Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Nu știu ce e asta :)

Sună la ușă din nou.

Ce e drept, ieri mi-a dat pace. Nu a venit și mă întreb de ce.

Dar dacă tot îi place să fie atât de insistent, cred că mă voi juca puțin cu el.

De data asta, răspund la ușă și îl las să vină. Nici nu știu de ce o fac.

Aștept până urcă cele trei etaje și spre bucuria mea nu avem lift. Trebuie s-o ia pe scări.

— Ar trebui să notez data asta în calendar? Bărbatul abia respiră când îi deschid ușa.

Are în mână un buchet de trabdafiri albi ca spuma laptelui. Sunt mulți și sunt prinși cu o panglică roz pudră.

— Oare ar trebui să îți spun că nu îmi plac trandafirii ca să nu mai dai banii pe ceva ce oricum ajunge la gunoi? Întreb luând o poziție gânditoare susținându-mi bărbia între arătător și dejetul mare.

Lui îi pică fața.

— M-ai lăsat trei luni să îți aduc trandafiri și acum îmi spui că nu îți plac? Jay nu întrebă dacă poate să intre.

Sufrageria este invadată de mirosul lui puternic și trântește puternic buchetul pe canapeaua veche.

— Ești un adevărat diavol, Anastasia! Degetul său arătător este îndreptat spre mine acuzător.

Eu îi arunc un zâmbet fals și intru în bucătărie, unde îmi umplu un pahar cu apă fără să îl întreb dacă vrea și el după efortul depus acum câteva minute. Nu mi-e milă de el, și-o face cu mâna lui. Dacă eram în poziția sa, renunțam acum trei luni.

Jay se îndreaptă spre mine, iar când paharul meu este aproape de buzele mele mi-l ia.

— Cum de m-ai primit în casa ta? Dă paharul de apă peste cap și mi-l întinde înapoi, spunând: Mulțumesc.

Îmi vine să îi dau un pumn în gură!

Merge înapoi spre sufragerie și se aruncă pe canapea lângă trandafirii lui scumpi.

— Regret că am făcut-o, spun pe un ton dur. Cât o să o ți așa? Îl întreb ironică. N-ai obosit? Nu ți-am știrbit destul orgoliul de bărbat?

Gesturile pe care le fac sunt la fel de sarcastice precum îmi sunt vorbele.

— Nu.

Simplu ca bună ziua.

— Știi de ce?

Jay apucă una dintre revistele Vogue pe care le colecționez și o răsfoiește fals încântat de ce vede acolo.

Îmi îngustez privirea și nu pot să îi dau satisfacția de a răspunde pozitiv la întrebarea sa. Nici măcar nu sunt curioasă de ce. Îmi încrucișez brațele la piept și priciorul drept îmi pun un pic în față. El nu se grăbește să răspundă. Se lasă pe spate să se uită în revista aceea.

Nu știu dacă vreau să o iau din mâna lui și să o arunc sau dacă vreau să îl bat cu ea.

— Pentru că atunci când te voi avea, va fi mult mai intens, spune cu ochii în revistă. Știi tu, amânarea recompensei..., dă încă o pagină dezinteresat. Va fi...orgasmic, acum ochii săi fac contact cu ai mei. 

Ăm...Bună seara?!

Știu că probabil nu e un lucru la care să vă așteptați când am încheiat în halul acela primul volum, but the heart wants what it wants:)

Mai știți când Jay s-a oferit s-o ducă pe Anna acasă de la spital când a fost internată Amaya? Ei bine, atunci unul dintre prietenii mei de pe creier a zis Păi și a dus-o?

Sincer nu știu dacă a dus-o acasă în ziua aia, dar știu că de atunci Anna a fost în mintea lui Jay mai mult decât trebuia. I-a spus asta și Amayei. Și mi-a spus-o și mie, când mă așezam în pat să dorm. Nu mă lasă în pace, așa că după ce mă ocup de fratele lui mai mare și mai rebel, trebuie să îi dau și lui ce vreau.

Ceea ce vreau să spun este că...Lucrez la povestea lui Jay și a Annei. Nu am nicio idee despre cum va decurge, dar văzând acest fragment aș fi tare încântată dacă mi-ați spune ce părere aveți despre această idee.

Bear Hugs!