La portile Raiului...

Capitolul 1 - Intalnirea

Chiar daca zilelele ei pareau la fel, în realitate fiecare zi era diferita. Lucra intr-un mediu solicitant, intr-o unitate de ingrijire paliativa, era asistenta. Isi petrecea acolo multe ore din viata ei, mai exact mergea acasa doar pentru a dormi.
Cu parul castaniu, cu ochii verzi, Emily avea o lumina aparte, cu ajutorul careia incalzea sufletele mult prea chinuite de boala, ale oamenilor pentru care lucra.
Lucra cu persoanele atinse de acea boala considerata incurabila, care le rapeste oamenilor, sanatatea, pofta de viata, puterea trupului si a mintii, acea boala care le fura oamenilor totul, dar care nu poate atinge sufletul...
Intr-o zi obisnuita de munca, asculta fiecare pacient in parte, ii acorda fiecaruia atentia cuvenita, le vorbea cu blandete, le alina durerea si le dadea sugestii cu specific medical. Isi desfasura activitatea cu profesionalism si omenie, era imposibil sa nu fie iubita si pacientii o iubeau din tot sufletul.
Cuprinsa de discuta cu un batranel simpatic si jovial, in ciuda dificultatii in care era, Emily nu a auzit cand pe usa a intrat un tanar insotit de un medic.
- Buna Emily! Ti-l prezint pe domnul Jon Sande.
- Buna! Buna ziua, domnule Jon. Sunteti bine-venit la noi. Imi doresc sa va simtiti bine!
Il primise pe acest domn cu blandetea-i carcteristica. Cand privirile lor s-au intersectat, ceva special s-a intamplat in sufletul ei. A cuprins-o un fior ciudat, un sentiment ce parea o fuziune intre bucuria de a vedea imaginea unui barbat frumos si tristetea faptului ca, prezenta lui in locul in care lucra, era semnul cert al faptului ca ceva rau se intampla in trupul acestui barbat.
Dupa cateva secunde a trecut peste acest sentiment ciudat si cerandu-si scuze, a revenit la discutia pe care o purta cu domnul pe care chiar ea il luase dintr-un spital in care nu era bine ingrijit.
Jon a fost rugat sa ia loc si sa astepte. Imediat dupa ce a terminat discutia, i-a daruit batranului un zambet larg multumind ca i-a acordat timp si s-a intreptat spre noul venit.
Jon era putin ingrijorat, trecuse prin multe in ultima perioada, pentru el un lucru era cert. Faptul ca se afla in acest loc, nu era neaparat un lucru bun. Linistea de aici, lumina calda care, cuprindea incapera, chipurile resemnate, dar linistite ale celorlalti pacienti si mai ales persona aceasta care se indrepta catre el ii dadeau un sentiment de liniste pe care il uitase de mult.
- Buna ziua, domnule Sande! Eu sunt Emily, coordonatoarea centrului de zi adulti. Ma bucur ca veti fi alaturi de noi. As vrea sa imi acordati cateva minute pentru o discutie, cu privire la ce veti face aici, cu noi, in urmatoarea perioada.
-Sigur ca da! Ii raspunse barbatul cu sfiala, care il caracteriza in ultimul timp. Se simtea ciudat, a fost un om puternic, iar acum se simtea slab si anxios, nu stia ce ii aduce ziua de maine...
La randul ei, Emiliy se simtea vinovata ca ii marturisise bucuria pe care o avea. Nu mintea, dar era un paradox. Cum sa ai bucurie intr-un loc cu asa multa tristete?! Nimeni nu a ales, ca Jon sau ceilalti pacienti sa se afle aici, dar lucruri ca acestea se intampla. Era bucuroasa pentru ca iubea oamenii si tot ce isi dorea era sa le ofere acestora, cele mai frumoase momente, cea mai mare atentie si tot profesionalismul de care era capabila, pentru a le infrumuseta, ultima perioada din viata, caci acesta era specificul ingrijirii paliative.

Jon era un barbat, nu foarte inalt, cu parul saten, cu ochii caprui cu un trup ce parea sa fii fost puternic, dar care acum era palid si vizibil afectat de lupta pe care o ducea cu tratamentul agresiv, menit sa distruga tumora care vroia sa il cuprinda cu totul. In discutia pe care o purtau, Jon i-a povestit lui Emily care era lupta pe care o ducea in ultimii doi ani, i-a povestit cum boala aceasta perversa, i-a luat viata profesionala, cum i-a destabilizat familia si cum l-a secat de puere si de speranta. Speranta de a-si intemeia o familie, de a iubi, de a lasa ceva in urma lui.
Ascultand si privind Emily vedea in povestea lui Jon, o parte din povestile celorlalti pacienti de care avea grija, o surprindea insa ceva, Jon avea in sufletul lui, dorinta de a nu pleca pana cand intr-adevar, nu va lasa ceva in urma lui, pana cand nu va iubi si nu va fi iubit cu adevarat! Toate aceste aspecte o faceau pe Emily sa simta ca era datoare, ca de fiecare data sa fie partasa la acesta lupta si sa indeparteze cu cat mai mult posibil, momentul in care lupta va fi pierduta.
Da, desi lupta cu cele mai bune arme, alaturi de colegii ei si impreuna cu pacientii, lupta lor nu se incheia niciodata cu o victorie.
Discutia s-a incheiat, Emily i-a strans mana lui Jon si s-a oferit sa il prezinte celorlalti pacienti. In fiecare zi din saptamana fiecaruia i se acorda posibilitatea de a veni aici, de a fi impreuna cu ceilalti, zi in care aveau parte de o masa calda, de tratament, de consiliere si celelalte aspecte care faceau parte din lupta cu boala.
Emily se apropia de zona in care erau ceilalti si il prezenta pe Jon. Grupul l-a primit cu caldura si cu priviri lungi care exprimau vadit regretul ca un baiat atat de tanar, carora multora dintre ei le putea fi fiu, era acolo. Fiecare dintre oamenii aflati in acea incapere stiau ca este un semn, nu foarte bun.

Dragii mei, poate o sa vi se para plictisitoare aceasta carte, dar va sfatuiesc sa nu o abandonati dupa primul capitol. Este ceva de suflet si se adreseaza persoanelor cu o anumita experienta de viata. Am ales sa impartasesc cu voi, viata fara menajamente....