Cum poate cineva să aibă o personalitate la școală, iar acasă să fie complet opusă? La fel cum pot și eu, dar nu despre mine vorbeam. Lucrez pentru Menendez de o săptămână și am observat o diferență radicală la Julia. O știam o fată care se crede mai importantă, dar nu-i așa. Asta mă pune pe gânduri. De ce se comportă total opus față de cum este ea în mod normal? Nu știu, dar voi afla.
Acum este ora 9 seara, deci mă aflu la reședința Menendez. Stau atât de mult aici încât o să dezvolt intoleranță. N-o să mai vin pentru mult timp. Am observat că părinții nu prea sunt prezenți în viețile lor.
Părinții mei vin o dată pe lună pentru a ne vedea, în rest pe apel. Noi n-am vrut să fim recunoști public, iar asta trebuie să facem pentru a nu fi văzuți lângă ei.
Aud pași în spatele meu și-mi întorc capul pentru a vedea cine e. Gemenii se așează în fața mea fără să spună ceva și încep să vorbească pe spaniolă. O să mă prefac că nu știu spaniolă și o să-mi văd de treaba mea.
-E ciudat pentru noi să stăm cu cineva străin în casă. Ne poți spune 3 lucruri despre tine?
Îmi ridic privirea din telefon și-o privesc pe Julia. Aș putea spune câteva chestii. Până la urmă, nici măcar nu știu cum arăt. Problema, dacă aș zice ceva despre mine, ar fi că mă poate recunoaște Eric.
-Încep eu. Am 17 ani, urăsc școala, dar sunt obligat să am medie maximă și... Sunt gay. Julia?
Nu e de parcă nu știam toate astea. Sunt niște chestii de bază pe care oricine le poate afla fără să se gândească prea mult. Eric îmi scanează relația la faptul că e gay, dar n-o să comentez nimic legat de asta. Julia pare că se gândește mai mult la ce să spună, iar la ea chiar sunt curioasă.
-O să încep cu ce a terminat el. Sunt bi, pasionată de arme și-mi place să fac totul singură. Acum tu.
La fel ca Eric, și ea îmi analizează expresia facială în legătură cu orientarea ei. Oamenii ăștia chiar au dat mereu de homofobi? Încep să mă gândesc ce-aș putea spune, fără să dau prea multe detalii despre mine, și ajung la o concluzie.
Înainte să zic ceva, îi văd că-mi caută părinții pe Google. Of, n-o să găsească nimic despre mine si fratele meu. De la 8 ani, am refuzat să mai apărem pe ecrane, iar tot ce se știa despre noi, a fost șters.
-Am un frate geamăn, dar n-o să găsiți nimic despre asta, deci nu mai căutați. Cânt la chitară și-mi place să trag cu arma.
Sunt câteva chestii pe care nu le știe Eric. Mă rog, știe că am frate, dar asta nu-i ceva după care să mă recunoască. Am preferat să nu-mi zic orientarea, deoarece ar fi dubios. Julia lasă telefonul jos și mă privește atentă. Da, mai bine că nu mi-am zis orientarea.
(***)
-Hei, ciudato!
Mda. Sunt la liceu și Julia își bate joc de mine. Mai tare mă enervează decât mă rănește. Ce bine se comportă când sunt la ei acasă și cum se comportă cu mine la școală. Eric încearcă să-și ceară scuze în numele Juliei și-l asigur că e bine. Felix "încearcă" să mă binedispună.
I-am povestit ce se petrece la ei acasă și a rămas la fel de șocat ca și mine.Ajung în clasă și abia aștept să se termine și ultima oră. De fapt, nu aștept. După va trebui să merg la ei. Cine m-a pus să-mi asigur părinții că ne ocupăm noi de partea ilegală. Oricum, faza cu aparatul este doar o parte minusculă la ceea ce facem de fapt.
Profa intră în clasă și ne împarte testele pe care le-am dat. Este ora de mate, aproape am uitat. Verific nota pe care am luat-o și era de așteptat. Am luat 10 curat, la fel și Felix.
A trecut jumătate de ore și mă plictisesc. Telefonul înregistrează tot ce vorbește profa, deci n-are sens să scriu. Încep să mă uit pe geam si observ o dubă neagră în fața liceului. Din ea ies 5 bărbați, îmbrăcați în negru. Unul dintre ei se uită în sus și mă observă, dar și eu observ tatuajul de sub ochi. Ridic mâna pentru a-i atrage atenția profei și sper să mă lase la "baie".
-S-a întâmplat ceva, Olivia?
Mă întreabă profesoara. Îi zic c-am nevoie la baie, iar aceasta mă lasă. Pășesc în liniște pe holurile liceului și am grijă la tot ce mă înconjoară. Cât de greu este să omorî 5 bărbați bine făcuți? Destul de greu, asta dacă se apropie prea mult.
Aud pași în spatele meu și-mi scot pistolul apoi trag un glonț. Mă întorc și unul, din 5, e mort. Aud niște lanțuri, de aur, cum se mișcă și-mi ridic privirea spre tavan. Apăs trăgaciul și încă unul e la podea.
(***)
Număr corpurile, dar nu-mi ies la număr. Erau 5 bărbați, dar am omorât doar 4. Unde e ultimul? Simt o mână în jurul gâtului meu și mi-a răspuns chiar el la întrebare. Mă strânge de gât și mi-a pus o armă la tâmplă. Gândește, Olivia!
Aud pași, iar aceștia sunt de la altă persoană, așa că-mi pun arma înapoi în buzunarul secret. Se aude o împușcătură și corpul cade inert. Îmi frec gâtul și mă uit sa văd cine a tras. Julia, asta da chestie. Nu-mi dau seama dacă a descoperit cine sunt sau dacă doar a vrut să mă ajute, dar nu mai contează. Nici n-apuc să-i mulțumesc, deoarece pleacă înapoi în clădire.
CITEȘTI
De Fațadă (GirlxGirl)
Genç KurguJulia este acea tipă cu nasu' pe sus care se crede mai importantă de cât restul "sclavilor" din jurul ei și vrea să fie tratată ca o regină... Sau poate că nu. Asta vrea să pară a fi, dar, în realitate, este complet opusul. Olivia este ciudata lice...