Prolog

879 30 0
                                    

În urmă cu șase ani....
Ida POV

M-am trezit din cauza unui zgomot care a venit de afara.Jumătatea de pat din dreapta mea era liberă.Nici urmă de Nathan,presupun că a fost chemat de către consiliu.De afară se mai aude un zgomot ce seamănă foarte mult cu focul unei arme.

Mă ridic buimacă din pat și îmi iau pe mine halatul,ca mai apoi să mă uit pe fereastră.Șocul care mă lovește nu se poate descrie nici cu cea mai mare durere posibilă.
În grădina Academiei Luminii stă nimeni altul decât Randew,conducătorul Academiei Întunericului și soțul meu,Nathan.Nici urmă de vreun gardian,ceea ce dă de gândit că asta a fost planificat din timp.

Randew ține îndreptat spre Nathan un pistol.Am fugit atât de repede până în curte încât pe drum mi-am pierdut papucul din piciorul drept.Când ajung lângă cei doi țip cât mă țin plămânii:

-Randew,ce faci ?!cred ca după asta voi rămâne fără voce,însă nu asta contează acuma.Viața șotului meu este în pericol,iar eu nu pot face nimic decât să mă uit.

-Oh,Ida.Pe tine te așteptăm.
a spus Randew cu un entuziasm bolnav în voce

-Ida pleacă de aici !degeaba a țipat Nathan la mine pentru că nu am înțeles o iotă din ce spunea el

-Uite ce e Ida,eu cu soțul tău avem ceva de discutat despre amuleta de care știți ambii foarte bine că îmi aparține.

-Și te-ai gândit că dacă vi aici și ne ameninți cu o armă ți-o vom da ?îl întreb

-De fapt și dacâ mi-o da-ți și dacă nu mi-o da-ți,oricum o voi lua.

Nu știu dacă e posibil ca cineva să vorbească cu atâta ură,dar stiu că vorbește degeaba.Amuleta aia ne poate distruge dacă ajunge în mâini greșite.Când am furat amuleta de la Academia Întunericului în urma cu câteva săptămâni nimeni nu a observat până Randew a avut nevoie de ea pentru a deschide un portal ce duce în viitor.Nimeni nu știe de ce ar vrea Randew să ajungă în viitor,dar ceea ce e sigur e că nu va mai putea pune mâna pe ea.

-Nu ți-o vom da,iar tu nu ai cum să pui mâna pe ea.

-Nu fi atât de sigura. Când a spus asta nu stiu de ce,dar știam ca va reuși

-Are o vraja,iar dacă o vei atinge te va arde până în măduva oaselor idiotule !nu cred ca a trebuit sa ii spun și idiot,dar nu m-am putut abține

-Știam asta deja,Ida.Iar acum dacă nu ai nimic de obiectat îmi voi pune în acțiune următoarea parte a planului în aplicare.

Nu am înțeles la ce se referă doar în momentul în care am văzut cum Nathan a picat
pe jos.Nu am auzit absolut nimic,iar când spun asta nu s-a auzit niciun foc de arma.Din mâna lui Randew a picat un cuțit.

Am fugit repede la Nathan doar ca era prea târziu.Cuțitul i-a fost băgat exact in inima.Niciodată nu am crezut că voi simțit atâta durere și ură pentru cineva.Durere pentru Nathan,iar ură pentru cel care l-a omorât.

Fără să îmi dau seama lacrimi amare încep să îmi curgă din ochii,aterizând pe trupul neînsuflețit al soțului meu.

-Termina cu jelitul si mai bine ridicăte de acolo și ascultă-mă !

-Taci.
Aveam intenția de a urla,doar ca din gura mea
a ieșit doar o șoaptă.

-Puțin îmi pasă mie că l-am omorât așa că asculta-ma !

Involuntar mi-am ridicat ochii si l-am privit.

-În viitor fiului meu si fiicei tale le este prezis de ursitoare că vor fi împreuna,iar eu nu accept ca fiul meu să fie împreuna cu fiica ta,așa că dacă vrei ca academiei să îi fie bine țineți fiica departe de copilul meu !

-La naiba !Taci odata !Nu poti sa te împotrivește viitorului,trebuie sa accepți asta !

-Nu !Fiulu meu nu va fi niciodată împreuna cu o Luminoasa !a spus asta cu o scârbă imensă

-Fie.Cum vrei tu,fiica mea nu se va întâlni niciodată cu un amărât de Întunecat.
Am spus asta cu aceeași scârbă ca Randew,apoi m-am ridicat de pe jos.

Cu astea spuse Randew a intrat in Academia Luminii si știam ca merge sa își revendice amuleta,iar eu nu aveam ce face...

The Darkness and Lightness Academy Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum