Soarta si destinul

Prolog

Te-ai gandit vreodata, macar pentru cateva minute din viata la soarta si destinul vieti tale?

 Ei, bine Faeryn se gandeste in fiecare nopate cand se aseaza in patul ei vechi si pe jumatate lasat in jos din cauza rupturi scandurilor. 

Se gandeste, cum viata ei si ar surori ei mai mici Avilyn, chiar si al tatalui ei bagacios s-ar schimba radica dintr-o viata saraca, traita intr-o mica cabana daparamata, in ceva miraculos de frumos, cat sa nu te poti uita din cauza straluciri. 

La fel cum nu ma pot uita eu la sora mea, ce straluceste chiar daca viata ei in aceasta casa nu e una potrivita pentru ea. Rugandu-ma in fiecare seara ca viata noastra sa devina una mai buna, de cand mama ne-a lasat pe aceasta lume salbatica singure, fara ajutorul nimanui. Doar cu un tata betiv, ce stie doar sa ne certe din nimicuri, din rahaturile pe care el singur le face.

Dar cu timpul, cu ani trecand pe langa noi incercand sa supravietuim singuri aici, in pustietate de centrul satului, alungati de cei norocosi incarcati cu multe monede galbene umplandule puzunarele perfecte, croite elegant de croitorese private si croietori scumpi. Doar gandindu-ma la galbeni lor, fara ai putea tine macar in palmele lovite cu bataturi, ma face sa plang stiind ca nu o sa am sansa in viata sa ajung ca ei, nepasatori de cei saraci si alungati departe de restul populatiei. Iar ei nu avand sansa sa ajunga in locul in care eu, sora mea si tatal nostru suntem, saraci si respinsi, ghinuindu-ne in fiecare zi sa supravietuim doar cu o masa calda pe zi, capatata din munca pe care o fac in fiecare dimineata, singura, doar sa le pot hrani stomacul gol al familiei mele. 

Trezindu-ma in fiecare dimineata, inainte iesiri soarelui pe cerul negru, cu frigul ce ma izbeste cand ies pe usa mica de lemn, aproape rupta de puterea vantului de afara, fiind doar toamna afara si deja se simtea frigul ce ne palaeste inainte de fiecare iarna grea. 

Cu miscari lenete al picioarele mele subtiri astupate doar de o pereche de pantaloni de bumbac nergi si bratele impreunate la piept dedesubtul gegci subtiri cu fisuri mici in stanga si in dreapta. Indreptandu-ma spre satul mic ce e la indepartare de vreo 20 de minute de cabana noastra, mergand pe drumul din afara paduri mici in care este localizata casa noastra, indurand puterea vantului ce ma atinge pe obraji si nasul rosu de la adierea si raceala lui. 

Incercand sa nu ma inpiedic de bolovani mari de pe drumul stricat, vrand sa nu cad in baltile pline cu apa nearga si nori lipicios, gandindu-ma la faptul ca doar hainele de pe mine sunt singurele ce ma pot ajuta sa ajung in centrul satului, fara sa inchet de frig, deci ar fi bine sa nu cad sa le murdaresc, ca introsul la casa nu ar fi o idee chiar asa buna. Imi alung gandul din minte si ma concentrez cu privirea in jos mai mult la drum, sa pot calca cu atentie pe locurile sigure, pe care stiu ca nu as putea alunega de pe ele. 

Ajungand in sfarsit la iesirea din padure, aruncandu-mi piciorul stanga pe ultima pietricica ce nu este inconjurata de norio si balti cu apa maro, ca cea din spate, dar zidul si fulgerul masiv ce trece pe langa mine si se isbeste de umarul meu, ma face sa zbor inapoi in spate si sa cad puternic in una din baltile extrem de mari, murdarindu-ma pe singurele haine bune din dulapul meu si pe parul blond-armiu sarint picaturi de nori negre murdarindu-l aratand ca si cum nu a fost spalat de cateva zile. Umpluta pana si in gura de noroi, stergandu-mi ochi cu dosul palmelor, eliberandu-mi ochi de culoare maro inchis ce imi incetosa vederea. 

Aruncand-o spre cel ce sa izbit in umarul meu asa tare, ca abia acum ii simt furnicarurile in el, durandu-ma usor.

- Ce naiba?! strig la el puternic, cu gandul ca sigur s-a auzit pana in sat. Se uita la mine socat si nu spune nimic. Nu ai de gand sa iti ceri scuze? Pentru faptul ca esti un bou?! Tip si mai tare la barbatul cu par alb din fata mea. Tot nimic, tot privirea socata si confuza o arunca spre mine. 

Ma ridic nervoasa de jos si ma duc spre el, abia acum observand diferenta de inaltime dintre noi, indoindu-mi capul sa il pot privi in ochii la fel de albi ca parul. 

- Imi cer scuze dominita, nu a fost intentia mea sa intru in dumneavoastra. Imi spune uitandu-se serios la mine.

Creca isi bate joc de mine. Imi dau ochii peste cap si oftez puternic. 

- Esti un mare magar! Strig din nou la el, inainte sa ma introc la drumul meu, dar bratul lui de culoarea ciocolati ma prinde de cot si ma introarce cu fata la el.

- Chiar imi cer scuze. Imi spune incruntandu-si sparancenele intr-un mod ce chiar imi da impresia ca ii pare rau, ma uit nervoasa si imi smulg cotul din degetele lui ce ma ating usor pe piele. 

Apoi plec si il las in urma, asa murdara, plina de apa neagra si norori mirositor, sperand ca lumea sa nu creada ca sunt un hot. 

Intrand in satul mic, plin de lume curata deosebita de mine, aruncandu-mi priviri amuzate si rautacioasa, ce peste un timp o sa ma faca sa plang in hohate. Ajungand la raioanele de standuri, pline cu mirodeni si haine calduroase si tot felul de lucruri nefolositoare, pe care cei cu bani le cumpara doar sa cheltuiasa bani. 

Ma asez in fata unui stand cu legume si fructe si ma uit la vanatorul ce se uita dubios la fata mea si nu ma mir de ce, fiind plina de nori uscat. 

- Buna ziua, as dori catve legume proaspete. Ii spun  dragut si da din cap, incepand sa indese intr-o punga mica, niste cartofi, morocovi si sfecle rosi. Imi intinde punga fara sa spuna ceva si intainde mana la mine, asteptand sa ii dau galbeni bine facuti.

Ma uit la el si la mana lui si ofteaza spuandu-mi pretul lor.

- 5 galbeni, spune cu dezgust in voce.

- Multumesc, ii spun dupa ce ii inmanez bani. Apoi plecand repede din fata priviri lui ciudate aruncate pe mine.

Indreptanadu-ma spre alt stand cu haine, uitandu-ma in sacul mic din palama mea, numarand ultimi galbeni din ea. 10 galbeni, sigur imi ajunge sa ii pot lua Avilyn o pereche de ghete. Merg zambind la standul cu haine, oprindu-ma de pieptul unu barbat, nu mai mare de inaltime decat mine. 

- Faeryn Morringan, ce ai patit? Ma intreaba vocea masculina a lui Tomas, un baiat blond si bine intretinut de parinti lui. Ma uit la el si ii prin privirea gri spre hainele si parul meu.

- Am cazut. Vreau sa trec de el, dar ma prinde de umar tinandu-ma pe loc. Vrei ceva? Il intreb aproape stresata de el.

- Ce face Avilyn? Nu ne-am mai vazut de cateva sapatamni. Ma intreaba curios de sora mea mai mica. 

- Tomas, ti-am spus sa imi lasi sora in pace, nu e de nasul tau. Se uita la mine prefacuta ranit.

- Eu nu sunt de nasul ei? Sau ea de al meu, draga Faeryn, cred ca nu stii care e cel sarac si bogat. Trag aer in piept si oftez nervoasa, saturata de aroganta lui de baiat plin de bani.

- E timpul sa plec domnule plin de galbeni, si te-as ruga sa imi lasi sora in pace. II spun cu pace, pe care cu greu o fac sa sune bland, si reusesc sa ma indepartesc de el. 

Indreptandu-ma din nou spre standul cu haine si papuci, apucand o pereche de ghete maro dragute si perfecte pentru sora mea, le cer sa le inpacheteze si le inmanez ultimi banuti din sacul mic. Apoi plec spre casa rapid sa pot ajunge sa fac rost de ceva mancare pe ziua de azi. 

Fugand spre casa, tragand aerul rece al dimineti in plamani, rugandu-ma sa nu ma ia o raceala, deoarece asta ar insemna moarte pentru mine si familia mea.