Call it Love [Hwang Hyunjin]

Cap. l "Im just young"

O mica introducere: Traiesc in korea de sud de cand m-am nascut insa in seoul de trei ani, sunt la liceu, in clasa a 12-a si dupa ce mama si-a facut un nou soț am decis ca este mai bine sa ma mut in alt oras la liceu. Nu am nici o problema cu el, si nici cu ideea mamei de as reface viata dar nu ma simteam bine in preajma lor si de cand sunt aici la liceu totul a inceput sa prinda culoare.

Aici mi-am facut prietenii noi si am avut si o relatie insa ne-am despartit acum o saptamana. Chiar am tinut la el dar cred ca e mai bine asa. Se purta destul de urat cu mine, in preajma prietenilor lui si am neglijat asta pentru cateva momente, rare, de vis unde era cel mai scump si draguț baiat.

-> Lisa: Prietena mea de cand am ajuns aici. Are 18 ani (un an mai mare decât mine) o fata sociabila dar si nebuna, e directa si vorbeste mult in majoritatea timpului ea este cea care vorbeste si eu doar ascult insa nici o data nu m-a ignorat. Cred ca dupa trei ani am inceput sa am incredere serioasa in ea si ma bazez pe ea de cate ori am ocazia.
—————

FUG FUG FUG cat de mult ma tin picioarele. Mai am trei minute si incep orele iar prima ora am chiar matematica cu o profesoara atat de stricta ca simti cum te prăjesti numai când te uiți la ea.

Ajung in fața liceului aproape fara aer insa imi spun in gand "mai ai puțin, haide mai bine faci stop cardiac de cat un doi"

Intru in curtea scolii, goala iar mai apoi intru in scoala, pe holuri nu mai era nimeni. La dracu! Am intarziat! In timp ce fugeam incerc sa imi scot telefonul din buzunarul de la spate pentru a verifica cât e ora iar dintr-o dată simt cum ma trântesc de ceva...mai bine spus de cineva.

Imi scap telefonul pe jos iar eu cad in fund in fața persoanei care stătea neclintita.

- Ai grija pe unde mergi! Imi spune

Nu apuc sa ma uit spre persoana ca imi iau telefonul si deja era 8:05

- La dracu! Scuze! Spun si ma ridic in graba fugind spre clasa, mai aveam câțiva metrii pana la usa.

Când ajung in fața ei inspir si expir de doua ori inainte de a bate la usa si incet o deschid.

Ii vad pe toti din banci holbându-se la mine iar pe babă la catedra cu ochelarii ei rosii uitandu-se la mine parca sunt icoana.

- Ma scuzati ca am intarziat! Pe drum am.... Am fost alergata de un caine si mi-a rupt ciorapii si nu puteam sa vin la scoala cu ei rupti. spun eu gafaind.

- Stii ca la ora mea nu se intarzie!?

- Da! Sigur dar chiar a fost o urgența. Nu se va mai intampla.

Probabil m-a vazut toata rosie la fața si cred ca i s-a facut mila, a acceptat ca prin minune si m-a trimis la loc.

Ajung la banca si ma asez langa Lisa care era mândră de minciuna mea perfecta.

\\\

- Si? Mama ta cand vine? Ma intreaba Lisa in drum spre cantina.

- pai...maine ar trebuii sa ajunga...mai spre seara. A zis ca vrea sa se intalneasca cu nu stiu ce prietena poimaine, nu am prea fost atenta cine.

Imi dau ochii peste cap si ma pun la rand pentru am lua mancare.

Dupa ce ne-am luat mancarea ne asezam la masa noastra normala unde mai stau inca cativa prieteni si din alte clase. Lisa incepe si le povesteste momentul jenant de azi-dimineata iar eu nu am nimic mai bun de facut decat sa ascult si sa mananc.

Dintr-o data toata masa tace. Imi ridic capul din farfurie confuza si toata lumea parea sa se uite la mine.

- um...

O vad pe Lisa cum imi face semn cu ochii sa ma uit in spate.

Imi intorc capul si il vad pe HYUNJIN, un baiat foarte cunoscut in liceu pentru ca e frumos, nu are note bune si e foarte nesimtit cu toata lumea. Anul trecut am avut un prieten cu care invatam la olimpiada si l-a batut incat acel baiat s-a mutat de la liceu.

Ma uit ciudat la el

- nu ai nimic sa-mi spui?

Ma uit cu privirea la toata masa apoi mi-o intorc spre el putin speriata

- Eu...?

- Da. Nu stiu.... Poate un scuze pentru azi-dimineața?

Azi-dimineața!? Ce am facut azi-dimineata? Ma intrebam.

- A! Tu esti persoana de care m-am lovit? Pai, ti-am zis scuze inainte sa ma ridic sa plec.

- Nu am auzit poate ar trebuii sa imi mai spui o data mai clar.

- problema ta. Poti sa pleci.

- Nu plec. Aici mananc

- De când?

- de cand am vrut eu.

Doamne cat e de increzut! Ma enerveaza la culme.

- scuze hyunjin da aici nu esti pe proprietatea lui mă-ta ca sa faci ce vrei tu. Spun făcandu-mi curaj, nimeni nu il prea contrazice mai ales fetele

- Du-te nu mă innebunii. Serios? Spune el luandu-ma la mișto.

Deja lumea incepea sa se uite spre noi si ma simteam puțin presata de situatie ...poate nu ar trebuii sa ma pun cu el.

- Ok atunci nu mananc eu aici. Prind tava cu ambele maini si ma ridic de pe scaun, dau sa plec insa se ridica in fața mea blocându-mi singura iesire.

-Da-te. ii spun

insa el nici nu se clinteste, sta in fata mea schițând un zambet care ma scotea din sarite din ceva motiv.

- te prinde uniforma. Simt cum totii ochii din cantina erau ațintiti asupra noastra iar pe el nu il deranja, se apropia cu fața de mine.

- bine, acum dă-te din drumul meu! Vreau sa plec! Spun nervoasa

- fusta iți sta foarte bine pe fu- vrea sa spuna insa nu apuca sa termine  bine propozitia ca prind bine de tava din mâinile mele si i-o trântesc cu toata puterea de fața. Mâncarea zboara peste tot peste el si jumătate obrazul i se face rosu.

La dracu! Ce am facut! Il imping rapid si fug din cantina. Deja m-am saturat de aroganța lui, asa se comporta cu toate fetele din scoala, ce crede ca suntem? Jucării? Probabil o sa regret asta mai tarziu.

Ajung in clasa si merg la masa mea stragandu-mi lucruile rapid. Trebuie sa plec inainte de a incepe orele. Acum toti sunt in cantina si situatia e inflamata  rau. Fix acuma nu aveam nevoie de probleme! Cand vine mama in vizita...