Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Se poate întâmpla și neprevăzutul

Capitol scris cu PatyLoveBooks

     În Lanțul Sălilor de Antrenament, fiecare cameră avea o atribuție specifică pentru fiecare etapă a antrenării, pentru fiecare pas în dezvoltarea abilităților strategice ale fiecărui asasin. Asemeni unei scale a performanței, camerele începeau cu cele rezervate pentru călirea recruților, avansând în înaintare spre cei de nivelul mediu și avansat.

     Pe drumul luminilor, părul roșcat al femeii cu nume deșertic era singura pată de culoare în albul intens, hainele ei contopindu-se cu pereții. Era ușor amuzant cum, începând de la intensul alb al primelor camere, culoarea se transpunea gradual într-un gri tulbure, pentru ca mai apoi să ajungă un negru de vis.

     Sala de antrenament pentru operatorii performanți era doar una, în comparație cu celelate care erau împărțite în minim trei stagii de formare. Un sanctuar al pregătirii și perfecțiunii, o incintă de dimensiuni considerabile, unde pereții vegheau luptele - acoperiți de panouri rezistente, cu ținte și desene complexe, marcate de repetate lovituri de forță și adânc găurite de impactul gloanțelor. Lumina difuză crea un spațiu al concentrării, formând jocuri de lumini și umbre pe podeaua acoperită de materialul întunecat anti-alunecare.

     Din mijlocul sălii se înălța un ansamblu de structuri metalice cu platforme modulare ce puteau fi configurate în diverse forme și înălțimi, folosite în scopul simulării temerilor de mult prea sus, sau pentru antrenamentele de asalt în terenuri înalte. În colțurile încăperii se amenajaseră zone speciale pentru antrenamentul cu arme de foc și arme albe, zone în care zgomotul gloanțelor și sunetul metalului se amestecau într-un ecou sinistru. Lipit de un perete al sălii, trona un panou ce servea în evaluarea și îmbunătățirea abilităților fiecărui membru. Lângă el, un monitor redus în dimensiune era conectat la sisteml de simulare, operatorii avansați putând să exerseze ablitățile dobândite și situații tactice și complexe, răspunzând la provocări variate într-un mediu controlat.

     În sală era un zumzet tăcut, antrenamentele desfășurându-se intens, fără permisiunea unei mișcări greșite, fără alocarea unei secunde în plus de respiro. Preț de o clipă, Morgana se gândi că lipsa imperfectului devenise o obișnuință pentru acea categorie de operatori - că, deja după atât timp, învățaseră prea bine cum să nu-și mai greșească deplasarea pe teren.

     Până mai devreme îi privise în spatele geamului de sticlă, hotărând în cele din urmă să intre, trăgând după ea privirile curioase ale celor din interior. Pentru o clipă toți își întrerupseră acțiunile, privind-o pe străină cu interes, fiecare expresie și mișcare fiind o oglindă a curiozității lor. Unii aveau fața acoperită de transpirație, alții erau în poziții de luptă, pregătiți să răspundă la semnal. Chiar dacă erau în plin antrenament, chipurile le erau distinse și luminoase, odihnite și primitoare.

     Diferența dintre Morgana și ceilalți era vizibilă dincolo de trăsăturile obișnuite ale sălii. Pe măsură ce privirile rămâneau țintite către ea, treningul negru al operatorilor avansați se contura ca o uniformă distinctivă. I se păru neplăcută această diferențiere de autoritate în acel spațiu plin de determinare și forță. O parte dintre operatori se opriseră definitiv pentru acea zi, trecând pe lângă roșcată fără a spune nimic, sub scânteile luminii difuze.

     Din rândurile celor care părăseau sala la acea secundă fixă, un bărbat înalt cu părul nisipos se apropie cu gentilitate. Cicatricea de sub guler se întindea până la obraz, un om bun încercat de soartă. Roșcata făcu un pas în spate.

— Salut, flutură dintr-o mână. Te-ai rătăcit? Cauți pe cineva, micuțule recrut?

— Nu, ridică din umeri încercând să își ascundă acea urmă de frică ce îi străbătea corpul. Sunt unde trebuie. Mulțumesc.