Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Un copil care a construit o lume

Capitol scris cu PatyLoveBooksenționează un utilizator
     

      În decorul călduros și auriu al apusului, soarele se lăsa lent spre linia orizontului, deasupra mării înspumate din Venezuela. Cerul se transformase într-un tablou înflăcărat de nuanțe turbate în portocaliu, roz și violet, strălucind în reflexiile apei asemeni unor bijuterii. Plaja emana o liniște fermecătoare, sunetele valurilor ce se spărgeau de mal adăugând o notă melodică întregii scene.

     Captată în decursul acestui decor, asemeni unui punct minuscul ținut prizonier în spatele retinei, razele slabe erau captate în ochii de argint ai femeii ce înainta grațioasă, tocurile ei înalte spărgându-se în nisipul fin. Privirea îi era pierdută în orizontul îndepărtat, într-o contemplare profundă, în gânduri ce păreau a călători la fel de departe precum linia curbată a mării. Gânduri ce luau forma valurilor, venind și plecând într-un ritm propriu. Misiuni, oameni, responsabilități, toate fiind părți ale poveștii sale. Unele întrebări o opreau când și când pe loc, soarele străpungându-i privirea până în adâncul sufletului.

     În momentul ei de pură reflexie, liniștea se trezi spartă de altcineva. Din liftul ascuns în cutia de lemn uscat, o umbră se desprindea din decorul subteranului, strălucirea ultimelor raze luminându-i părul bogat, multicolor.

— Bună seara, doamnă Karlsen! rosti plină de voioșie, având un imens zâmbet pe chip.

— Bună, Iris, o salută calm, cu căldură, razele soarelui încălzindu-i chipul. Gata pe azi?

— Gata. Și ce mai zi, doamnă Karlsen! chițăi țopăind spre ea. Două misiuni îndeplinite cu succes.

— Am observat și nu pot decât să mă bucur, își mută privirea către întinderea apei scăldată în culori.

— Mi-ar fi plăcut să pot merge și eu. Aseară s-au scos arme noi, arme care au fost fenomenale azi. O mini-dronă explozibilă camuflată ca insectă? Ge-ni-al!

— Într-adevăr este o armă deosibită. Îți ador dorința pentru pericol, însă dacă am pleca toți în misiune, cine s-ar mai ocupa de coordonarea ei?

— Cei care nu vor să meargă, râse.

— Cel care nu este pregătit să înfrunte o misiune, nu este capabil să gestioneze aceeași misiune pentru mai mulți oameni.

— Dumneavoastră ați înfrunta invitația mea la cină? lansă întrebarea venind în lateralul ei.

— Poftim?  se întoarse cu fața spre ea, zâmbind cu o ușoară confuzie.

— Gătesc foarte bine, doamnă Karlsen. Aș fi extrem de fericită dacă mi-ați onora invitația.

— Un foarte bun punct de vedere, Iris, râse. Va fi și Elijah cu noi la masă? se interesă pășind pe nisipul clepsidrei care dădea spre port, împreunându-și mâinile la spate.

— Oh, nu. Ne-am certat. De fapt, l-am certat. Acum nu mai sunt supărată pe el, dar nu trebuie să știe asta. Cel puțin, nu momentan.

— Sper să nu vă afecteze performanțele.

— Cumva, pe acest aspect ne-am și certat. Și știu că ne-am certat pentru un motiv idiot.

— Abia aștept să-mi spui, o îndemnă cu un zâmbet.

— Este și mai idiot dacă vi-l spun tocmai dumneavoastră! Dar nu contează, a râs, înaintând spre drumul către oraș. Ideea este că stă mereu cu Morgana. Mereu! O iubesc pe Morgana, nu mă înțelegeți greșit. E frumoasă, drăguță și umană. De aia suntem prietene. Dar, totuși. E prea frumoasă pentru a sta așa mult cu iubitul meu. Eu arăt ca o vomă de unicorn.