꧁Blood and Calls꧂

*64*

Știam că asta va urma. Nu scap de el atât de ușor. Sper doar ca Jimin să îl ucidă în timpul nunții. Când vom fi la altar. Chiar înainte să mi se pună inelul pe deget. Mă voi asigura că ei voi face aranjamente.

-Bine.

Este alergic la crini. Nu poate respira când ei sunt în încăpere. Este alergic și la afine. Mortal. Mă voi asigura că tortul va conține afine. Cu asta mă va ajuta Jimin. A otrăvit multe dintre victime. Otrava e specialitatea lui. Probabil că are el și parfum de crini. Nu am niciunul căci Taehyung îmi verifică toate comenzile și ce cumpar cu cardul.

-Am ajuns. Ai grijă să îți alegi ceva convenabil.

Deschid portiera mașinii dând cu ochii de un magazin. Face impresie la prima vedere. Ferestrele ce țin locul pereților lasă la vedere înăuntrul alb complet. Afară e întuneric. Farurile mașinilor luminează parcarea în timp ce Taehyung îmi i-a mâna și o agață de brațul lui. Înghit în sec strângându-mi paltonul în jurul rochiei maro. Nu a fost o idee prea bună. Îmi va fi greu să mă schimb la fel de repede la cum vrea el.

Intrăm înăuntru unde mă bucur că e cald. Văd femei agățându-se de bărbați și plecând fericite. Am jurat că nu voi ajunge în așa punc dar nici departe nu sunt de ele.

-Vă pot ajuta?

Zambesc la auzul vocii femeii ce se aude în spatele meu. O scuză să mă îndepărtez de el.

-Putem începe cu probarea? Am câteva modele în ochi.

Începe Tae să îi vorbească fetei.

-Pe aici.

Părul ei roșcat se întoarce iar noi o urmăm. Ochii îmi cad pe diferite mănuși de operă. Nu mi-ar prinde rău o pereche la câte cicatrici am. Privesc la buchete. Caut crini. Nu aud cuvintele lui Taehyung. Privesc la buchetele cu crini artificiali.

-Wony?

-Oh, îmi pare rău, poți repeta?

Îl văd cum își strânge maxilarul privind spre mine.

-Te-am întrebat dacă vrei cu mâneci lungi sau cu mânuși aparte.

Și normal că asta era. Ochii roșcatei fug pe brațele mele care, din fericire, sunt acoperite.

-Manuși aparte dacă modelul rochiei e fără mâneci. Dacă e, atunci lăsăm cu.

-Avem aici modele fără mâneci, domnule Kim...

Mă întorc cu spatele la ei pentru a mă uita la câteva manechine. Privesc la colierul dintre degetele manechinului ca mai apoi să îmi fugă ochii la farurile unei mașini ce se parchează chiar lângă a lui Taehyung. Ba nu. E o motocicletă.

-De ce îmi pare atât de cunoscută...

Șoptesc privind la proprietar plecând după magazin.

-Poftim?

Întreabă roșcata în timp ce îi arată lui Taehyung o pereche de mănuși.

-Doar mă uitam la rochie.

Mă scuz luându-mi ochii de pe persoana cu cască neagră. Taehyung ridică din sprâncene privindu-mă suspect. Îmi strâng degetele la spate ca să nu îmi dau de gol agitația.

-Du-te! Probeaz-o pe asta!

Îi înaintează fetei una dintre rochii.

-Urmează-mă.

Îl lăsăm pe Taehyung în urmă să se uite la pantofi. Roșcată îmi dă la o parte una dintre oglinzi, după aceasta aflându-se o cameră mai mică cu diferite accesorii, un cuier și o oglindă cât un perete.

-Aveți nevoie de ajutor?

-Nu. Mă descurc.

Cu astea plecă lăsându-mă singură. Îmi pun paltonul în cuier ca mai apoi să trag cu greu pe mine rochia mulată aleasă de Taehyung. Mă privesc în oglindă. Ochii îmi cad pe brațele dezgolite. Privesc pe jos. Dacă mă vede fata sunt terminată.

Răsuflu ușurată când le văd pe podea. O fi căzut când am luat rochia. Ridic materialul alb al rochiei ca să nu îl murdăresc iar când dau să pun mâna pe mănuși văd pe ele un pantof negru.

-Nu ai plecat prea devreme? Și nu îmi place rochia. E mult prea ew.

Vocea lui Jimin se face auzită în cameră iar eu dau buzna la ușă ca să mă asigur că e închisă.