EVA

Capitolul 3: Satana are ochii verzi

  

       Ecoul țipătului perturbă liniștea din bloc, iar căldura de pe fesa dreaptă urcă spre piept, făcându-i inima să bată cu putere, ca apoi să simtă cum obrajii îi iau foc, mai mult de furie decât din cauza situației în care se afla.

   Își încleștă pumnii, dar se simți trasă înapoi de bluza care acum o strângea în zona abdomenului. Își mută privirea spre locul strânsorii și de abia atunci realiză că se afla la marginea treptei, într-o poziție neobișnuită.

   Ar fi trebuit să se simtă recunoascătoare persoanei care o salvase de la contacul cu cimentul, dar dispăru orice sentiment, luând locul cel de furie atunci când întoarse capul și observă zâmbetul sarcastic al salvatorului, zâmbet care se transformă într-un rânjet.
    Eva ridică privirea și zări doi ochii verzi precum smaraldul care sclipeau jucăuși parcă întărâtând-o și mai rău, șocând-o în același timp. Visase ochii aceștia de atâtea ori încât nu mai distingea ficțiunea de realitate.     

   Oare visa și acum? Duse mâna dreaptă spre buzele sale, cu teamă în ochii, ca apoi, tremurând, să parcurgă distanța dintre ea și fața lui, neîntrerupând contactul vizual.     
   Arătătorul și mijlociul se blocase la un centimetru de pielea sa. Dacă îl atingea, dispărea? Oare cum s-ar fi simțit pielea lui sub atingerea degetelor sale?

    Dar zări în ochii lui nedumerire și intrigă și..
se retrase. Ce naiba se întâmpla cu ea?!

   Nu trebuia să cadă în ispită.                         
       Ispita în costum care arăta precum personajul ei imaginar din ultima carte citită și pentru care dezvoltase o obsesie. Maxilar ascuțit, barba nerasă, părul șaten cu inserții de brunet. Nu era necesar să coboare privirea spre restul corpului pentru a-și da seama că este ispita perfectă. Prea perfect. Într-o situație de rahat. Nici că se putea mai bine pe ziua de azi. Se enervă și mai rău la gândul că salivase în sinea sa și că aproape o comise încercând să atingă un necunoscut.

     ― Cine îți dă dreptul să faci așa ceva? Se răsti ea, mustrându-se apoi pentru tonul puțin ridicat. Simți cum pielea i se zbârlește, tot corpul fiind străbătut de un fior rece la auzul vocii Satanei.

     ― Tot eu?! Răspunse el intrigat și amuzat în același timp. Puteam să te las să cazi, dar nu aș mai fi avut satisfacția să văd o femeie cum trece prin atâtea stări diferite în câteva secunde! Nu m-aș fi gândit că voi fi abuzat de la primele ore ale zilei.

   Îi simți în voce tonul jucăuș, dar cuvintele o blocară, iar mâna îi căzu pe lângă corp. Fiorul rece amestecat cu firicelele sumbre ale trecutul își făcu simțit prezența și mâinile începură să transpire, iar gura i se uscă în câteva secunde. Își mută privirea spre adidașii săi, jucându-se nervos cu degetele.

         ― Mulțumesc și nu, mulțumesc! Aș fi preferat să cad decât să las un necunoscut arogant să mă atingă! Dar îmi cer scuze pentru mai devreme.

   Așteptă scuzele din partea lui, dar se enervă și mai rău când realiză faptul că el nu avea nici o remușcare pentru palma dată, dimpotrivă o lua și peste picior.  Rânjetul acela afurisit era impregnat pe fața lui. Și pe retina ei. Avea ceva care o intriga. De parcă ar fi vrut să îl dea cu capul de toți pereții incintei sau cel puțin, să îl arunce pe scări.
   Își trecu mâna prin păr de frustrare la acele gânduri care nu o reprezentau deloc. Ceva nu e bine. Oftă, își îndreptă tricoul și umerii ca apoi să îi susțină privirea bărbatului care nu își dezlipi ochii.

     ― Bădăran. O zi bună! Îi ură acestuia și dădu să coboare pentru a-și relua planul făcut în casă.

     ― Plăcerea a fost de partea mea, amorè! Mai ai de lucrat la zona feselor!