De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 17

Ale:
In urma cu 13 ani...
 
-E futere!!pufnesc exasperata cand vad din nou cine ma apelează.
-Zici ca simte ca urmează sa se întâmple ceva de tot insista atat,zice Oana si imi dau ochii peste cap.
-Unde simte? In ficat de la prea multa bautura?intreb ironica,apoi raspund la telefon și continui. Da?
-Unde dracu esti?intreaba maraind. Toate neamurile au ajuns și tu umbli teleleu.
-Ti-am spus ca sunt in oras,raspund si forțez cateva chicoteli.
-Misca-te mai repede acasă,altfel dracu te ia cand am sa pun mana pe tine.
Pufnesc.
-Am sa vin cand am chef,i-o trantesc pe un ton sec.
„Iar cheful cu siguranta nu o sa-mi vina niciodata. Eu abia aștept sa scap dracu din Iadul asta!!!”
Inchid telefonul in vreme ce incepe sa ma injure,dupa ma uit la ceas și ranjesc cand vad ca mai sunt 45 de minute pana sa plece trenul nostru din gata.
De dimineata si pana acum au trecut 5 ore,iar in timpul asta i-am arătat lui András principalele atracții din oras. Am făcut și cateva poze toti 3 ca sa le avem ca amintire,iar acum ne indreptam spre gara cu pasi inceti fiindca suntem pe centru,iar distanta ce o avem de parcurs nu e deloc mare. Lejer facem pe jos 20 de minute pana la gara de nord.
-Ale?spune Oana si intorc capul spre ea.
-Da?
-Tu de ce naiba nu ti-ai pus niște haine intr-o traistă?
-Pentru ca n-am avut nevoie de nimic de la ei,mai ca nu scuip cuvintele cand le las sa mi se desprinda de pe buze.
-Eu înțeleg,dar ești proasta,mi-o tranteste fără menajamente. Tu in loc sa-ti faci viata mai ușoară,ti-o îngreunezi de una singura. Pana la urma erau lucrurile tale,chiar daca le-au cumpărat ei.
-N-am nevoie. Daca puteam sa vin in curul gol,o făceam,replic,iar András chicoteste lângă mine,apoi isi trece un brat pe dupa umerii mei.
-Cand ajungem la Timișoara o sa ai tot ce îți trebuie,imi zice si ridic ochii spre el.
„Da. Nu o-i avea eu mulți bani la mine,dar asa am sa-i impart ca sa-mi ajungă macar de inca un rand de haine.”
-Am sa reușesc,zic încrezătoare. Si de ar fi sa mănânc pietre pana cand am sa ma pun pe picioare,tot n-am sa ma las. Nu vreau sa ma mai întorc în Moldova cate zile o-i avea,continui,iar el incuviinteaza din cap.
-Asa te vreau,spune privindu-ma cu un soi de mândrie amestecata cu admirație si inspir adanc.
„Nici de-ar fi sa ma târăsc ca rama,n-am sa mai revin în orașul asta. O fi el frumos și n-am cum sa nu spun ca n-am trăit și momente extraordinare in el,dar mai multe clipe de Iad am indurat in el,decat plăceri.”
In timp ce pasii ne poarta in josul străzii ce duce spre gara,ma opresc pe drum la un schimb valutar și ii intind tipei de la ghiseu suta de euro.
-Multumesc,zic cand imi da lei in schimb,apoi bag banii în portofel si ne continuam mai departe drumul.
O tin pe Oana strans de mana cand vad gheata cum sclipește pe sub zapada si pasim cu grija pe ea ca sa nu ne rupem gatul.
-Trebuie sa-mi cumpar o cartela cu numar,zic la un moment dat,iar vara-mea imi face semn spre toneta de peste drum.
-Sigur are acolo,imi spune si traversam impreuna bulevardul,iar dupa ce imi cumpar cartela,sterg toate numerele din telefon,in afara de cel al Oanei,al Ramonei si a lui András.
„In rest nu mai vreau sa mai știu de nimeni și de nimic. Vreau doar sa uit.”
De la toneta si pana la gara nu mai facem decât 5 minute,iar cand ajungem,András cumpara de la chiosul dinauntru,cateva croissante cu ciocolata,niște pungi de chipsuri,doua sticle de apa plata și cateva doze de suc. Plus un pachet de țigări,dupa ne asezam pe scaunele din sala de așteptare,iar cand in difuzoare se anunță plecarea trenului nostru,o îmbrățișez strans pe Oana la piept și amandoua vărsăm cateva lacrimi.
-Sa ai grija de ea,altfel te lichidez,András!il ameninta pe saten,iar privirea ii devine una feroce.
-Usor nebuno!ii cere ridicând mainile in aer. Am sa fac ca totul sa fie bine,continua,iar vara mea incuviinteaza mulțumită din cap imediat ce ii aude promisiunea.
Zambesc in coltul gurii cand o vad asa pornita.
„Mereu ne-am susținut si ne-am ajutat cu tot ce am putut una pe cealalta,iar ea a facut totul pentru mine pana in ultimul moment. De asta se si afla aici,fiindca eu n-as fi putut iesi din casa la ora la care András a ajuns în Iași. Dar ea cum nu trebuie sa dea explicații nimenui,mi-a zis de ieri sa stau linistita ca vine sa-l aștepte pe saten. E speciala si,deși imi este verișoara,eu o consider sora mea.”
-Imi dai mesaj cand ajungi în orasele mari ca sa știu pe unde sunteți,bine?intreaba si o mai strang o data în brate.
-Bine. Sa ai grija de tine.
-Ma descurc. Stai fără griji. Vezi ce faci pe acolo,iar dacă András te supara,sa-mi zici ca vin la Timișoara și ii rup capul de pe umeri,spune si chicotesc cand o aud.
Zambeste ca un inger cand ma desprind de ea,apoi ma saruta pe obraji,dupa il îmbrățișează si pe saten,iar dupa ce iesim din sala de așteptare,ea urca pe pasarela ce duce exact in cartierul ce e vecin cu cel al bunicii,iar eu si András ne indreptam pasii spre peronul unde ne așteaptă trenul ce are ca destinație finală,orasul Timișoara.
„Hai sa vedem ce ma așteaptă la capat de linie,fiindca sunt tare curioasa unde o sa ma duca drumul asta necunoscut.”
 
*****