Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 4

Un sunet puternic mă face să îmi deschid ochii. Opresc alarma care țipă să mă trezesc și mă îndrept spre baie. Îmi fac repede rutina și ies să mă îmbrac. Îmi trag repede pe mine o pereche de blugi și un tricou inscripționat cu "Bob's", iar în gând îi mulțumesc lui Dumnezeu că am nimerit unul când am ieșit din apartamentul pe care îl împărțeam cu Ben.

Mă asigur că nu las camera un dezastru și ies îndreptându-mă spre recepție. Plătesc și ies din hotel. Când ajung în paracare ceasul indică ora șapte fără cinci minute, iar mașina fără oglindă este aici.

Aștept.

Șapte și cinci.

Mă sprijin de mașina mea.

Șapte și douăzeci.

Mă învârt prin parcare căci simt cum înțepenesc.

Șapte treizeci și cinci.

Intru în mașină și sunt cu ochii în patru după unul dintre cei doi.

Opt fără zece minute.

Îmi amintesc de cartea de vizită lăsată seara trecută de către Josh. Joshua Anderson. Scot telefonul și formez numărul. Apelez, dar fără răspuns.

Ce Dumnezeu?

Primesc un mesaj și îi mulțumesc Domnului că așteptarea a luat sfârșit.

Anna.

„Ai pus în aplicare o altfel de plată? Amy, Michael întreabă de tine. I-am spus că întârzii căci nu te simți prea bine, dar că o să vii."

Oftez și mai apelez o dată numărul. Același rezultat. Și eu care credeam că lor le este frică că voi fugi fără să dau socoteală.

Răsucesc cheia în contact și pornesc spre cafenea. Ajung în mai puțin de douăzeci de minute și când Anna îmi zărește chipul oftează ușurată.

Mă grăbesc să trec la treabă și începe un chin adevărat. Stomacul începe să scoată sunete ciudate cerându-și drepturile. Mă doare capul și ochii mă înțeapă. Încerc să le zâmbesc clienților, dar tot ce schițez sunt niște grimase forțate.

Nu știu cum a fost somnul de azi-noapte. Parcă dormeam, dar în același timp eram trează. Parcă visam, dar totul era așa de real. Retrăiam momentul intrării în apartament și de fiecare dată era alt scenariu.

Parcă o dată am intrat, iar Ben mă aștepta cu masa pusă, cu un decor romantic și cu muzică bună. M-am așezat la masă, dar după câteva minute a ieșit tipa blondă din dormitor. Apoi, am intrat din nou în apartament, dar nu era nimeni. Am mai ajuns o dată la ușa de la apartament, dar nu a mers cheia, am ciocănit și a ieșit o femeie care l-a strigat pe Ben „iubitule". Și multe vise care nu aveau final fericit.

Timpul până la pauză nu a trecut niciodată mai greu decât azi. Când însfarșit mă așez după tejghea în locul amenajat nouă, vine Michael și simt cum palmele îmi transpiră.

Michael este un om bun, până îl calci pe nervi. Sper că eu nu am ajuns la performanța aceasta astăzi.

— Ce faci, Amy? Spune pe un ton din care nu îmi dau seama ce stare are, mâncând o brioșă. Te simți bine? Trebuia să mă suni și să mă anunți că nu vii azi și o rezolvam cumva, nu vreau să leșini pe aici, îngrijorarea lui îmi aduce un zâmbet pe chip și îl asigur că mă simt bine.

— Da. Sunt bine. Doar că stomacul meu îmi face niște probleme în ultima vreme, spun clar că să nu își dea seama că altul este motivul întârzierii mele.