Deschizi ochii sau nu?

Liceul

        O briza rece imi mangaie pielea delicata facandu-ma sa tresar. Privirea imi este atintita instantaneu spre geamul curat din dreapta mea care e deschis. Ochii mi se maresc si devin agitata. Teama imi inunda mintea. Norii fumuri intuneca, cu puterea lor inspaimantatoare  privelistea, iar curtea scolii si tot cuprinsul parca incep sa tremure. Incep si sa tremur de frica, de frig...

          Imi trec ochii peste masinile profesorilor, zidurile groase ale liceului si autostrada aglomerata. Toate vor fi udate cu stropi reci din cer cazuti. Imi duc pixul la gura si il musc usor . Realizez ca mi-e tot mai frig.
 
         Ridic mana stanga, in semn ca vreau sa vorbesc, facandu-l pe profu’ de pshihologie atent. El incredinteaza din cap ca imi este permis si ca, evident, e ochi si urechi.

          -Domnule I., imi e frig si ma intrebam daca pot sa inchid geamul.

          Il privesc obosita. Poarta o camasa alba calcata cu atentie chiar de sotia lui, presupun, costumul maroniu si o cravata de un rosu visiniu. E genul de om care nu vrea sa iasa din zona de confort. Patru ani a fost distant cu noi. Rarele sfaturi pe care le-am primit nu au cladit o relatie de incredere. Nu m-am simtit un elev capabil in preajma sa. Mereu copiii oamenilor importanti din oras erau evidentiati. Acestia au fost anii mei de liceu si asta a fost lectia pe care a trebuit sa o invat. Stiu ca evenentele din ultimele zile au ajuns la urechile lui, iar acum tot ce isi doreste e sa scape de noi si conflictele noastre. Daca patru ani abia a reusit sa-mi invete numele, in ultima saptamana a aflat multe despre mine.

         Totusi, a preferat sa nu vorbeasca cu mine.

        Ofteaza.

          Paseste spre geam si il inchide urmarit de privirea mea. Sunt ca un copil, atat de atenta la toate detaliile, daca as fi la fel de atenta si la mine cum sunt la cei din jur...

          Zambesc in momentul in care ma priveste si ii multumesc. Da din cap afirmativ intorcandu-se la catedra, iar eu la foaia mea pe jumatate scrisa.

          5 intrebari, 4, 3, 2… si ultima intrebare ce imi atrage atentia. Inchid ochii si oftez. Am raspun la 5 intrebari si mai am 10 minute si o intrebare  ce are ca subiect dragostea, orice fel de dragoste, de mama, de familie, de persoane cu chipul nepictat, dar care cu ajutorul amintirilor colorate noi le creem expresii. Imi vine sa rad, dar ma abtin. Dragostea nu e subiectul meu preferat. Azi ma intuneca.

          Domnul I. Vrea ca raspundem la aceste intrebari ca peste 10 ani, la prima revedere, sa ni le dea si sa le citim. De ce mi-as aminti si atunci de ziua de azi?

          Nu vreau!

           Consider ca mai mult suferi in iubire decat te bucuri de ea. Sunt si o fire pesimista… ”Ce e dragoste?”. Strang pixul in mana cu putere, iar degetele mele imi transpira.

           “ Ce e dragostea?

          Dragostea e un film de 2 ore. Il vezi si, crezand ca viata ia un alt curs, il traiesti cu personajele pana realizezi ca de fapt, in viata reala, filmul  e doar un vis ce numai oamenii ce se chinuie si se zbat sa vada partea buna a paharului il traiesc, in ceata insa. Visatorii se mint singuri...

           E un film jucat de doi actori necunoscuti ce uita dupa ce se inchide camera tot ce au spus. Tragic si dureros, dar mai bine uiti si te bucuri ca rolul a fost usor decat sa te distrugi pentru ploaia ce a trecut. Rece, dar placuta si, in acelasi timp, scurta…e aproape  vara… Ploaia de vara dureaza putin, insa poate lasa ravagii in urma sa, exact ca dragostea. Un film in care te saruti pentru ca asa simti, in care ochii LUI iti inunda gandurile, fluturii in stomac zboara ca fluturii reali intr-o gradina ce infloreste la fel de senzual ca un boboc de trandafir rosu mangaiat si iubit de bunul soare. Dragostea are mii si mii de ochi, poate sunt verzi, caprui, albastri sau negrii, nu conteaza de fapt. Nimeni nu te intreaba ce nuanta vrei sa iti ia mintile sau cum vrei sa fie zambetul acela. Ea nu are trup, dar are suflu, iar suflul e rece si iti da fiori… placere. Dragostea e doar un film ce incepe si se termina la o anumita ora din zi sau din noapte. Un film de 2 ore… “