꧁Blood and Calls꧂

*62*

Mișcările sunt lente la fel la viorile și ca degetele pianistului. Spinarea fetei se încordează iar degetele in se coboară pe coapsele ei. Buzele îi mimează cuvinte pe care nu le pot auzi. Cele două petale de trandafir se mișcă în timp ce spinarea îi este arcuită. Degetele i se încălcesc în părul ei roșcat.

Îmi îngust ochii privind la ochii ei verzi. Apoi la cuvintele mimate pe buzele ei.

*E întuneric. Mănăstirea aruncă lumini albastre de la ferestre pe corpul meu îmbrăcat în mătase. Ei fac poze. Eu încă simt cum drogul e în venele mele.*

Alte patru balerine intră în scenă având haine diferite. Rochii lungi pierzându-se în ritm. Ruj roșu întins pe buzele lor și pe obraji. Balerini negri pășind pe podeaua tare. Ochii lui Jimin pe ele. Roșcata stând încă întinsă pe pat când toate fetele intră pe scenă. Roșcata ce mai apoi se pune în genunchi pe pat, aplicându-se ca după să ia între buze un trandafir roșu. Îmi las spinarea să atingă spătarul scaunului. Văd petale albe pe pat. Și sânge. Mult sânge ce pătează trandafiri albi. Fata se întoarce iar eu ii pot vedea spatele rănit de spinii pe care stă.

Dacă mă gândesc mai bine asta chiar e opera lui Park. Melodia e atât de inocentă dar mișcările sunt crude la fel ca cuvintele fetei din pat. Modul lui de a ucide e la fel. Elegant dar crud. Îmi e de ajuns să văd privirea satisfăcută din ochii lui ca să mă ridic. Dacă Kai află unde sunt și va face nervi îl voi da afară cu siguranță. Ciudat nu? Îl folosesc pe Kai ca pe o scuză ca să scap de el și de imaginea din fața mea dar nu îmi place să o recunosc.

Jimin pov.

Îmi întredeschid buzele când o văd luând trandafirul în gura ei. E exact ce am vrut. Trandafiri albi rănindu-i spatele. Viața mult prea crudă ce îi rănește pielea și corpul. Ea alegând trandafirul roșu. Ea alegând moartea.

Wonyoung pov.

Ies din centru scriindu-i lui Yoongi să îl ducă pe Jimin la vila mea. Urc în mașina mea conducând spre stație. Apăs pe accelerație privind la reporteri. Acum mă bucur că nu mi s-a făcut numărul de telefon public.

Parchez în spate. Întru tot prin ușa din spate de care nu prea știe lumea. Îmi i-au telefonul de pe banchetă. Îmi strecor printre buze filtrul unei țigări. Îi dau foc, lăsându-mi capul pe spate meditând la ce s-a întâmplat în ultimele 3 zile. Nu deschid geamul. Îmi e mult mai confortabil cu fumul înăuntru.

De ce l-am scos? În niciun caz ca să îmi ucid logodnicul. O pot face singură. Idiotul îl putea ucide dar dacă știam că e o parte din planul lui, îl lăsăm să putrezească în continuare. Pun pariu că dacă nu îi mergea cu Yoongi ajungea la șantaj. Îmi va cauza multe probleme dar în schimb mă va scăpa de una.

Ies din mașină aruncând mucul țigării în zăpadă. Întru în secție. Ușa din spate dă la închisoare direct. Închid ușa din metal în urma mea. Dau cu ochii de echipa de criminalistică. Strâng probe de lângă scări. Cred că jumătate dintre ei sunt la subsol la cei cu condamnare la moarte.

-Ați găsit ceva?

Îi întreb prefăcându-mă că sunt interesată, dând să trec de lenta în dungi.

-Ei nu au găsit de ce au nevoie, dar eu am făcut-o.

Îmi opresc degetele când aud vocea lui Taehyung.