Sânge de lider - O poveste sângeroasă

O țigară, respectiv o pipă

      Ceea ce a urmat s-a întâmplat la trei săptămâni după aceea. Zilele trecuseră mai ușor decât altele, momentele părând că durează eternități, în care toate secundele prinseră sens și noimă. Știa că fusese înghițită și pierdută pe un teritoriu străin, mort, crepuscular, populat de voci și siluete vagi. Dar realizarea acestui fapt era și mai cutremurătoare, căci era un loc luminat când și când de subite și inexplicabile amintiri, străfulgerătoare și repetitive.

      Chiar dacă apucă să se vindece, piciorul rănit încă îi șchiopăta, dându-i absurdul sentiment al inutilității. Operatorii treceau aruncând spre ea priviri bănuitoare, dar ce captau înăuntrul irișilor o bizară căldură. Chiar dacă toți păreau la o primă impresie primitori și pașnici, ideea gândului de criminal nu le putea valida zâmbetul.

      Așa cum ceruse Amarantha, Alexandre trecuse regulat pe la ea. Nu mai pomenise nimic de Kassanadra. Îi vorbi despre hobby-uri, o întrebase despre viața ei, împărtășind și el din a lui. Se crease un atașament. Gândi că ar putea avea din partea lui un tratament preferențial, chiar dacă nu se exprimase în niciun fel cum că ea l-ar cere sau că el i l-ar da. Dar ceva cu siguranță era, căci o confundase de la bun început cu Kassandra, iar asta putea fi pentru ea o cale de fugă. Era un lucru pe care ea nu avea să îl uite și pe care avea să îl folosească.

       La fiecare întrebare mai intimă, subiectul se sfârșea cu recomandarea de a o vizita pe doamna Karlsen, idee care îi displăcea roșcatei. Aflase despre el doar că fusese boxer și acum e antrenor. Aflase în termeni vagi că înainte de Divizie a fost Comandamentul și că regulile jocului, de-a viața și de-a moartea, se schimbaseră încă de pe atunci. Amarantha schimbase totul și mai fiecare discuție ajungea să ducă la ea. Poate că pe alți oameni îi intriga și le dădea de la început un bun start cu ea, dar nu și cu Morgana. Pentru ea avea să rămână o femeie mortuară cu ochi secători de viață. La Morgana era reversul. O detesta pentru că știa înăuntrul ei că este doar o prefăcătorie, o blândețe bine trucată pentru a manipula în masă.

      Pe coridorul luminos începu să facă o paralelă între Jacques cu Sarah și Amarantha cu Alexandre. Asemeni lui Jacques, Amarantha își conducea oamenii prin supunere, doar că folosea o bunătate mascată. Pe când Jacques folosea frica și impunerea prin forță. Sarah și Alexandre erau însoțitorii celor care conduc, cei ce îi pot manipula pe aceștia. Ochii roșcatei sclipiră. Dacă Sarah își trădă propria casă Morganei, la fel putea și Alexandre să o ajute în a ajunge unde își dorește, trădând-o pe Amarantha. Dacă problema ei era Sistemul, atunci tot Sistemul va avea să o lase definitiv fără probleme.

      Cu Alexandre construise deja o formă de atașament, rotițele minții construind o plajă de planuri spre succes. Dar trebuia să acționeze metodic, căci Alexandre părea a fi vârât într-o cămașă de forță când acei ochi mistuitori, argintii, erau împrejurul lui. Pe Amarantha o vedea lipsită de culoare, lipsită de un real afect, ca pe un Jacques răsturnat, cu chip de femeie într-un porțelan cețos. Dar Amarantha părea o impostoare în propria ei lume. Alexandre părea a fi mai mult un actor al cinematografului de succes decât un simplu operator. Avea ușoare riduri săpate între sprâncene, cu colțurile gurii întinse până la cele două cute adânci din obraji ce-i formau gropițe simpatice. Alexandre avea o înfățișare melancolică. Îl prinse de câteva ori râzând atunci când vorbea cu ea sau cu medicii, având un râs ce părea că-l schimbă din nou în puștiul de altă dată. Și pentru că îi văzu tiparul de comportament, știa că poate destrăma percepțiile și mentalitățiile Amaranthei, căci era puternic și solitar, iar dictatura femeii îi ofilea frumusețea.

      De când își mai reveni și putea să meargă, participase ca observator la câteva antrenamente. O înduioșa acel început de izolare al bărbatului, căci părea că trăiește într-o altă lume decât ar dori. Exact ca Morgana. Venea la antrenamente parcă fără tragere de inimă, mai ales la grupa de noi recruți din care făcea parte și ea, toți fiind neîndemânatici și caraghios de absurzi. Dar pe ea nu o interesau neapărat colegii ei, căci prinse un real fanatism în ceea ce-l privește.