Scriitoarea și Interlopul

5

Nicole P.O.V

Simt mâini puternice ținându-mă strâns și vreau instantaneu să mă cuibăresc în brațele oricui iradiază căldura ce mă învăluie acum.

Îmi deschid cu greu ochii și îl văd pe Evans, iar eu tresar și pielea mi se face de găină.

— Sshh! O să fie bine, iubito! Sunt aici, Nicole!

Încerc să mă adun, deși fiecare cuvânt rostit de vocea lui mă tulbură și să știu că sunt ținută în brațe de un mafiot nu mă liniștește.

— Ce s-a întâmplat?

— Ai leșinat, dar o să am au grijă de tine.

În momentul în care mă lasă pe așternuturi reci mă agăț din reflex de el.

— Ești fierbinte...

— Nu. Tu ești înghețată... ok, nu te panica. Am să te ajut să te ridici și să iei o gură de apă, în regulă?

Mă uit la el surprinsă în timp ce el mă sprijină și-mi aduce un pahar de apă. Înghit și-mi dau seamă cât de mult aveam nevoie de asta în momentul în care apă rece trece de buzele mele se simte de parcă tocmai m-am întors din mijlocul deșertului.

— De ce faci asta?

— Ce anume, Nicole?

— De ce m-ai răpit? Și de unde știi cum mă cheamă?

— Nu eu te-am răpit și, crede-mă, știu mult mai mult decât atât...

— Ce vrei de la mine?

— În primul rând să te liniștești, iar mai apoi vedem... Inspiră și expiră cu mine, iubito, ok?

Cumva modul în care o spune și tonul pe care îl folosește mă face să îl ascult.

— Ok, acum spune-mi dacă ai nevoie de ceva. Te pot ajuta în vreun fel?

— Puțină libertate nu ar strica...

— Sigur, dar ce ai face cu acea libertate? Dacă te-aș lasă să pleci în momentul ăsta, unde te-ai duce?

Vreau să spun acasă, dar mă răzgândesc imediat dându-mi seama că asta nu mai e o locație exact pentru mine...

— Cum de ai aflat asta?

— Cum am aflat că ai fugit de acasă? Nu a fost chiar atât de greu de observat... Oricum, revenind, este ceva ce aș putea face pentru a te simți mai bine? Vrei să-ți aduc ceva de mâncare? Dacă vrei să faci un duș, baia este acolo, și dacă ai nevoie de ceva, spune-mi!

— Trebuie să merg la baie!

Mă ridic brusc și mă clatin pe propiile picioare. Evans e doar într-o secundă lângă mine, susținându-mă.

— Ești ok? Ți-au făcut ceva?

— Nu. Nu mi-au făcut nimic. Am doar un deficit de fier. Plus sunt obosită, dar o să fiu ok.

— Ești sigură că nu te-au otrăvit? Sau sedat?

— M-au sedat când m-au răpit, dar nu are legătură cu faptul că am leșinat... Poți să-mi dai drumul, te rog? Chiar am nevoie să merg la baie...

— Sigur...

De parcă acestă acțiune l-ar sfâșia, cu teamă și oarecum neîncredere îmi dă blând drumul.

Intru fără vlagă în baie și aproape că mă târăsc până la WC. Corpul meu este cuprins de convulsii și încep să vomit, iar tot ce iese din mine este cafeua de adineauri. Cel puțin cu asta știu că așa iesi și ultimul strop de energie din mine...