꧁Blood and Calls꧂

*14*

Intru in masina neputand scapa de rasetul lui ce imi rasuna in minte. Pornesc motorul lasand frigul sa mi se strecoare printre oase. Ies de pe teritoriul sectiei incercand sa ma concentrez pe drum. Taehyung trebuie sa fie la serviciu. Seara va fi cina in familie iar. Iar el va fi acolo. Iar.

Parchez dupa ceva timp ce condus. Zapada se asternu intrun strat gros. Opresc masina. Deschid portiera cu mana facuta țurțure tarandumi picioarele prin zapada. Scotocesc dupa cheie in buzunar dand de un metal rece ce ma facu sa ma cutremur. Intru in coridor scapand de incaltamintea uda si de ciorapii inghetati. 

Dupa jumatate de ora in care am reusit sa ma incalzesc intru in camera mea asiguranduma ca usa e incuiata. Taehyung poate aparea in orice clipa. Picioarele mele alearga la sifonier. Degetele mele scotocesc pana dau de uniforma. Aceasta sfarseste pe podea cu mainile mele in materialul rece. Cartonul uzat si rece imi atinge degetele. Scot jurnalul asezanduma pe pat.

Expresia lui cand iam spus ca eu am fost cea ce a intrat in camera lui e blocata in creierul meu. Raceala din ochii lui nu ma lasa in pace. Imi strang genunchii la piept dandumi parul ud pe spate. Deschid jurnalul amintindumi de catusele ce ii intrau in piele. Cuvintele mele cand spun ca il trimit la solitar 5 zile imi vin in minte.

Inchid ochii incercand sa le scot pe toate din minte. Imi trec degetele pe foile uscate de vreme. Imi fac curaj indreptandumi ochii spre scrisul incurcat. Sunt intampinata de un desen facut cu pasta neagra. 

Un trandafir. Un trandafir ofilit cu petale cazand in jurul lui. Mici emojeuri zambitoare ici pe colo.

Pe pagina urmatoare pot vedea scrisul cu aceas culoare.

Incep sa imi pierd mintile. Nu miam putut opri sangerarea aseara. Cred ca am fost mult prea dur cu mine. Lama incepe sa rugineasca din ce in ce mai mult. Nu am altele iar asta deja incepe sa nu mai taie la fel cum o facea inainte. Mama a gasit locul in care tineam banii de chirie si de mancare si ia dat pe droguri iar. Trebuie sa imi gasesc un loc de munca urgent. Am 11 ani si e putin probabil ca cineva sa ma primesca. Trebuie sa incerc. Nu vreau sa stau pe strazi in mijlocul iernii. Furatul e din ce in ce mai greu. Proprietarul e tot mai nervos in privinta chiriei. Nimeni nu imi da vreun ajutor. Tata e din ce in ce mai violent iar nu cred ca mai e mult pana cand voi muri de la lovituri...

Bubuiturile ce se aud in usa ma fac sa imi ridic privirea din jurnal acesta sfrsind aruncat sub asternuturi.

-WONYUNG! Stiu ca esti acolo!

Vocea lui Taehyung isi face loc prin usa. Eu astupandumi gura cu palmele incercand sa nu scot vreun sunet. Sunt sigura ca am incuiat usa de la intrare.

-Wonyung!

Urletul lui e insotit de pumni in usa. Parul meu imi serveste a perdea pentru lacrimi. Ambele maini imi sunt inclestate pe gura. Genunchii imi sunt adunati la piept. Pumnii lui se aud din ce in ce mai violent in usa mea. Mainile mele tremura din ce in ce mai violent odata cu corpul meu.

Te rog nu intra. Te rog nu ma lovi. Pleaca.

Cuvintele ce le repetam de fiecare data imi apar in minte iar. Imagini cu mine implorand imi apar iar in minte odata cu strigatale lui de cealalta parte a usii. Odata cu lacrimile mele si cu fiecare miscare a corpului meu.