File negre-n cartea vieții

Doar o pagină ,a zis ....

Am spus că voi scrie câte o pagină de câte ori voi vrea să îți scriu așa că uite-mă aici cum încerc mâhnirea s-o transcriu.
În inimă a rămas un gol căci ultimele noastre cuvinte în minte îmi au ecou, zâmbetul ușor n-a mai venit căci amintirea ta ,asupra mea s-a năpustit și încă amar mai râd când caut soare în universul ce mai ieri ți -l ofeream chiar la picioare.
Iar mâna ta ce-mi mângâia obrazul , blând acum e doar asemenea durerii ce-o poți duce în mormânt.
Când te-am văzut plecând atât de nonșalant,lejer și plin de tine am sperat continu că eu fac doar ce e bine, că nu mai este loc de clipe , îmbrățișări,alinturi, sărutări, discuții,râsete și glume, sfaturi sau chiar "vorbe bune"
Am iubit un suflet ce nu îmi era menit,acel suflet ce părea că lutul îi e asemănare, să te întreb n-am îndrăznit,ai fost lut sau ceară oare, căci ochii tăi n-au îndrăznit a mă minții vreodată, în ei vedeam adesea o inimă de piatră și de înrăzneam a o iubii n-aveam a fii iubită niciodată. Și uite așa eu ,dragul meu pornesc la drum c-o hartă,spre locul unde-n taină iubirea nu-i doar muză,este deja artă. Artă,poate un monument sau doar o plantă ce-n ochii potriviți n-au fost chiar niciodată, așa mă simt eu ,dragul meu, căci eu pe cerul tău speram a îți fii soare în timp ce tu priveai absent cum ochii roșii-mi sunt umflați, buzele mult mai uscate, gesturile -mi tremurau a șoapte,sufletul amar mă doare căci stropii ce din ochii curgeau acum au devenit șiroaie...