Dream of you

27. What?

Ceea ce Jisung nu se aștepta era ca Minho să îi cunoască părinți. Mai ales ca acesta nu și-a prezentat vreunul dintre părinții lui Minho.

"Cum adică îi cunoști deja? Nu îmi aduc aminte să vă fac cunoștință."

"Ne-am întâlnit la spital Jisung. Era imposibil să nu o facem." Spune Minho încercând să îl calmeze pe Jisung. "Nu îți face griji, știu despre noi"

Jisung se oprește din orice mișcare
"Ce!? Minho le-ai spus despre noi?"

"Da, normal că am făcut-o."

Jisung își acoperă fața cu mâinile și își lasă totă greutatea pe spate
"Minho, nu trebuia să le spui. Era un lucru pe care ar fi trebuit să îl spun eu, sau cel puțin împreună."

Minho îl privește pe Jisung, iar atunci când acesta îl aude cum plânge se panichează imediat
"Jisung, plângi?"
Acesta se apropie de tânăr și îl cuprinde în brațe, începând să îi mângâie încet capul
"Ji, îmi cer scuze, nu am știut."

Jisung îl îmbrățișează înapoi pe Minho
"Nu mai contează"

Minho îi șterge lacrimile de pe față apoi îl sărută pe obraz
"Ba da, contează. Atât timp cât nu ești de acord, contează."

Jisung îi zâmbește slab
"Nu mai putem face nimic acum dacă știu deja. Mai bine ne-am gândi cum să îi anunțăm"

Minho da aprobator din cap
"Bine atunci." Spune în timp ce îl așează pe Jisung în poala sa. "Ar trebui să le facem o vizită, așa ar fi cel mai bine"

Jisung lasă un mic sărut pe buzele acestuia
"Mhm, ai dreptate. Mâine putem pleca."

Minho îl sărută pe Jisung, însă de data aceasta nu doar un pupic pe buze, ci un sărut adevărat. Minho adâncește și mai mult sărutul, mâinile sale făcându-și de lucru pe corpul lui Jisung. Minho îi apucă tricoul tânărului, însă fix în momentul în care aceste era pregătit să îl dea jos, se aude soneria uși.

Jisung se oprește imediat din a îl săruta pe Minho, însă băiatul începe să îi sărute gâtul încet, lăsând cateva semne pe acesta.
"Minho" este tot ceea ce Jisung spune înainte să se ridice și să se îndrepte către ușă.

Minho îl urmărește imediat pe tanar, fiind în spatele acestuia
Jisung ajunge la ușă și o deschide imediat, însă nu se aștepta să vadă cele două persoane despre care s-a discutat mai devreme
"Mamă, tată?"

"Jisung?!" Aproape că strigă amândoi în cor.
Aceștia nu stau mult pe gânduri și îl îmbrățișează pe fiul lor
"Oh, cât mi-ai lipsit" spune mama acestuia cuprinsă de lacrimi. Tatăl lui alăturându-se imediat îmbrățișări

Minho se uită din spate, un zâmbet mare fiind sculptat pe chipul acestuia. Știa acest moment de fericire, trecând odată prin el.

Doamna Han își ridică privirea către Minho
"Ce mai aștepți?" Aceasta îi face semn lui Minho să se apropie

Minho face ceea ce îi este spus și se alătură îmbrățișări în grup.

După ceva vreme și multe lacrimi, aceștia ajung cumva în sufragerie
"Jisung de ce nu ne-ai anunțat mai devrem?"

Jisung se uită către Minho, iar acesta râde în schimb
"Tocmai ce vorbeam despre asta. Plănuiserăm să venim mâine în vizită, dar se pare că ne-ați luat-o înainte. Apropo ce faceți aici?"

"Am fost la spital, iar aceștia ne-au spus că ai fost externat acum câteva zile. Am venit direct aici apoi, știind că sigur vei fi cu Minho" mama tânărului explică.

Jisung se uita la aceștia, un val de vinovăție venind asupra lui "Vreau să îmi cer scuze"

Toți ceilalți din camera se uită la el confuz
"De ce?" Întreabă domnul Han.

Jisung își lasă capul în jos " Nu am vrut să se întâmple asta. Am făcut atâți oameni să fie îngrijorați pentru mine... iar eu.... Eu m-am gândit doar la mine în momentul în care am sărit, nu m-am gândit la ce se va întâmpla după" Jisung începe să plângă, lacrimile grele curgând pe obrajii băiatului.

Minho îl îmbrățișează imediat "Jisung, nu a fost vina ta. Erai mult prea panicat ca să îți dai seama ce se întâmplă. Ceea ce contează este că ești bine acum"
Minho îi cuprinde fața apoi începe să îi șteargă lacrimile care continuau să curgă "Jisung, nu mai plânge, o să te doară capul mai târziu"

După câteva minute, Jisung reușește să se oprească din plâns, cu toate că ochii îi erau roși și puțin umflați.
Băiatul continua să stea în brațele lui Minho, ignorând faptul că părinți lui erau chiar în fața lor.

"Jisung, ne bucurăm că ești bine. Iar ce s-a întâmplat atunci nu contează, așa că nu te mai gândi la trecut." Doamna Han încerca să îl consoleze.
"Suntem alături de tine acum, orice ai nevoie ne poți anunța" continuă tatăl său.

"Mulțumesc, vă mulțumesc pentru tot" Jisung se dezlipește de Minho într-un final apoi îi îmbrățișează pe cei doi

Părinții săi îl primesc cu brațele deschise
"Nu ai pentru ce, suntem părinți tăi, trebuie să te susținem și să te ajutăm oricând."

Jisung era fericit, în sfârșit se simțea în siguranță și iubit.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
845 de cuvinte

Cartea asta ar fi trebuit să se termine de mult, dar totuși continui să o fac mai lungă decât ar trebui. ┐('д')┌