CAMEL 18+

Capitolul 1+2

Capitolul 1
Camel
Îi simțeam mâinile încolăcite în jurul gâtului meu și mă trăgea mai aproape ca să o sărut mai bine, iar eu mi-am închis ochii când am dat de gustul dulce al buzelor ei cârnoase.
Da, ea era păcatul meu!
M-am oprit câteva secunde, sprijinindu-mi fruntea de a ei ca să ne recăpătăm suflul. Am îndrăznit să deschid ochii, iar ea mi-a imitat gestul. Îi citeam pe chip îngrijorarea și parcă își dorea să șteargă rușinea.
Ce făceam în clipa asta? Nici eu nu știam să îmi răspund!
Nu înțelegeam de ce nu reușeam să mă desprind din brațele ei, care mă țineau strâns, cu toate că știam că ceea ce făceam era total greșit și depravat.
La nici șase ore de la căsătoria mea cu Elvira, în brațele mele era o altă femeie, pe care am sărutat-o cu pasiune; o pasiune de care nu am fost conștient până acum. Am încercat să respir adânc, dorindu-mi să îmi vin în fire, deoarece mi-am pierdut controlul. Mi-am ridicat privirea spre ea și am văzut-o deschizându-și buzele, încercând să spună ceva, însă mi-am așezat degetele peste gura ei ca să nu o facă.
— Carolina, te rog, nu spune nimic! i-am spus vinovat.
— Tu să mă ierți pe mine, eu nu...
Am tras-o în brațele mele, nelăsând-o să mai spună ceva, iar ea și-a așezat capul pe umărul meu. Nu îi puteam vedea chipul, dar după felul în care trupul ei se cutremura, mi-am dat seama că plângea.
— Îmi pare rău, Carolina! i-am șoptit, mângâindu-i părul.
S-a desprins din îmbrățișare, făcând un pas în spate. Eu îmi simțeam brațele goale, dar și un sentiment ciudat care îmi trecea prin stomac. Și-a aranjat hainele, iar când i-am văzut ochii, am înghițit în sec.
— Camel!
Nu spune nimic, te rog! mă rugam în gând.
— Știu că a fost o greșeală, dar nu lăsa asta să ne afecteze relația! m-am grăbit să spun.
Chiar dacă rosteam acele cuvinte, nu le simțeam ca fiind adevărate. Mi-o doream în brațele mele ca să o sărut din nou. Îmi pierdeam mințile. Am privit spre mâna ei care s-a îndreptat spre mine, de parcă tocmai ce semnasem un contract.
— Felicitări pentru căsătorie, Camel! Îți doresc multă fericire!
Încerca să zâmbească, dar nu cred că mai avea suficientă putere.
De ce am sărutat-o și de ce ea mi-a răspuns?
Chiar dacă tatăl ei se afla în spital, ea a venit aici ca să mă felicite, nu să-mi cadă în brațe! Eu ca un idiot, m-am lăsat copleșit de toate emoțiile astea, dorindu-mi din răsputeri să îi fiu alături, dar nu așa! De ce a lăsat totul și a venit aici?
Nu știu.
Nu știu.
Nu știu!!!
Nici nu am apucat să îi mulțumesc, că aceasta a ieșit ca o furtună din cameră, lăsându-mă cu întrebări la care nu le găseam răspunsul. În mintea mea se amestecau vorbele fratelui meu, când îmi spunea să nu mă grăbesc cu nunta, iar azi, în ziua asta, am aterizat în brațele altei femei. Îmi simțeam inima în gât, dorindu-mi să merg după ea, însă când am dat să ies, Elvira, soția mea, mă privea ciudat.
— Camel, ce faci aici?
*
Eram căsătorit de o săptămână, dar mă simțeam de parcă am divorțat recent.
Elvira nu era niciodată prezentă, ci doar își petrecea majoritatea timpului cu rudele ei, pe care le-a adus chiar și în luna noastră de miere.
Stăteam întins pe șezlong, cu ochelarii de soare pe nas și mă uitam în jurul meu, dar mă plictiseam groaznic, așa că, am încercat să citesc o carte pe care mi-am luat-o din aeroport, înainte să plecăm; simțeam că citesc degeaba pentru că îmi distragea atenția vocea puternică a Elvirei care striga după mine să intru în apă. Nu aveam niciun chef, așa că i-am făcut cu mâna ca să înțeleagă că nu vin.
Și-a dat ochii peste cap când mi-a văzut gestul, dar nu cred că era prea afectată de asta deoarece s-a întors imediat cu spatele, continuându-și jocul de volei cu verișoara ei.
La dracu, cu luna asta de miere dacă pot să mai stau în soare ăsta care îmi fierbe creierul și îmi arde pielea!
Aveam o stare de nervozitate și nu am mai rezistat să stau lungit. M-am ridicat ca să-mi dezmorțesc mușchii. Mi-am întors capul spre bărbatul care stătea pe șezlongul de lângă mine, iar când i-am auzit vocea, brusc am simțit că mă lasă orice gram de răbdare, pe care îl mai aveam.
— Ce este vărule, ai amorțit?
Eric era iubitul verisoarei, care surprinzător nici măcar nu știam de unde a apărut. Bărbatul ăsta mi se părea cam arogant și plin de el, iar asta se putea observa cu ochiul liber după felul în care își etala trupul bine construit, sub razele aprige ale soarelui.
— Eu urc în cameră! l-am anunțat plictisit.
—Nu vrei să bem și noi o bere ca să ne cunoaștem mai bine, mai ales acum de când suntem rude?
Cine a zis că voiam să îl cunosc mai bine?
— Aici suntem în Dubai, deci nu prea există alcool! i-am aruncat-o ironic și-am plecat.
Mă simțeam ca dracu' în vacanța asta, iar tot ceea ce îmi doream era să ajung cât mai repede acasă, cu toate că mai aveam alte șapte zile de petrecut pe aici. Nu m-aș fi gândit vreodată că așa va arăta luna mea de miere.
Când am intrat în hotel, aerul condiționat m-a izbit în față, simțindu-l ca pe o adiere puternică de vânt. M-am încruntat când am văzut femeia brunetă care stătea în fața recepției, completând un formular. Subit, am simțit cum inima mi-a stat în loc. Aveam un imens gol în stomac, dar am îndrăznit să mă apropii de ea. Ce căuta Carolina în Dubai? Când am ajuns în dreptul ei, am strigat-o pe nume, însă când acea femeie s-a întors, m-a privit cu suspiciune. La dracu', nu era Carolina.
— Îmi cer scuze, v-am confundat cu o prietenă, am mormăit dezamăgit.
Mă privea atentă, măsurându-mă de sus până jos, făcându-mă să mă simt stânjenit.
— Ținând cont că purtați verighetă și căutați prietene prin hotel, ar trebui să vă pună un semn de întrebare. Asigurați-vă că nu mai greșiți!
Femeia a smuls cartela din mâinile recepționistului, făcând semn valetului să îi ducă bagajele, care zăceau în holul hotelului. Ne-a întors spatele, fără să îmi dea dreptul la replică. Recepționerul mi-a zâmbit, dându-mi de înțeles că femeia era catalogată și în mintea lui, ca fiind nebună.
Am clătinat din cap, mi-am trecut degetele prin păr, apoi am urcat în cameră. De cum am ajuns, am luat rapid laptopul din geantă, tastând pe pagina de google numele de familie al Carolinei Martin.
Tatăl Carolinei era unul dintre cei mai influenți oameni din domeniul transporturilor, cu un real succes printre bancheri și firme internaționale, ocupând un loc printre cei 500 Top Forbes. Din ce știam de la Carolina, aceasta, lucra în compania tatălui ei, în departamentul financiar. Știam că nu avea frați, sau surori. Cifrele din contul companiei Martin, nu aveau să fie golite nici de a 6-a generație după ei.
De cum am văzut-o pe femeia de la recepția hotelului, gândurile mi-au fugit necontenit spre Carolina Martin, femeia care îmi bântuia gândurile de la nuntă, încoace. Știam că Delor Martin se afla pe patul de spital, atunci când fiica lui și-a rupt din timpul ei ca să vină la nunta mea și să mă felicite. În aceea seară, Carolina mi-a povestit câte ceva din situația prin care trecea, iar eu m-am trezit că o consolez, sărutând-o. Încă mă mai simțeam vinovat de sentimentele mele, fiindcă eu nu eram genul bărbatului care se juca cu inimile femeilor.
Am deschis o pagină de internet, unde scria că Delor Martin a fost înmormântat cu două zile în urmă. Priveam spre fotografiile făcute de paparazzi, unde o puteam vedea pe Carolina îmbrăcată în negru.
Mi-am frământat palmele, apoi mi-am sprijinit cotul de birou, făcându-mi măna căuș la gură. Îmi doream să o sun, îmi doream să știu cum se simte, dacă avea nevoie de ceva... dacă are nevoie de mine. La naiba, nu era tocmai potrivit să fac asta... și totuși, rațiunea-mi era îngropată de asalturile inimii ce mă încurajau să pun mâna pe telefon și să-i aud vocea. Ceea ce am și făcut. Când aceasta a răspuns, glasul ei stins, m-a făcut să îmi țin respirația, dar mi-am reglat tonul.
— Bună Carolina! Sunt eu, Camel.
— Bună, mi-a răspuns la fel de încet cum am vorbit și eu.
— Am auzit de tatăl tău și voiam să îți transmit condoleanțele mele. Cum ești?
— Mulțumesc! Sunt bine...
Nu o credeam pentru că tonalitatea ei joasă îmi confirma faptul că a plâns mult.
— Sincer, îmi pare rău pentru pierderea ta! Când mă voi întoarce acasă, îți promit că ne vom vedea și vom sta de vorbă. Ce zici?
— Sună bine! Lasă asta... tu ești în luna de miere. Cum este?
Nici nu știam ce să-i răspund, încercând să caut ceva să-i spun.
— Drăguț..., i-am răspuns sec.
— Drăguț? a repetat mirată. Tu ești în luna de miere. Ar trebui să explodezi de fericire.
Uite că nu explodez de fericire, ci de nervi!
— Vrei să-ți aduc ceva de aici? m-am auzit că o întreb fără să gândesc.
— O cămilă! a încercat să glumească.
— Cu tot cu arab?
— Nu! Ia-l pe Aladin și pe lampa lui fermecată.
Am început să râd, ridicându-mă și sprijinindu-mă cu spatele de perete. Îmi făcea plăcere să stau de vorbă cu ea, dar mă bucuram că o puteam face să zâmbească, chiar și pentru câteva secunde.
— Luăm și covorul fermecat?
Nu mi-a răspuns, ci a urmat o perioadă de tăcere prelungită.
— Ne auzim când te întorci, Camel. Mulțumesc de telefon!
Mi-a închis brusc, iar eu am rămas șocat de reacția ei. Ce-a fost asta?
Telefonul mi-a vibrat între degete, iar eu mi-am aruncat rapid privirea pe ecran, crezând că mi-a trimis vreun mesaj Carolina. Am rămas dezamăgit când am văzut numele lui Sebastian.
Cum este luna de miere?
💬 Nu mai pot de bine! Iubitul verișoarei Elvirei mă tot bate la cap să beau bere cu el, iar soția mea pare că este într-o vacanță obișnuită.
💬 Bere în Dubai? Ăia nu sunt musulmani și nu consumă alcool?
💬 Așa am zis și eu!
Eu cu Sebastian, obișnuiam să ne spunem tot, fără să ne ascundem nimic unul față de celălalt, însă îmi era teamă să îi recunosc că m-am grăbit cu această căsătorie și nici nu i-am povestit ce mi s-a întâmplat la nunta mea cu Carolina.
Nu știam dacă mai aveam răbdare cu Elvira la cum se purta în vacanța care trebuia să fie a noastră, nu a ei și a rudelor ei.
💬 Venim la tine.
💬 Care venim? Unde?
💬 În Dubai! Dacă tot este vacanță de familie, venim și noi!