Casa baloanelor. Asta obișnuiau să spună vecinii trecând pe lângă casa lui Jang Wonyoung și Kim Taehyung. Cuplul logodit, bogat, cu carieri stabile și văzuți bine în societate neștiind cât sânge se află pe mâinile lor. El, un avocat expert în domeni...
-Ar trebui să plec. Sunt căutată la secție din câte se pare.
Zic privind la lista de apeluri pierdute de la Kai și Ryujin. Îl voi concedia în următoarea săptămână. Săraca Ryujin. Probabil că i-a luat telefonul. Ce își imagina? Că nu îi voi răspunde de frică și că lui Ryujin îi voi ridica?
-Dacă au așteptat până acum să mai aștepte. Nu ai văzut specialitatea casei, detectiv.
Îmi dau ochii peste cap la auzul remărcii lui Jimin ce închide ușa din urma lui. Vine lângă noi, punându-se în dreapta mea. Își pune paltonul pe scaunul de lângă el, rămânând în cămașa lui crem.
-Prima dată când ai venit au arătat cea pentru cei de pe listă.
Pufnește el în râs de parcă e ceva amuzant.
-De ce dracu mai pus pe listă, Park?
Ridic o sprânceană la el, acesta dându-și ochii peste cap.
-Să ghicesc, credeai că te scot de acolo doar cu atât?
-Mă crezi atât de prost? Sunt avocat ce naiba?
-Corecție, ai fost. Acum ești dat în urmările generală dacă nu ai știut. Surpriză.
Ridică din sprâncene.
-Îmi pare rău, nu știam că numele meu e peste tot, mersi de informare.
Zice cu sarcasm în glas. Simt cum Yoongi vrea să își facă cruce. Îl cred. Și eu aș vrea dar cu ăsta de lângă mine nu îți poți mișca degetul. Își duce degetul la buze.
-Faci o mișcare te i-a naiba.
Zice el atent la scenă
-Asta ar trebui să îți spun eu. Ba nu, ți-am spus-o doar că ai prea multe fițe și ți se murdăresc hainele prea repede că a trebuit să te duci la dracu în alt colț al Seulului.
-Locuiesc în Busan ce naiba? Măcar atât să mai știi și tu despre mine. Acum țineți gura.
-Taci naibii și tu.
Când mă întorc spre Yoongi îl văd cu sprânceana ridicată. Nu înțeleg cum l-a suportat atâta timp. Ar fi trebuit să îmi fi luat un carnețel. Poate îi punem întrebări și la capitolul ăsta.
Perdelele se dau la o parte iar lumina albastră îmi luminează fața. Yoongi privește la pantofii lui aplicându-se.
-E făcută de Rose și de el. Primul lor dans.
Se preface că își leagă șireturile. Privesc la scenă. Fundalul din spate e albastru iar chiar înaintea lui este un pat cu asternuturi albe și albastre. În stânga și în dreapta lui stau două lebede. (Aveți la media poza din fundal și melodia.) Când mă întorc spre Jimin îi văd degetele sufocând mânerul scaunului cu mâna stângă.
Apoi melodia începe. E un instrumental. Cântat la pian și vioară. Nu e că cel pe care l-am ascultat prima dată când am fost aici.
Perdelele de la pat sunt date într-o parte iar pe acesta apare o fată întinsă pe el. Îmi îngust ochii. Ea se ridică lent de pe el. Cămașa are o gaură în formă de inimă în dreptul stomacului. E mărginită de niște pietre mici roșii. Din acea inimă se întind linii ce par că niște crăpături adânci din care curge sânge.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ceva de genu e cămașa. Aș fi vrut să o fi pus la media dar a trebuit să pun piesa și fundalul piesei e și al scenei. Melanie Martinez e definiția cărții ăsteia.
