Nuanțele iubirii

Capitolul I - Primele priviri

Este o zi de mai,cu soare, mă trezesc de dimineață și îmi fac un duș. Îmi aleg niște haine potrivite pentru ziua de azi, ca un tricou negru simplu, un sacou gri, niște blugi cu talie înaltă și nelipsitele Converse. Părul lung și şaten îl aranjez cu atenție, față este acoperită cu puțin fond de ten, îmi accentuez puțin sprâncenele și aplic un rimel ca să îmi scoată în evidență ochii verzi, plus un gloss de culoarea piersicii.

Pe drum, vorbesc la telefon cu prietena mea cea mai bună, Rebeca, care îmi e și colegă. O fată destul de înaltă, cu ochii căprui, părul lung și brunet, frumoasă, pe care reușesc să o bine-dispun chiar de dimineață spunând glume și amuzând-u-ne pe diferite teme.

Ajungem amândouă la liceu, ne întâlnim cu gașca noastră, formată din vreo 3 fete si 3 băieți, oameni frumoși la suflet, oameni nebuni și dornici mereu de aventuri noi, dar pe care știu că mă pot baza. Ne știm de la începutul clasei a -IX-a și de atunci suntem nedespărțiți, noi fiind la sfârșitul clasei a-XI-a, am reușit să găsesc în ei o a doua familie.

Prima oră avem română, cu diriga și pentru că suntem la filo, pune accent pe orele noastre. Îmi place de ea, e mereu plină de viață, ca mine. În timp ce colegii mei sunt semi-adormiți, eu reușesc totuși să răspund la întrebările puse de dirigă.
Între timp aud pe cineva ce spune că nu facem franceză. Bucuria noastră că mai scăpăm de câte-o oră.

*Pauză*

-Kami, îmi spune Rebe, cu o expresie puțin mirată, ai auzit de noul prof de istorie? Care tocmai a venit la noi în liceu?
-Nu, cine e? Răspund eu plictisită.
-Încă nu știu, dar am auzit că majoritatea fetelor sunt "în limbă" după el.
-Mda, răspund eu puțin sarcastic, o fi unu de vreo 50 de ani care arăta ca Brad Pitt.
-Cică are vreo 24-25 de ani, e primul lui an în care predă.
-Mișto, păi să-i fie de bine atunci.
-Îi ține el locul profei de franceză.
-Of, și eu care credeam că stăm liniștiți.

Între timp se sună de oră, aud o voce bărbătească dar și caldă în același timp, plăcută la auz care ne strigă printre sunetul soneriei să intrăm în clasă.

Ne punem în primele bănci, care erau câte 4, destul de bine pentru gașca mea. Eu stateam fix în fața catedrei, unde, spre surprinderea mea, îl văd pe prof mai bine. Un tip de vreo 1.80 cm, părul brunet și puțin ciufulit, ochii albaștri, un albastru pe care eu nu l-am mai văzut până atunci. Niște gropiţe gingașe ce îi înveselesc fața care era acoperită cu puțină barbă, tunsă scurt care se vedea că e aranjată cu atenție. Era îmbrăcat cu o cămașă albastru-închis, niște pantaloni negri care îi veneau perfect pe silueta atletică, aleși cu grijă. Un om elegant, cu o privire pătrunzătoare ce mă fixa încă de la primele contacte vizuale.

-Bună, mă bucur că vă întâlnesc, mă numesc Rareș Macovei și sunt nou pe aici, predau istoria și franceza și știu că nu pe mine mă așteptați, dar profa voastră de franceză a rămas însărcinată și o înlocuiesc eu. Eu sunt un tip mai deschis, sunt apropiat vârstei voastre și chiar îmi doresc să ne înțelegem bine. Chiar mă gândeam să facem o excursie împreună, știu că voiaţi să ieșiți undeva.
-Yeeey, zicem toți în cor ca niște oi. Și văd pe fața lui că schițează un zâmbet de satisfacție.
-Ne place de dvs. deja, sper să nu ne omorâţi cu franceza, mai ales acum la sfârșit, spune un coleg.
-Stați liniștiți, o să ne înțelegem bine, vă garantez.
-Bun, să face prezența, zic.
*Face prezența*

În vocea lui puteai observa un ton amuzant și cald în același timp. Când mă uitam la el, ne țineam privirile fixe pentru câteva secunde. Ce ochi captivanţi...

Începe să intre în discuție cu noi, și întreabă cine e "șefa/șeful de promoție" la noi în clasă.
Și raspund pe un ton cald și politicos:
-Eu sunt.
-Aveam o presimțire că tu ești, răspunde el, privindu-mă în ochi și nici eu nu mă las mai prejos, fiind fix în fața mea.
-De ce spuneți asta? Întreb eu.
-Am presimțit, răspunde, în timp ce se uita iar în ochii mei.
Din clasă se aud cateva zgomote, gen "uuu", dar nu sunt băgate în seamă.

Încerc să îl evit puțin și îmi bag căștile în urechi să ascult niște muzică, dar nici așa nu "scap" de el și mă întreabă:
-Ce muzică asculţi, domnișoară? Dacă nu te superi.
-O melodie de la The Neighbourhood - Say my name, răspund.
-Bune gusturi, îmi spune.
-Mulțumesc, răspund zâmbind.

Aș fii foarte recunoscătoare dacă mi-aţi lăsa comentarii despre cum vi se pare. Uuuuu, am terminat primul capitool. Urmează multe surprize pe parcurs. Aștept păreri :*