Vânatul

Vânatul

-Cât mai ai de gând să stai acolo? Strigase Vlad atunci.
Mi-am luat arma din cui și am pus-o pe umăr, pornind la pas prin zăpada proaspăt depusă care scârțâia sub picioarele mele. Venisem acum două săptămâni în pădurile Canadei împreună cu Vlad. Cine ar fi crezut că e așa ușor să câștigi un concurs la radio?
Am profitat de ocazie și am decis să ne distrăm la maxim cât timp stăm aici. Și ce e mai distractiv decât să mergi la -20 de grade prin pădure și să vânezi? Cu siguranță orice altceva.
Dar se pare că prietenul meu era de altă părere.
-Nu îmi vine să cred că ai reușit să câștigi excursia asta, frate! Ești prea norocos!
-Da... Prea norocos.

Îmi clănțăneau dinții de frig. Și în ciuda faptului că purtam două jachete pe mine, nimic nu mă pregătise pentru gerul pe care îl înduram acum. Voiam să mă întorc la cabană, dar idiotul de Vlad era la 30 de metri în fața mea, urmărind un grup de căprioare, iar să strig după el le-ar fi speriat cu siguranță.

Mergeam repede printre copaci, nu suficient de repede totuși încât să îl ajung pe Vlad, dar suficient încât să rămân destul de aproape să îl văd.
Auzeam cum copacii scârțâiau în depărtare, mișcați de vântul rece care șuiera printre crengile lor, părând vii chiar. Mă uitam la aceștia în timp ce îmi priveam prietenul și nu puteam să îmi scot din cap ideea că ceva mă urmărește.
Am reușit să mă apropii de Vlad abia atunci când acesta s-a pus pe burtă pentru ași trage lovitura. M-am așezat lângă el și am privit la grupul de căprioare care scormonea prin zăpadă.
-Wow! Astea arată mult mai bine decât la noi în România. Zise, Vlad în șoaptă.
-Mhm. I-am răspuns eu tremurând.

Mi-am pus ochiul în lunetă și priveam și eu la una dintre ele, fiind gata să trag când din depărtare aud ceea ce părea sunetul unui copac care se prăbușea.
Căprioarele se speriaseră și plecaseră în direcția opusă zgomotului puternic.

-La naiba! De unde dracu a mai venit și asta?
-Nu am idee.
-Grozav! Acum va trebui să mergem după ele din nou.
-Da.. Chiar foarte grozav.

M-am ridicat, mi-am scuturat hainele de zăpadă și mi-am aruncat arma înapoi pe spate, ținând bine de cureaua legată de pușcă.
Ne-am găsit din nou urmărind urmele căprioarelor prin zăpadă. Sunetul le speriase atât de tare încât au căpătat o distanță semnificativă în fața noastră. Atât de mult încât eram într-o zonă bizară a pădurii. Copacii parcă luaseră o formă ciudată. Erau îndoiți bizar în jurul propriilor lor trunchiuri iar scoarța lor parcă era înnegrită. Ba chiar parcă cu cât înaintam mai mult printre ei cu atât mai mult eram cuprinși de întuneric.

Și nici vremea nu părea să fie în favoarea noastră acum. O ceață densă se lăsase în jurul nostru și abia mai puteam zări ceva în față. După o oră de mers, mi-am făcut curajul să vorbesc cu el.
-Uite, nu cred că vom prinde ceva. Nu cunoaștem pădurea asta, nu vreau să ne pierdem.
Vlad nu îmi răspunsese. Aveam senzația că nici nu mă auzea.
-Vlad?
Din nou, niciun răspuns, mergea înaintea mea și părea pierdut în urmele făcute de căprioare.
-Vlad!
-Vrei să te întorci? Nu ai decât! Eu rămân aici.
Mi-a răspuns pe un ton atât de brusc încât mă speriase pentru o clipă. Felul în care a spus-o mă enervase atât de tare încât i-am întors spatele.
-Bine. Te voi aștepta la cabana. Mult noroc.
-Cum vrei.

M-am îndepărtat de el, făcându-mi loc prin ceața densă și lăsând în urma mea pașii care erau înghițiți de negură odată cu Vlad.
Dar nu apuc să merg prea mult, căci deodată, aud răgetul unui căprior din direcția din care plecasem. Nenorocitul le găsise.
Am început să alerg înspre direcția sunetului. După scurt timp, l-am găsit pe Vlad stând sprijinit de un copac, privind prin lunetă și încercând să își aleagă ținta.
-Te-ai întors.
Nu i-am răspuns, dar mi-am scos și eu pușca și am început să analizez căprioarele prin obiectiv. Într-adevăr, erau mult mai frumoase decât cele de la noi.
Vlad era gata să își tragă lovitura, din nou, iar de data aceasta nu avea să fie deranjat de nimic. Și totuși urechile noastre au captat ceva interesant. Era răgetul unui căprior urmat de zgomotul furios al unor copite prin zăpadă.
Imediat Vlad și-a îndreptat arma către sursa sunetului și nu după mult timp, puteam zări silueta unui căprior masiv spintecând ceața densă cu coarnele sale.
-Îl vezi ce mare e?