Vederea incepe sa-mi se blureze si inima bate cat mai incet si cat mai intens in aceleași timp. S-a terminat. S-a terminat toata durerea . Desi sinuciderea este o metoda de a-ti da jos durerea dupa umeri , trebuie cărată de altcineva.
Tto ce mai puteam vedea in acea noapte era cutia de pastile aruncată pe jos si paharul care m-a ajutat sa le administrez . Totul incepe sa te intunece , ca si cum as fi intrat intr un tunel intunecat si pierzi lumina din ce in ce mai mult. Eu sunt destul de religioasă si stiam ca asta este păcatul suprem dar in momentul acela nu puteam gandi limpede . Stiam doar de taieturile si singele ce se scurgea din ele in momentul acela. Puteam simți cum corpul meu se răcește si nu ma mai pot mișca, era ca si cum eram blocata pe la mijlocul acelui tunel . Intunericul ma facea sa ma simt atat de neputincioasă și atât de neajutorată încât am inceput sa fug. Si fugeam si fugeam , fugeam , fugeam si nu vedeam nimic. Doamne , unde ești? M am pus in genunchi. Eram pierdută.
Dintr-o data simt o mișcare în prezența mea. Când m-am uitat in partea in care fusese emis sunetul mi-am dat seama ca aici sunt cel probabil toate sufletele care si-au luat lumina pentru întuneric. Toate sufletele pierdute care doar doreau sa fie înțelese si ascultate , sa fie pur si simplu fericite. Iar in momentul in care au văzut ca acest lucru era imposibil au știut sa puna stop . Din păcate.
Desi se auzeau vâjâituri ca si cum ma încercuiau, inci una nu a incercat sa puna mana pe mine. Cel puțin nu au îndrăznit.
Incep sa simt niste dureri la nivelul feței , simțeam cum cineva imi tot mișca obrajii . Era un sentiment subru ținând cont ca eu vedeam doar negru. Eram supusa întunericului.
Dupa cateva minute incepe sa miroase a medicamente. Se aud roțile unei mașini si țipete continue . Am ajuns in iad?
Eram bulversată si totul devenea din nou blur si a revenit moleșeala. M am pus jos si mi-am inchis ochii.
Când i-am deschis , o lumina alba puternica a apărut. Eram intr un spital, niciodată nu m am simțit mai bine decat atunci sa fiu intr un spital. Supraviețuisem. O liniște atât de adânca îmi stăpânește trupul incat incep sa plâng. Eram liberă. ERAM LIBERĂ!
Dupa cum se spune , nimeni nu simte dorul cuiva sau la ceva pâna cand ii este luat.
Sa nu credeți ca am scăpat de depresie, situația acasă a devenit si mai intensa , dar cu mana pe suflet va pot spune ca a fost cea mai ingrozitoare experiență posibila trăită de mine .
