din capitolul trecut:
Ohh,tinere Minho,ce te aduce pe aici? Să știi că nu am găsit niciun donator,dar totuși mai sunt ceva zile
-Despre asta voiam să vorbim...
Doctorul îl poftește pe băiat să ia un loc pentru a vorbi.
★
- ...Nu vreau să vă rețin mult, așa că trec direct la subiect
-Te rog
-Vreau să fiu eu donatorul lui Jisung dacă nu se găsește unul cât mai repede, m-am gândit foarte mult la decizia...
Doctorul privi în gol podeaua înainte să-i vorbească
-Atunci vom face tot posibilul să găsim unul,din câte văd eu Jisung te iubește foarte mult și cu siguranță nu i-ar placea să audă o asemenea decizie.Dar voi ține cont și de ce ai spus,o să încerc să apelz și la alte spitale din afara țării... orice ar fi,tu trebuie să fii lângă Jisung 24/24,zise doctorul uitându-se la Minho
-Vă mulțumesc din tot sufletul că faceți tot posibilul,îi spune apoi face o placaciune in fața doctorului și pornește spre casa mamei lui Jisung
***
O dată intrat în casă Minho o zării pe mama iubitului său
-Minho,scumpul meu, te-ai întors!îi zâmbește femeia
-Am avut un pic de treabă și nu voiam ca Jisung să rămână singur de aceea l-am adus aici
-Nu-i problemă, oricum îmi era dor de el.Hai nu te mai rețin, du-te sus la el în dormitor,spuse femeia cu chipul luminat
Băiatul urcă scările către camera iubitului său. Deschide ușor ușa, pentru a vedea ce face,acesta era la birou cu multe hârtii,mormăind din gură când citea.
Acesta mergea tiptil până la biroul unde se afla Jisung, pentru a-l speria pe acesta.
BBAAUU!!!
Și Jisung tresări, punându-și o mână la gura și una la piept,acesta se uita furios in ochii lui
-Nebunule!M-ai speriat, chiar dacă ți-am simțit parfumul de la distanță,nu mă așteptam la asta!,spune acesta încă speriat,iar reacția lui Minho era doar să râdă de acesta.Nu mai râde,nu a fost amuzant deloc!!îi ordă el
-Imi cer scuze, iubirea mea,îi alintă Minho obrajii cu niște săruturi.Inveți?
-Da,peste câteva luni terminăm liceul,asta înseamnă că vine și bacul, vreau să mă pregătesc din timp,îi răspunde acesta răsfoind niște hârtii
-Dar de ce acum?Mai ales în situația asta?
-Stai liniștit, câteva ecuații la matematică nu-mi strică și cred că nici ție,se amuză Jisung
-Știi ceva, dintr-o dată mi s-a făcut foame,mă duc jos să mănânc,spune Minho lundu-și distanță de lângă birou
-Treaba ta,eu nu i să-ți dau să copiezi la bac,o-i fi tu cea mai importantă persoană din viața mea,dar la bac fiecare e pe cont propriu
-Nici nu-mi trebuie,sunt prea deștept pentru secolul ăsta,se laudă Minho in glumă
-Duce-ți-vă și mâncați,domnule istețime.
Minho fură un sărut scurt de pe buzele lui Jisung și coborî jos,la bucățile,unde o găsește pe Doamna Han gătind ceva
-Minho,dragul meu,servește din plăcintă,îl servi femeia
-Poate la sfârșit,o să mănânc mâncare
-Așează-te jos,îți voi pregăti eu,se oferi mama
***
Peste 2 ore, Jisung era încă la birou învățând,in timp ce Minho cauta pe diferite site-uri de donații,însă fără rezultate.Incepe să creadă din ce in ce mai mult ce el va fi donatorul.Inchide laptopul oftând adânc.
-Gata,Wonderful,îți arde fața de atâta învățat,îi spune acesta lipindu-și mâna de fruntea acestuia
-E de la căldură,nu de la învățat.
-Vrei să te oprești?Nu ai stat deloc cu mine de când am venit
-Ok,stai să termin de relolvat asta și după stau cat vrei cu tine...bine?
-Fie...,oftă Minho
Băiatul coboară la bucătărie, pentru a lua ceva de băut,iar când revenii in cameră îl găsi pe Jisung la laptopul lui
-Ce faci?, întreabă revoltat Minho
-Mi-ai promis că nu cauți donatorii pentru mine și că vei lăsa doctorul să se ocupe de asta, ridică el tonul vocii
-Nu pot!Nu pot,Jisung!Nu pot să stau așa și să nu fac nimic,vreau să lupt pentru tine...
-...Minho, suspină Jisung așezându-se in pat
-Te rog înțelege-ma,te rog,îl imploră acesta trecând o mână prin părul celui mic
-...sunt un dezastru, toată lumea se plânge de mine inclusiv eu,nu sunt bun de nimic... vreau să mor odată...
Auzindu-i vorbele, Minho se uită profund in ochii lui Jisung plini de lacrimi
- N-ai idee cât de tare mă rănești vorbind în felul ăsta,nu ești absolut deloc un dezastru,ești cea mai perfectă ființă, chiar dacă tu nu accepți asta,in ochii mei ești perfect,ai înțeles? Și despre vaza că vrei să mori,dacă mai aud o singură dată așa ceva ai de-a face cu mine!
Jisung îi privii ochii serioși ai lui Minho, vrând să țipe de bucurie
-Mulțumesc,mulțumesc că ești aici pentru mine,iubire,te iubesc!îi spune lăsându-și capul pe pieptul lui
Acesta doar îi savură aroma dulce ce o emana părul,l-a trans in brațe astfel încât
să-l facă pe Jisung să se simtă a nu știu câta oară în rai.S-a desprins de trupul lui, trecându-și fugitiv buzele peste ale lui
-Vrei să ieșim să luăm aer,ne plimbăm puțin?,îi propune Minho
-Spune-mi un motiv de ce ar trebui ori las lenea să mă cuprindă sau cel mai probabil brațele tale
-Hmm... poate pentru că ai nevoie de aer,ai învățat mult,ce zici?
- ...ok, răspunde Jisung într-un final
Minho îi zâmbi larg mai apoi coborându-și privirea spre buzele lui, analizându-le preț ce câteva secunde înainte de a-și lipi buzele de gura acestuia formând un sărut de-a dreptul romantic.
Efectiv am capul gol și lipsit de imaginație,nu știu ce a fost și capitolul ăsta,dar sper să completeze timpul pierdut in care nu am mai publicat.Vă pup și sper că sunteți bine!!
BTW!! scuzați greșelile gramaticale,in caz că ați întâmpinat!❤️❤️
