꧁Blood and Calls꧂

*41*

Îmi tremura picioare în balerini de la frig. Nu sunt la fel de rezistenți pe cât am crezut că sunt. Ma așez prin ultimile rânduri. Privesc spre cele din fața și vad ca mai sunt două fete prin primele rânduri.

Scaunele sunt din catifea roșie. În încăpere este cald. Sala este foarte mare dar și întunecată. Dacă acum sunt în ultimile rânduri atunci dacă privești în public de pe scenă nici nu ma poti vedea.

Cortina este trasă iar singura sursă de lumină vine de după ea. Deoarece Cortina este din același material ca și scaunele și de același culoare, în sală se revarsă o lumină roșie.

Înghit în sec. Nu știu la ce să ma astept. La balerine cu mâinile tăiate de la coate și cu fuste de sânge?

Aștept.
Trec 10 minute atunci când Leonard se așeză lângă mine.

-Așteaptă puțin.

Și aștept.
Aștept până când cortina roșie este trasă iar pe scena imensă vad ansamblul de muzică vie. Mă cutremur când vad ca dirijorul este îmbrăcat la fel ca Leonard.

-Faci parte din ansamblu?

Ma pomenesc întrebându-l pe bărbatul de lângă mine. Zâmbește de parcă și-ar aduce aminte de vremurile bune.

-De regulă sunt. Acum doar îi țin locul Domnului Park până se va întoarce. Când își va relua funcția voi reveni în cor desigur.

Dau din cap întrebându-mă la câtă încredere să ai într-o persoană după ce a fost prezentat ca un criminal în serie.

-Știi cine sunt?

Îl întreb fără să privesc la el.

-Desigur ca știu. Sunteți la radio în fiecare zi. Nu de mult l-ați închis pe Park Jimin cu promisiunea de al elibera. Ținem legătura, știi?

Mă cutremur.

-Atunci dacă știți că eu l-am prins de ce mă mai aflu aici?

-Domnul Park are încredere în dumneavoastră. Iar dacă el are am și eu.

Tonul lui îmi dă de înțeles că conversația s-a încheiat aici. Nu mai rămâne decât să privesc absentă la scena din fața mea.

Ma trezesc deodată la realitate atunci când muzica începe.

Sângele mi se oprește în vine.
Sau poate ca circulă atât de repede încât eu nu îl mai simt.

Melodia.
Melodia pe care o fredona la infirmerie după ce eu am plecat.
Versurile care erau scrise pe spatele jurnalului lui.

Pe scenă își fac apariția două balerine. Poarta o bluză crem deschis pe gât. Gulerul e înalt și nu lasă la vedere nicio bucată de piele la vedere iar capetele lor sunt încrețite având trei nasturi din lemn. Un corset din piele cafenie strâns în jurul taliei. O fusta lungă și cafenie din piele ce se asortează cu corsetul.

Și balerini.
Balerini roșii.

Cele două fac un salt în același timp ca după să facă un cerc cu piciorul drept. Altele trei intră în urma lor. Au sânge pe gulere. Abia acum observ marginile valoroase și petele mici de sânge.

Notele mari ale viorilor fac ca din culise să apară alte cinci fete ce își arată flexibilitatea pe scenă. Piruietele sunt făcute fără nici măcar o ezitare sau o greșeală. Talpa balerinilor nu atingea o clipă podeaua căci fetele erau pe vârfuri non-stop. Purtau pantaloni din mătase albă pe sub fuste. Erau largi la mijloc și se strângeau la baza balerinilor. La fiecare salt mătasea albă făcea totul mult mai grațios.

Chipurile lor erau lipsite de expresie.
În ciuda faptului că mișcările sunt făcute cu atâta grație din dorință, nu aveau nici măcar o emoție pe chipuri.

Le privesc intens. Nu clipesc nici măcar o dată. Nu își mișcă buzele, nu își flutură buzele sau panglica roșie din păr.