Într-o zi, tatăl meu m-a întrebat de ce nu mai zâmbesc. Eu de obicei eram o fire zâmbitoare, care nu dădea importanță lucrurilor rele....dar trist e ca am crescut.
Mii de răspunsuri îmi treceau prin cap, dar am preferat sa îi spun doar un "Ba da zambesc". El își întoarce capul și tace.
Eu nu zambesc. De ce? Pentru ca oamenii pe care îi credeam prieteni...au ajuns să mă batjocorească. Au ajuns sa mă bârfească. Ăştia nu sunt prieteni. Prietenii nu exista.
Sunt doar oameni care te fac sa te simți bine când ești trist...atâta tot. Un prieten adevărat nu există. Nu a existat niciodată.
Toți sunt niște persoane fără suflet, care se dau bine pe lângă tine...Pentru a-ți afla toate secretele și apoi să te trădeze. Prietenii nu există. Un alt subiect, băieții. Genul ăla de băieți care te roagă sa le mai dai o șansă doar ca sa te mai poată călca încă odată în picioare. Băieții care își bat joc mereu....și sunt împreună cu tine...și cu încă doua fete, care te fac sa te îndrăgostești și...apoi pleacă. Așa sunt ei...
Wow...și când te gândești ca ti-a promis totul. Trist...dar adevărat
Oamenii...de ăştia trebuie să te ferești. Sunt genul de persoana care urăște minciuna și prefăcătoria. Le detest enorm de mult. Oamenii nu au o față, au sute...
Asta e...nu poți să mai ai încredere în nimeni. Dacă ai încredere riști sa pierzi totul, cel puțin în cazul meu...nu știu de voi...dar la mine așa e. Asta e. Viața mereu e dura...trebuie sa îi faci față. Chiar când ești în genunchi...și simți ca nu mai poți, spune în gând "Eu pot tot ceea ce îmi propun". Asta îmi spunea tatăl meu de câte ori mă vedea trista. Și vorba lui m-a ajutat și încă mă ajută. Când mă gândesc la toți oamenii pe care îi credeam prieteni, îmi apar în minte momente frumoase cu acele persoane, dar apoi îmi dau seama ca acelea erau doar măști, nu fețele lor. Dar prefer sa tac, și sa îndur, gândindu-ma ca totul o sa fie bine. Poate ca o sa fie, dar azi nu e ziua aia. Mai am de așteptat. Cei mai buni prieteni ai tai, cititorule, sunt părinții. Da. Chiar ei. Fiind sâcâitori, dar tot ei ne ajuta sa trecem peste. Vorba aia, "Poți număra pe degetele de la o mână persoanele care îți vor binele". Și are dreptate. Pana și acele persoane care ți-au promis ca nu o sa te părăsească, acum nu mai vorbesc cu tine, și când ai cea mai mare nevoie, te părăsesc, și nu îți mai dau importanță. Aceste fapte dor...te macină pe dinăuntru. Te doare, știind ca "cea mai buna prietena" nu îți mai scrie și si-a făcut alte prietene. Dar totuși încerci sa treci peste. Aici e vorba de sinceritate. Dacă ești sincer cu persoana de lângă tine, vei avea mai mult de câștigat decât dacă vei minții. Iar tu, cititorule, spune adevărul de fiecare dată. Oricât de mult ar durea, oricât de mult ar conta. Vei avea mai mult de câștigat. Asta e părerea mea.
Probabil o sa continui aceasta "carte". Dar, paginile sunt inspirate din jurnalul meu. Cu câteva ajustări. Bye.
