EVA

Capitolul 5: Magnet pentru ghinioane

       

     Închise ochii și oftă resemnată, știind deja ce va urma la auzul chițăitului prietenei sale.
   Tresări la contactul ciobului cu podeaua, ca apoi să-și ridice privirea zărindu-și prietena cu ditamai rânjetul pe față.

      ― Jojo! Nu! Se răsti, dar oricât de mult și-ar fi dorit să o oprească, știa că este imposibil.

      ― O, ba da!

   Nu avea cum să se ridice pentru a-și opri prietena, care deschise deja ușa. Putea observa printre picioarele blondinei o pereche de pantofi eleganți, lucioși.

      ― Mi scusi, signorina! Fratele meu a auzit un țipăt foarte puternic și am vrut să verific dacă totul este bine.

   Vocea bărbatului acapară toată încăperea, făcând-o și mai curioasă de înfățișarea acestuia.    
   Dar Jojo deja ocupase spațiul liber din câmpul său vizual. Blonda și obsesia pentru Italia.

      ― Da, da. Ne scuzați pentru deranj. Prietena mea a călcat pe un ciob, dar...

      ― Dio non voglia! Povera lei! O pot ajuta cu ceva?

   Detesta când se vorbea despre ea de parcă nu exista, așa că se decise să preia frâiele conversatiei și să se debaraseze cât mai repede de ,,vecinul grijiuliu".

      ― Tutto è molto buono. Grazie per il vostro interesse!

   Când îi observă pe cei doi cum își întorc simultan capetele spre ea, realiză că le captase atenția, în special atenția vecinului italian, a cărui față o putu privi mai bine.

   Ochii, sau mai bine zis ochiul de culoarea smaraldului, îi aduse aminte de Satana de acum câteva ore. Italianul era orb de un ochi, dar acest ,,defect" îl făcea și mai misterios. Deja știa că Josephine va vorbi încontinuu despre el după felul în care îl privea. Îi venea să arunce cu ceva în ea înainte să i se scurgă saliva pe pantofii lucioși ai bărbatului.

      ― Perdona la mia audacia. Numele meu este Gino Pelluci. Încântat de cunoștință, domnișoarelor.

   I se păru prea galant pentru gustul său, dar nu se putea pronunța și la adresa prietenei sale care părea că se topește precum o bezea la 100⁰C, întinzând mâna italianului.

      ― Eu sunt Josephine Sutton, iar ea este prietena mea...

      ― Eu sunt încântată! Se repezi înainte ca blonda să dezvăluie și pinul de la card. Zâmbi bărbatului. După cum observați, domnule Pellucci, suntem ocupate,arătând spre cioburile împrăștiate, dar mulțumim pentru grijă.

   Nu băgă în seamă privirea plină de reproș a prietenei sale, și, cu mari eforturi, se ridică, sâsâind de durere pentru a închide ușa.

      ― La prossima volta. O zi bună, domnișoarelor!

   Închise ușa rapid, neașteptând reacția blondei și se sprijini de aceasta, lăsându-se în jos. O zi a naibii de ciudată!

      ― ,,La prosima volta", îi imită pe italian, gesticulând cu mâna precum făcuse acesta și își făcu prietena să bufnească în râs. Perfect! Acum mai lipsește să vină tot blocul să vadă dacă nu sunt mutilată.

      ― Hai, termină! Până la urmă, ia zi, de ce țipai?

   Întrebarea prietenei sale tindea mai mult spre una capcană. Nu îi era ușor să-și dezvăluie sentimentele, cu atât mai mult durerea și epuizarea atacurilor de panică.