Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 9

Cum am putut uita de el? Cum? Ce e în capul meu? Unde îmi stă capul, căci pe umeri clar nu este?!

Și acum ce mama naibii fac? Nu pot să intru în ședință fără el. Este imposibil.

Ziua asta nu poate fi mai rea, practic cariera mea e distrusă deja, fără ca măcar să fi început.

Nu pot să merg acolo și să spun că l-am uitat, în secunda a doua Dylan m-ar da afară, iar restul ar începe să râdă pentru că am o așa memorie de pește încât să îmi uit proiectul acasă, de parcă am fi la școală.

Ceilalți se îndreaptă spre ieșire și eu nu știu ce să fac. Aș putea merge acasă inventând o scuză, că mi-e rău, însă m-a văzut deja prea multă lume, printre care și Dylan, deci nu ar crede nimeni, la fel cum nu ar crede nici că am uitat acasa proiectul.

Îmi fortez norocul la maximum când mă îndrept spre sala de ședințe în spatele celorlalți, doar cu o agendă în mână și admit ca o scorpie că probabil Dylan chiar are vreo sabiciune și va fi blând, date fiind faptele de seara trecută. Este momentul în care mă rog că acel sărut chiar nu a fost ceva banal pentru el. Sper că are un gram de ceva pentru mine. Intrăm în lift și toți se uită la mine ciudat și la faptul că am mâinile goale.

Emma zâmbește pe sub mustăți parcă știind ce s-a întâmplat. Îmi transpiră mâinile, îmi tremură genunchii, iar în capul meu deja se dau scenarii cum voi fi dată afară în șuturi. Tânărul Masson a fost foarte clar când a specificat cum trebuie să ne prezentăm azi la ședință. 

Pe hârtie.

Când ușile se deschid, Max îmi dă un cot să mă trezească din reverie și îmi face semn să ies din lift.

— Unde-i marele proiect? Mă întreabă în timp ce traversăm holul spre sală.

Nu răspund și încep să îmi rod unghiile. Max ne deschide ușa și la fel ca data trecută intră celelalte trei fete, urmate de mine, ultimul fiind Max, care închide ușa după el.

Dylan deja este aici și se uită spre mine zâmbind puțin prea mult. Probabil se așteaptă să îi prezint minunatul meu proiect despre care i-am povestit cu atât entuziasm aseară.

— Bună dimineața! Ne salută și își ia locul în capul mesei.

— Bună dimineața, domnule! Colegii mei răspund, însă eu mă gândesc cum să îmi scot cămașa.

Ne așezăm în jurul mesei și așteptăm urmatoarele instrucțiuni.

— Bun! Să nu o lungim, cine vrea să înceapă? Întreabă Dylan, iar tot ce îmi doresc în momentul acesta este să mă fac mică-mică și să nu mă găsească nimeni.

— Încep eu! Ciripește Emma și pentru prima dată îi mulțumesc că s-a oferit și nu îl lasă pe Dylan să facă ala-bala-portocala.

Acesta îi face semn, iar Emma se ridică și își întinde schița pe masă. Prezintă o casă din lemn cu un singur etaj și multe camere în stil rustic. Detalii pe care le prezintă mândră, și trebuie să recunosc că este o lucrare mai mult decât bună. Dylan privește lucrarea și aprobă zâmbind spusele Emmei.

Urmează Roxanne care prezintă o schiță și mai complexă. Reprezintă o casă vagon, care are o anexă frumos realizată. Casa are majoritatea pereților din sticlă, la fel și anexa, iar cărarea dintre cele două este pavată cu niște dale din lemn care creează un mozaic interesant. Dylan este mândru și de această lucrare, iar pe mine mă ia amețeala din ce în ce mai mult.

Jess prezintă ceva mai extravagant, dar la fel de frumos. S-a folosit foarte mult de cercuri și cilindrii. Pereții exteriori sunt cilindrici, la fel și stâlpii terasei. Scările sunt rotunde și duc direct spre o piscină...circulară. Totul pare prea modern, însă a atins bine tema prin detaliile lemnoase atât din afară, cât și din interiorul casei.