꧁Blood and Calls꧂

*46*

-Da. Mă apropii.

Îi șoptesc în timp ce mă târăsc în genunchi prin tub. Zăresc capătul iar un zâmbet îmi apare pe buze.

-Sunt aici.

Zic bătând de două ori în metal.

-Bine.

Aud zgomote.

-Nu închide.

Zic. E întuneric. Singura sursă de lumină este cea ce vine dintre micile găuri din metal. Dintr-o dată, metalul este dat la o parte iar fața lui îmi apare în vizorul ochilor. E îmbrăcat în uniforma lui rosie. Are pe piept mica plăcuță cu numărul 113. Îmi trag masca pe nas ca mai apoi să îmi așez un genunchi pe metal iar celălalt picior să îl țin îndoiat. (V-ati prins voi de idee. Gen cu o palmă pe tub iar alta ținând lanterna iar cu picior în genunchi iar celălalt îndoiat și lipit de piept)

Nu spun nimic dar mă dau înapoi ca să îi fac loc să urce. Dintr-o mișcare ajunge lângă mine și trage bucata de metal la loc. Își face de treabă cu șurubelnița și cu cele patru șuruburi. O bagă în buzunar și se întoarce cu fața spre mine.

-Ia-o pe tine.

Zic întinzându-i o pelerină neagră. Nu îmi fac griji pentru el. Nici vorbă. Doar că nu vreau să fie vazut din cauza uniformei lui roșii ce bate la ochi. Un singur far de mașină și s-a terminat cu mine. Face semn cu capul înainte iar eu mă întorc începând să merg în genunchi cu el lângă mine. Respirația lui mă lovește în obraz dar eu continui să merg înainte.

-Ai de gând să vorbești?

Mă întreabă în timp ce eu înaintez.

-Ai uitat deja ca nu avem voie să vorbim până ajungem la vilă?

Pufnește amuzat privindu-mă ca mai apoi să arunce o privire la lumina slabă ce venea dinspre ieșire.

Cumva ajunge înaintea mea.

-Înălțimea e mare.

Nu reușesc să o spun că el e deja afară. Îl aud înjurând dându-mi seama că calcase strâmb pe bucata de metal pe care o aruncasem când am intrat. Îmi scot capul din tub și dau de el în genunchi si cu spatele arcuit.

-Ce dracu faci?!

Îi zic în șoaptă încercând să nu ridic tonul.

-Dacă ai de gând să îți rupi glezna eu plec. Sari și nu mai vorbi.

Se întoarce dându-și ochii peste cap. Strâng din buze ca mai apoi să mă strâmb când arsurile de pe talpă îi ating spatele. Port cei mai subțiri teniși le care i-am putut găsi doar ca atunci când merg prin zăpadă să nu mai simt mâncărimile dar acum încep să usture iar. Îmi închid ochii de durere sărind jos de pe spatele lui.

-Bine.

Zice el luând bucata de metal în mâini când eu ii întind șuruburile. Sting lumina iar pentru câteva secunde vad totul negru.

-E gata.

Vocea lui mă face să îmi dau seama unde este. Îl apuc de încheietură trăgându-l după mine prin zăpadă. Îmi scot mănușile bagandu-le în buzunar ca mai apoi să le schimb absența cu cheia mașinii.

-Wonyoung?

Vocea lui Kai ce vine din cealaltă parte a mașinii îmi face corpul să nu mai realizeze ce se întâmplă iar în mintea mea se repetau două cuvinte.

S-a terminat.