Liniștea profundă
Ar vrea să spună
Să nu mai pun
Atâta suflet oricum.
Dar inima nu poate,
Și tare se mai zbate,
Pentru cei iubiți,
De sunt nedreptățiți.
O greutate mă apasă,
Căci mult îmi pasă,
De cei neajutorați,
Prea ușor abandonați.
Lacrimile mă trădează,
Că știu ce urmează,
Fiindcă nu mai rezist,
La atâta rău să asist.
