Ploua.. Ma plimb pe strazile din Elysium uda leoarca dar admir norii pufosi gri,imi place cand ploua , e liniste . muzica din casti a lui kreisler se acompaniaza de minune cu melodia ploii, liebesleid , amaraciunea dragostei, o capodopera ,mai putin cunoscuta de generatia mea dar tinerii pianisti ar trebui sa o stie,nu mama? hmp..poate ma aude de acolo de unde e..
de-a lungul strazii sunt felinare aprinse ,iar casele vechii îi da un aspect de epoca , alea la fel de veche cu trandafiri pe de o parte si alta, ma simt ca intr-un alt secol, asta imi place mie la Elysium , ca is pastreaza vechimea si frumusetea arhitecturii de alta data ,ca aici esti in alt secol. Unicitatea locului te lasa fara suflu ,te transforma intr-o alta persoana iar regulile viguroase pastreaza orasul ca pe o piesa de muzeu.
Deschid usa casei ,iar mirosul de alcool da pe afara ,las usa deschisa lasand mirosul sa iasa. Ma uit dupa tata. figura paterna nu se vede niciunde asa ca incep sa strag sticlele de bautura de prin casa. ridic ultima sticla de jos si vad poza cu familia mea sparta. imi amitesc ziua asta ,eram cu totii la mare ,mama,tata,sora si eu,pacat ca totul s a dus. mi-as dori sa uit dar din pacate nu pot. imi continui curatenia si observ un bilet pe canapea,plin de vin cu un scris dezordonat si urat :
"Nu mai pot trai in casa aceasta ,imi pare rau dar am luat-o pe sora ta si am plecat ,nu ne cauta ca mai mult vei suferii deoarece nu ne vei gasi ,imi pare rau scumpo,n-am putut lua decat pe una dintre voi iar tu te poti descurca singura doar ai 16 ani ,sora ta nu . cu drag, tatal tau."
mana imi cade pe langa corp,inconstient strang foaia, lacrimi fierbinti cad pe obrajii reci,totul in jur se intuneca putin cate putin ,scutur din cap ,refuz sa cred asta ,refuz sa cred ca m a lasat asa.. fug sus la etaj si verific camera parintilor ,nici urma de hainele tatei,fug la sora mea in camera si vad camera goala ,cad..tip..totul mi se pare ruinat..e imposibil..sunt copilul lui,nu?
ridic privirea,vad pe noptiera susorii mele un trandafir ofilit,il fixez cu privirea ,pentru o secunda parca ma uit in oglinda.
-Un trandafir ofilit nu o sa mai infloreasca niciodata,nu tata? de asta ai plecat ,nu ai ce face cu un trandafir ofilit...
cuvintele imi parasesc gura si totodata sunetul lor imi umplu capul..trandafir ofilit..hmp..
Ma ridic cu greu si incerc sa ma calmez,nu pot schima situatia asa ca trebuie sa gandesc la rece , sa ascund totul ,sa ma prefac ca nu s a intamplat nimic ,totul v-a fii bine ,sper..ma indrept spre camera mea,obosita ma intind pe pat iar usor somnul isi croieste drum spre mine.
Inchid usa la casa ,odata cu ea uit ultimele zile. zgomotul rotilor de la troler imi aduce aminte locul spre care ma indrept . Inchisoarea viselor mele defapt e inchisoarea fiintei mele ,nu doar ca acolo nu pot lucra sau gandi la capacitate maxima dar nu pot nici sa ma dezvolt asa cum as dorii eu ,sa nu mai spun de colege ,un adevarat chin. Ura. Tristete. Stres. Lipsa de sens. Oboseala. Presiune. Ignoranta. totul descrie dragul meu liceu si daca ar fii sa ma gandesc mai bine as gasi mai multe cuvinte. Acolo traiesti ca sa inseli ,sa te folosesti de altii doar ca sa treci clasa, daca ai un prieten de acolo fii sigur ca e pe interes. Cel mai greu le e persoanelor ca mine ,nu doar ca ne limiteaza , ci ne fac sa suferim, sa omoram totul in noi si sa fim urati,ignorati.. Trolerul pare din ce in ce mai greu cu cat ajung la gara ,drumul pare a fi mai lung decat de obicei ,dar is doar 2 ore ,cerul e gri ,gri intunecat ,pesemne ca vine ploia ,natura pare a fi mai lipsita de viata,mai fara culoare, cred ca mi se pare. imi ridic capul ,pentru o clipa admir cerul ,imi las usor privirea in jos ,ma uit la hainele pe care le port ,uniforma militara...nu eu am ales sa o port,nu eu am ales nimic din ce sunt acum ,daca era dupa mine eram o pictorita nebuna ,un poet care scrie despre o lume doar a lui,o pianista, un fizician care contrazicea toate teoriile existente ,un matematician care inventa noi numere, sau poate toate laolalta. Daca urmam gandirea mea eram eu acum nu persoana modelata de ai mei ,cu nici un chef de viata ,cu note mici,exceland doar la vise , umilita de profesori si ignorata de toti, fiind doar o alta lenesa din sistem care nu stie ce vrea sa faca cu viata ei. Pana la urma asta e adevarul, sunt creatia parintilor mei, ideeile lor ,visele lor ,si continui sa lupt ,continui sa ma tarasc prin aceasta poveste ,facand ca totul sa para colorat si frumos din afara , pacalind lumea ca eu am ales scoala asta si ca e ceea ce vreau sa fac, ca e frumos acolo si chiar ma descurc, pana la urma aparentele inseala si nu ma deranjeaza sa afisez un zambet fals pe fata si sa aprob ceea ce ei spun ei sau sa spun doar ce vor ei sa auda. Drumul se sfarseste ,ochii mei intalnesc literele mari "GARA" de pe cladirea din dreapta mea, o cladire veche, la intrare are usii masive din lemn care te poftesc in sala de asteptare, marmura neagra asortata cu peretii crem iti da senzatia de liniste , pe peretele din fata intrarii este tabelul care anunta sosirea si plecarea trenurilor , la stanga sunt doua casa de bilete , doua femei mai in varsta ,in jur de 60 de ani ,cu pielea zbarcita ,tot timpul vesele si amabile ,par ca doua bunici te fac sa te simti mai bine, mai fericit.
Trenul meu ajunge in 10 minute , cu biletul deja luat ma indrept spre usa de sub tabela, o usa de lemn masiva la fel ca la intrare ,te duce spre caile ferate , de-o parte si de alta a usii in exterior sunt scaune ,ma asez pe unul , si astept.
Trenul soseste, ma duc spre el cu o oarecare retinere dar ce retinere sa mai am dupa 3 ani de mers cu el , ce retinere sau regrete sa mai am dupa atata timp. Ma asez pe locul meu , ma fac comoda imi scot cartea si citesc, muzica de pe fundal se potrivea perfect cu scenele din carte si lumea creata de Victoria era minunata , ma simteam acasa , pacat ca lumea adevarata era cu totul si cu totul alt una cruda si putreda , plina de mucegai.
Intorc si ultima fila din carte si finalul ma lasa cu gura cascata , ma uit la ceas ,se pare ca am ajuns . Cobor si pornesc cu muzica in casti pana la liceu ,indicatoarele prea strindente imi ardeau privirea . Ajunsa in fata scolii observ pancarda cu numele liceului pe ea "Colegiul National Militar Ares Maximus " , zambesc stramb la pancarda si imi continui drumul ,ajung la punct control si ma verifica de tigari , alcool , droguri . Ma lasa sa plec dupa o eternitate de cautat. Trecand de arcada intrarea pe platoul interior ma izbeste ca un pumn in moalele capului , elevi ,multi elevi se jucau de la volei la fotbal , rasete , grupuri de pritenii, persoane unite . Soarele stralucea pe bolta si cadea cu o delicatete uluitoare pe platou , peste capetele elevilor ,luminandu-i si facandu-i sa arate chiar angelici. las capu in jos si continui drumul spre dormitor , nu vreau sa fiu recunoscuta , nu vreau sa vorbesc cu ei , merg din ce in ce mai repede iar inima mi-o ia la goana . Incep sa numar incercand sa ma calmez..1..2..3..
-Nu mai stii sa saluti Dabria? spune razand
Incremenesc la auzul vocii, nu poate fii el , intorc capul spre rasetul persoanei din spatele meu .
-Perseus..Salut , nu te am vazut .
ochii mei ii intalnesc pe a persoanei. din fata mea , un baiat mult mai inalt decat mine , cu ochii de un caprui intens care te face sa te pierzi in ei , pielea usor maslinie , are constructia corpului atletica , parul brunet destul de mare , cam prea mare pentru armata , e un tip rebel .
-Cred si eu ,daca stai cu capu in pamant , parca intentionat . spune zambind . Zambetul lui e imaculat si il face sa para si mai perfect .
-Te comporti de parca ai stii ca fix asta era motivul , eu propun pentru binele umanitatii si al tau sa faci pasi catre jocul tau si pe mine sa ma lasi sa plec in treaba mea !
-Auch, printesa , hai da bagaju ca sa te ajut , stiu ca e greu .
-Stii cam multe azi pentru un idiot.
rade la comentariul meu si ma enerveaza mai tare reactia asta a lui .
-Ce e ? De ce razi? Chiar esti idiot ?
ma rastesc la el dar nu face nimic decat sa imi ia bagajul din mana si sa mearga in fata , il urmez in liniste .
-Esti draguta cand te enervezi printesa, mi-a fost dor de tine .
-Pacat,nici mie de tine. spun si imi dau ochii peste cap Ajungem in fata pavilionului ,lasa bagajul jos cu ochii atintati asupra mea. -Cum a fost acasa? spune facand un pas spre mine.
-Prefer sa nu vorbesc despre asta ,multumesc ca m-ai ajutat,acum am treaba ,mai vorbim. Pa! fac un pas in spate ,apuc bagajul, nici bine nu ma intorc ca degetele lui se incolacesc in jurul bratului meu.
- Esti bine? ochii lui cautau ceva in privirea mea, dar s-au lovit de un zid mare de gheata.
-Da, cum am spus si inainte am treaba. ma smucesc si il las in urma. ajung in camera si ma trantesc in pat. urasc locul asta..
