Inimi rănite

Capitolul 35 - Un fel de terapie de cuplu + Ședință foto

— Dragilor... Vă rog să faceți cunoștință cu îngerașul nostru, Christian.

— Ce nume frumos! Iar el este superb. Ați făcut o minunăție de băiat, să știți.

— Mulțumim, Cass.

— Să nu-i fie de deochi! Chiar este un mic îngeraș și seamănă leit cu tine, Gabriel.

— Da? Mulțumesc, Jayden. Foarte drăguț din partea ta.

— Scuze, Hannah. Nu intenționam să fac vreo gafă.

— Știu. Credeam că nu veți observa cât de evident este.

— Nu te necăji, Han. Seamănă puțin și cu tine, dar cel mai important cred că este să-ți semene la caracter. Doamne ajută să nu semene cu taică-său la capitolul 'năravuri'!' îi spun în timp ce mă aplec spre ea și îi așez fiul înapoi la piept.

— Amin!

— Hei! Voi acum v-ați pus amândouă pe mine
pentru că vă este ciudă că fiul meu îmi seamănă mai mult?

— Nu chiar, dar mai bine te-ai duce să mănânci sau să bei ceva. Se vede că ești obosit. Rămân eu aici cu Hannah.

— Da, iubitule. Du-te și odihnește-te puțin! Ai stat destul pe holuri. Te duci te rog și tu cu el, Jayden? Nu aș vrea să leșine pe aici.

— Bine, fie.

Acesta își sărută soția și îl observ pe Jayden cum mă privește înainte să plece, dar îmi îndrept atenția spre îngerașul Christian, ca să nu-mi amintesc de cearta noastră din mașină. Îl așez pe micul prinț în pătuțul său după ce a adormit în brațele mamei sale și îmi dau masca jos când mă așez pe fotoliul de lângă patul ei.

— Și cum te simți acum, mămico?

— Mult mai liniștită. Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă, acum că îl văd sănătos.

— Te cred, dar bine că s-a terminat totul cu bine. A fost grea nașterea?

— Nu am să te mint, dar a fost destul de grea, iar travaliul foarte epuizant. Azi dimineață devreme m-au apucat contracțiile și mi s-a rupt apa, iar imediat după aceea am pornit de urgență spre spital. Travaliul a durat vreo zece ore, iar nașterea vreo oră și ceva.

— Oh, Doamne!

— Nu te speria degeaba pentru ca a trecut totul. A fost cumplit de greu pentru că eram și speriată pe lângă toate astea, dar am uitat pur și simplu de toată durerea când l-am văzut în primele sale secunde de viață. Parcă totul a fost cu adevărat magic.

— Ce frumos... Gab nu a vrut să asiste la naștere?

— Da de unde? Cred că leșina acolo dacă mă vedea. Voiai să-l traumatizez pe viață?

— Cu siguranță leșina. Mai bine nu întrebam. îi spun râzând, dar nu-mi rezistă zâmbetul pe chip prea mult timp și privesc pierdută în gol.

— Cass?

— Hmm?

— Ești bine? De fapt... Sunteți bine?

— Noi?

— Da, tu și Jayden. Parcă v-ați ignorat de când ați venit aici sau mai bine spus, tu l-ai ignorat. V-ați certat sau mi se pare mie?

— Nu ți se pare deloc. Ne-am certat de la firmă și am continuat în mașină când veneam încoace.

— De ce? Asta dacă nu sunt prea indiscretă și...

— Nu, este în regulă. Noi...

Izbucnesc în lacrimi fără să mă mai pot controla și îmi ascund capul între brațe, simțind-o cum mă prinde de mână.