din capitolul trecut:
Jisung s-a simți vinovat așa că nu avea sens sa comenteze ci doar să-l asculte. Minho rămân afară,iar Jisung pleacă în casă așa cum i s-a ordonat.
★
O dată intrat în casă, Jisung a izbucnit în plâns,regretă că nu l-a ascultat. Și-a dat seama că Minho nu va sta prea mult afară și va intra în casă,așa că a adormit forțat pentru a nu da ochii cu acesta.
»Minho«
Cum pot vorbi cu el fără să o dăm în ceartă?Am atâtea întrebări să-i pun legate de noaptea trecută.De ce s-a ajuns așa?
Mă hotărăsc să intru în casă,preferam să-l văd pe Jisung dormind,nu voiam să vorbesc cu el,nu acum când sunt cu nervii la pământ.
Dar cum pot fi supărat pe el? Când îi văd fata aia așa dulce ca un bebeluș,îmi unge inima. Mă așez lângă el, nevrând să-l trezesc,avea nevoie sa odihnă după seara trecută.
I-am dat la o parte parul blond,lung și pufos de pe frunte pentru a-mi lipi buzele de acesta. Lansând la o parte nervi și supărarea față de el,in acest moment îmi vine să-l mănânc,era prea adorabil pentru un puști de 17 ani
((cum sa nu mori după el?!!!!?E prea adorabilllll??!!!)))
***
»Autoarea«
5 ore mai târziu, Jisung se trezi buimac căutându-l pe Minho pentru că voia cu disperare să vorbească cu el.
Acesta intră în bucătărie cu o oarecare frică în el,Minho era în fața geamului sorbind dintr-o cană,cel mai probabil plină cu ceai.
–Ce ai pățit la mână?, întreabă fără să se întoarcă cu fața la Jisung
–...din greșeală am spart un pahar și au sărit cioburi peste mâna mea...
–Deci ai și băut,iar de data asta se întoarce cu fața la el și se apropie mai mult
–Nu foarte mult...un pic
Văzând că Minho se apropie de el, Jisung își apleacă privirea jos privind podeaua
–Și cu telefonul cum rămâne?,îi punea atâtea întrebări pe un ton atât de serios.Și uită-te la mine când vorbesc cu tine,mai adaugă acesta
Dar niciun semn de la bietul Jisung
– Când am ajuns acolo, telefonul a rămas în altă cameră m-am gândit că poate mai fi sunat dar...–
–Dar dacă controlai telefonul sa vezi cine te-a sunat ceilalți de la petrecere spuneau că ai un iubit prea obsedat de tine așa că nu ai făcut-o!
Tonul vocii cu care vorbea l-a făcut pe Jisung să se îndepărteze de Minho.
–Și ce dacă spuneau?Mai învățat să nu-mi pese de ce zic alți, ridică și el tonul
–Păi și de ce nu ți-ai verificat telefonul?!
–Poate pentru că mă distram prea bine!
Amândoi țipau.
–Jisung!Ce s-a întâmplat mai exact aseară...ce ai făcut și cu cine ai făcut?!!
–...Pe bune? Chiar ai ajuns sa găsești în felul ăsta??
Și se făcu liniște deodată în toată încăperea,urmat mai apoi ca Jisung să plece și Minho se ținea după el.
–Imi cer scuze,e vina mea,trebuia să țin telefonul aproape de mine...,o spune Jisung într-un final cu o voce stinsă
–Și tot nu știu ce ai făcut tu azi-noapte
–Pfai!Ești incredibil! Chiar crezi că mi-am tras-o cu cineva in vreo cameră,nu?!,și brusc calmul lui Jisung dispăru
–Nu știu,tu să-mi spui!
Totul a devenit ciudat dintr-o dată, Minho si Jisung nu s-au certat așa urât niciodată,erau niște niște certuri banale.Insă de data asta Minho mergea prea departe...
Jisung se intoarce cu spatele privind nervos pe geam
–Nu m-aș culca cu nimeni pentru nimic,sigura persoană cu care m-am culcat și mă culc si mă voi culca ești tu,Minho!...Aseară
doar m-am distrat mi-am făcut niște prieteni,m-am simțit bine,cât despre telefon...asta a fost vina mea,nu trebuia să-l las in camera alăturată.Imi cer scuze...din nou.
Minho s-a gadit un pic la ce a spus si a realizat că a gresit si că a mers prea departe.
A răsuflat greoi apoi s-a apropiat de Jisung
–Iartă-mă,nu stiu ce m-a apucat...
Il ia de mână și-l intoarce cu fața spre el,privindu-l îngrijorător
– ...nu-mi place mâna ta,e rănită...,spune Minho
–Nu-ți face griji,va trebuii să schimb bandajul și va fi ca nou
–Deja ți s-a umplut de sânge vino cu mine
Il trage ușor după el pe Jisung. Minho se uita prin trusa de prim ajutor căutând bandaje.
– E adâncă?il întreabă
–Cioburile au intrat destul de adânc,dar mi le-a scos Chan.Are mai multă experiență
Minho începu să taie materialul alb plin cu sânge de pe mâna lui Jisung,acesta strangea din dinți suportând durerea.
Rana era foarte deschisă,adâncă si din ea curgea numai sânge
–Mergem la spital,spuse Minho deodată
–Nu e nevoie,ma bandajezi și gata
–Arată prea grav,nu te pot lăsa asa,tot insistă Minho
–...bine,fie
Micul Jisung oftă adânc,dar se înveseli când primește pe neașteptate un pupic pe frunte din partea lui Minho.
***
La vreo câteva minute,o asistentă ia bandajat mâna celui rănit.După ce a ieșit din cabinet o amețeală groaznică l-a luat pe Jisung făcându-l să se prijine de perete.
A clipit de câteva ori apoi s-a pus pe picioarele lui continuandu-și drumul spre Minho.
–Vrei să mergem undeva să mâncăm,nu ai mâncat nimic toată ziua?,îl întrebă lundu-i mâinile între ale lui
– ...nu,nu mi-e foame,nu vreau,îl respinge Jisung
Minho nu a mai spus nimic,doar l-a sărutat pe frunte și au plecat la mașină apoi acasă.
Vaaaaiiii de viața mea!!!! Nu știu ce a fost cu capitolul ăsta,dar știu că nu a fost unul bun și atât,am încercat să scriu ceva interesant dar a ieșit asta!!!
Îmi cer scuze pentru acest capitol!!❤️
