27

43 6 1
                                    

Îmi revin rapid concentrându-mă pe ceea ce aveam de făcut și anume tăierea sforii având să mă ocup de acele sunete mai târziu.

Oricât de mult încercam să evit contactul prea puternic cu acel ciob nu puteam fi atât de grijulie cu o singură mână astfel rănindu-mă cu ușurință.

In cele din urmă îmi eliberez una dintre mâini aruncând ciobul cât mai departe pentru a mă dezlega cu cealaltă.

Eforturile se dovediseră a fi destul de folositoare dat fiind că acum mă puteam mișca în voie.

Îmi bandajez rapid mâna dureroasă și mă ridic pentru a mă apropria de ușa folosită de Hyunjin mai devreme.

Nu eram sigură care avea să fie planul dar eram încrezătoare că voi pleca imediat de aici.

Liniștea se instalase brusc peste tot, nu se mai auzeau nici acele șoapte și nici nimic altceva.

Poate că ăsta era un semn clar al absenței lui Hyunjin. Sau poate nu... dar de ce să riscăm...

Șatena întredeschise  cu atenție ușa încăperii aruncând o privire curioasă de partea cealaltă.

Nici o urmă de brunet.

Calea părea liberă, fapt pentru care aceasta înaintează închizând cu atenție ușa in urma ei.

Camera de legătură în care intrase era dezastruoasă. Erau folii de plastic peste tot și foatre multe sticle goale de clor. Praful nu fusese șters probabil niciodată iar puțina mobilă aflată acolo era stricată.

Nu era foarte ușor de înțeles motivul pentru care Hyunjin locuia într-un asemenea loc dar nici nu conta foarte tare.

Trăgând o gură puternică de aer fata își relaxează vag starea de agitație, făcând-o să înainteze în spre ceea ce părea a fi ușa holului.

Pe măsură ce înainta sunetul șoptitor auzit mai devreme se putea auzi din nou dar mult mai departe cauzând confuzia fetei ce se oprește pentru a, asculta.

Sunetele se auzeau din colțul opus al camerei, din-spre o cu totul altă ușă.

Fata ezită preț de câteva secunde.

Era foarte aproape de evadare... de ce să se întoarcă și cel mai probabil să de-a nas in nas cu brunetul pentru un simplu sunet pe care nu il putea înțelege oricum. Poate totul era doar in imaginația ei.

Si totuși poate nu...

Gândurile contradictorii ale fetei nu îi ușurau cu nimic decizia finală.

Oricum ar fi fost, era la fel de periculos să stea pe loc fapt ce o termină pe șatenă să se întoarcă meticulos pășind cu grijă în direcția opusă a camerei.

Trebuia doar să verifice rapid ce se auzea....

... doar pentru liniștea ei sufletească.

Ajunsă în dreptul ușii opuse, fata o deschide atent asigurându-se că băiatul nu era prin preajmă.

Sunetul lent al ușii proaspăt deschise sporește obiectivul șoaptelor care se auzeau din ce in ce mai clar.

Fata pășește speriată în interiorul camerei lipindu-se de îndată de perete la vederea pereților si podelei.

Toate erau pătate cu sânge.

De undeva din colțul camerei se putea întrevedea un corp al unei fete ce se târa într-o baltă de sânge, rostind mai multe cuvinte greu de înțeles.

Inima fetei înghețase. Toată imaginea din fața ochilor ei părea atât de reală oricât de mult și-ar fi dorit să nu fie.

Fără vreo altă ezitare Yona se apropie terifiată de corpul fetei pentru a o ajuta.

Mâinile și picioarele ei erau marcate cu linii însângerate iar restul corpului grav slăbit.

Mă aproprii de ea dându-mi seama că mă observase în încercarea de a-mi vorbi.

S.Y:- Ce se întâmplă?! Ce ți s-a întâmplat?!

Iși șoptește fata in delir ghemuindu-se în fața celei din fața ei neștiind cum să o ajute.

Mâna însângerată a celei de la podea o prinde pe cea a șatenei trăgând-o mai aproape în încercarea de ai vorbi.

- A  p  a . . . .

Șoptește răgușit fata întinzându-și din nou mâna în spre paharul pus la limita distanței la care putea ajunge.

Yona tresare speriată prinzând cu mâna tremurândă paharul.

De îndată ce îl înmânează fetei, aceasta îl soarbe dintr-o singură înghițitură relaxându-și imediat restul corpului vizibil ușurată.

Privind mai atent în spre îmbrăcămintea fetei, Yona observă cu rapiditate că aceasta purta o uniformă familiară dar greu de distins în acea situație.

Părea a fi una dintre uniformele școlii vecine dar nu era cazul să tragă concluzii pripite, cel mai important lucru acum era să o scoată cât mai repede din încăpere.

Gândește Yona analizând încăperea în căutarea unui obiect ascuțit cu care ar fi putut tăia acea legătură.

În capătul camerei, o valiză neagră vag închisă îi atrăsese privirea șatenei.
Acea valiză era singurul obiect lipsit de praf din încăpere, fapt ce o determină pe șatenă să caute o soluție începând chiar de acolo.

Dar de îndată ce aceasta deschide valiza, tresare îngrozită înapoidu-se drastic in lipsa altor opțiuni.

In interiorul obiectului se aflau seturi numeroase de cuțite, fiecare cu forme si lungimi diferite dar la fel de ascuțite.

Frica Yoney creștea tot mai mult văzându-se în fața acelor unelte. Oricât de ușor era de imaginat motivul întregii valize, era mult mai ușor de pretins ca nici nu o văzuse.

Astfel că acoperindu-și ochii, Yona apucă unul dintre cuțite apropiindu-se cu el de fata rănită pentru a o elibera.

Gândurile multiple ale Yoney erau mult prea greu de ignorat în acel moment.

Asimilarea dintre amintirile iubitului ei perfect erau imposibil de comparat cu gravitatea situației de acum.

În toată acea frică, dorința de a scăpa cât mai repede din acel loc devenise mult mai intensă. Astfel că fără a mai pierde vremea, Yona o ajută pe cea rănită să se ridice mergând alături de ea până în dreptul ușii.

Cu una dintre mâini fata îi sprijinea corpul elevei iar cu cealaltă avea să deschidă ușa pentru a părăsi încăperea cât mai curând posibil.

Dar de îndată ce ușa se deschide în toată lungimea ei, aceasta dezvăluie cu dificultate corpul lui Hyunjin.

Băiatul stătea sprijinit de partea superioară a tocului de ușă privind dezamăgit în spre iubita lui.

Sentimentele de trădare pe care le putea simți în acel moment erau copleșitoare.

Cum îndrăznea Yona să i se împotrivească atât de tare încât să îi invadeze apartamentul in acest fel ?!

Fata doar înapoiază vizibil înspăimântată alături de cea neajutorată.

Îi era frică petru propria ei viață în acel moment, dar mai mult îi era frică să nu i se întâmple orice i se întâmplase acestei fete. Pentru că cu siguranță avea să i se întâmple ceva...










Addicted to crime |ᴴʸᵘⁿʲᶦⁿ|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum