De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 19

Ale:
In urma cu 12 ani...
 
A trecut o luna de când ma aflu în Timișoara și pot sa spun ca schimbările cu privire la persoana mea sunt majore,chiar daca in primele doua săptămâni n-am prea reușit sa pun geana pe geana,dar de atunci și pana acum,am reușit sa fac multe. András mi-a făcut viza de flotant si am putut sa ma înscriu la liceu. Unul ce de data asta chiar daca e economic,mi-am ales specialitatea de turism. Am zis daca tot am început pe economie si cu toate ca nu mi-a plăcut,nu mai are rost sa-mi schimb acum tot profilul,dar măcar m-am băgat pe alta specialitate,fiindca mie imi place mult geografia. Pe lângă tot ce tine de make up si par,ador sa pictez si sa visez cu ochii deschiși la faptul ca am sa ajung intr-o zi sa cutreier lumea asta in lung si-n lat.
"Sper sa reușesc sa o fac. Asa cum zicea bunica,menirea mea este sa nu ma opresc in loc. Eu trebuie sa merg tot timpul acolo unde ma poarta picioarele. Primul pas a fost mai greu,dar ma bucur ca am reușit sa-l fac. Am ieșit din Iad cu ajutorul lui,András,iar de acum in colo...Dumnezeu știe unde mai trebuie sa ajung in viitor,insa in prezent stiu ca trebuie sa ma prezint la angajare."
-Nu te mai agita,imi cere András cand opreste masina la semafor si ma prinde de mainile ce mi le tot framant in palme.
-Sper sa fie totul bine,zic si intorc capul spre el.
-O sa fie. Din cati o sa fiți la angajare,tu oricum ai locul asigurat.
„Stiu...mi-a spus ca a vorbit cu șeful lui ca sa faca cumva sa ajung in sectorul in care el deja lucrează. Mi-a spus ca s-ar putea sa nu avem norocul sa lucram pe același schimb,dar pentru mine relevant este sa incep sa muncesc. Acum ca am sa fiu cu Andras pe schimb sau nu,prea puțin contrează. Vreau doar sa incep sa imi castig proprii mei bani.”
-Doamne Andras...eu nu stiu cum am sa-ti pot multumi vreodata pentru tot binele ce mi-l faci!exclam in timp ce pleacă de pe loc fiindca semaforul se face verde.
-Dar ti-am mai spus ca nu trebuie sa-mi mulțumești,moldoveanco!chicoteste si il privesc cu drag.
-Esti un om atat de bun...zic pe un ton incarcat.
-Nu te apuca de plans,imi cere imediat si trag de cateva ori adanc aer in plamani cand il aud.
Incerc pe cat posibil sa nu dau apa la șoareci,dar tot scap cateva lacrimi,pentru ca bunatatea lui ma atinge pana in cel mai adanc colt al ființei mele.
De cand am ajuns la Timișoara și pana acum,a umblat cu mine peste tot. Am mers la politie ca sa-mi rezolve buletinul fiindca aveam nevoie de viza de flotant ca sa ma pot înscrie la liceu și sa ma pot angaja. Apoi mi-a cumpărat 3 perechi de blugi,cateva bluze de iarna și cateva tricouri. Cand i-am spus ca din primul salariu o sa ii dau banii înapoi,a zis ca-i rupe,iar eu l-am amenințat ca ii bag pe gat și dupa poate sa-i cace si sa faca ce vrea cu ei. Insa radem noi si glumim,dar eu chiar îmi doresc sa ii înapoiez banii. Fiindca asta nu e de datoria lui. Plus ca am pus problema sa ii plătesc chirie. Nici de lucrul asta nu a vrut sa audă. Sau cand am adus în discuție cheltuielile lunare,ori mâncarea.
"E nebun fiindca el vrea sa ma tina pe gratis,insa eu nu pot sa accept asa ceva. Pana la urma la cheltuielile alea consum si eu,deci...nici nu intra in discuție sa nu le plătesc."
Cu gândul la cat e de bun barbatul asta,un zâmbet imi apare pe buze,apoi mintea imi fuge la liceul la care nu de mult m-am înscris. Nebunul a fost acolo langa mine si impreuna le-am rugat pe director sa ma înțeleagă ca trebuie sa merg la munca și nu pot veni zilnic la scoala. Asa am ajuns sa ma înscriu la frecventa redusă,pentru ca acolo nu trebuie prezenta obligatorie. Bine-nteles ca soluția cu care a venit directorul am acceptat-o imediat pentru ca pe mine ma interesează sa-mi termina naibii cele 12 clase,dar in acelasi timp sa-mi pot castiga si proprii mei bani,iar programul asta flexibil de a merge cand si cum pot la scoala a picat exact la țanc.
Între timp ce sa va mai zic despre viata mea? Ah da! Ca mi-am șters toate conturile de social media si ca vorbesc cu verisoarele mele in fiecare seara. Bine...cu Ramo mai mult prin scris fiindca altfel nu se poate,insa imi spune ce mai e pe acasă în linii mari,iar eu i-am dat voie sa le zică alor mei doar ceea ce vreau eu sa stie despre mine. In rest nu imi sta capul la nimic. Am închis tot trecutul intr-un sertar al ființei mele si l-am ferecat. Habar n-am cand am sa găsesc curajul de a descuiat lacătul si a privi în interiorul meu,fiindca știu ca acolo am sa găsesc multe rani,iar eu am acum nevoie de timp acum ca sa le vindec pe cele de la suprafata. Dupa...cand am sa găsesc tăria de a-mi infrunta toate fricile,am sa deschid si cutia Pandorei ce sălășluiește in mine,dar pana atunci am un interviu de dat...asadar,cand ajungem in parcarea firmei la care András lucrează de aproape 5 ani de zile,coboram din masina si inghit in sec cand vad fabrica enorma ce are mai multe departamente.
"Adică...ca sa va faceți o idee,sunt mai multe clădiri lipite una de cealaltă si pare o monstruozitate de construcție."
In timp ce trecem de prima usa masiva,ce are scris pe ea "poarta intai",ma uit in jur si scanez locul. In partea mea stanga cat vezi cu ochii sunt doar copaci,iar printre ei zăresc băncuțe si mese ce sunt puse acolo cel mai probabil pentru muncitori atunci cand au pauza.
In tăcere trecem si de a doua poarta,dupa cand ajungem in dreptul celei de a treia,intram pe ușile duble și dam intr-o camera imensa. Totul e alb,iar in coltul drept de la intrare exista un birou si doi portari. In partea stanga sunt câteva scaune lipite de un perete,iar in continuarea lor se afla o usa ce duce la etaj și un hol atat de lung ca nu-i vad capătul. Inaintam dupa ce ii salutam pe cei doi barbati si le spune Andras ca eu sunt pentru angajare,iar la un moment dat trecem pe langa doua uși mari si larg deschide ce se afla tot pe partea stanga.
-Asta e toaleta femeilor,iar dincolo de celelalte uși dinauntru,e vestiarul lor,ma informează András si incuviintez din cap. Aici e cantina,imi face semn spre dreapta si deschide una dintre cele doua uși duble cand ajungem in dreptul lor.
Bag capul inauntru si vad ca e utilata cu tot ce ii trebuie. Sunt si cateva femei ce aranjează tăvile unde o sa fie pusa mâncarea cel mai probabil,fiindca dupa amestecatura de mirosuri ce plutește in aer imi dau seama că undeva prin spate se si gătește.
-Am înțeles,zic in vreme ce privesc mesele lungi și goale.
-Bun...hai sa mergem in sala de școlarizare,imi cere si isi trece un brat pe dupa gatul meu.
Pasim pe gresia alba si vad pe pereți tot felul de modele de cablaje pentru motor. Toate sunt puse ca exponate.
-Asta lucrezi tu?intreb si fac semn spre una dintre vitrinele in care tronează cate o imbarligatura de fire prinsa in tot felul de furtunuri.
-Hmmm...eu lucrez pe mașinile ce produc firele astea. Fetele din benzi sunt cele ce scot cablaje in aceasta forma. Ele stiu cum sa le prindă intre ele ca sa iasă asa ceva,raspunde si incuviintez din cap,dar sincer va zic,n-am înțeles nici o boaba din ce mi-a spus. Pana ajunge cablajul sa arate in felul asta,trece printr-o mulțime de faze,Alexandra,continua si deschide o jumătate de usa dubla cand ajungem la capătul holului.
Ma blochez in prag cand vad fabrica pe interior.
-Doamne!exclam socata.
-Haide,ma îndeamnă chicotind si ma trage după el.
Intram in producție si casc ochii cand vad cat e de mare.
„Ferească Sfântul! Unde am ajuns?”
-Astea sunt benzile,ma informează in vreme ce trecem prin dreptul unor linii lungi făcute din placi ce tot avansează pe măsură ce o goarna tot suna ca sa le anunțe ca se pune în miscare,iar pe o parte si pe alta a fiecărei benzi,sunt fete ce tot dau cu banda pe fire ca sa le prindă intre ele,ori trag pe ele tot felul de furtunuri de dimensiuni mai mari sau mai mici. Aici instalația electrica de pe masini iese in stadiu final,continua si inghit zgomotos.
Ma uit la mainile fetelor cat de repede se misca si ma pun imediat in locul lor.
„N-as putea niciodată sa fac asa ceva. La cat de repede se misca fetele astea,cred ca vin de pe o alta planeta.”
-Dar stai linistita,o sa-ti prezinte careva toata fabrica si fiecare sector in parte ca sa înțelegi despre ce e vorba,imi zice András si ridic ochii spre el.
Se uita la mine cu o spranceana ridicata,apoi chicoteste in coltul gurii.
-Calmeaza-te,moldoveanco. Tu nu ai sa muncești in nici una dintre benzi,zice si respir usurata cand il aud.
-Daca ar fi trebuit sa o fac,ma dădeau ăștia afara din prima zi,replic si bufneste in ras.
-Te dădeau pe dracu!raspunde amuzat. Fetele astea au ani de vechime în spate,Alexandra. De asta le merg mainile atat de repede. Dar nu e nimeni absurd ca sa ceara de la un nou venit dexteritatea lor.
-Ah...zic,apoi ma uit pe unde merg,iar daca pe partea stanga sunt benzile,pe partea dreapta,sunt tot felul de camere unde vad multe birouri.
-Aici trebuie sa aștepți tu,spune cand ne oprim in dreptul unei uși si dincolo de geamuri observ vreo 20 de oameni cum stau pe scaune in jurul unei mese foarte lungi.
-Ok...mormai si se apleaca sa ma sarute pe par.
-Ma suni când termini și vin sa te iau. Nu stiu daca o sa te tina pana la sfarsit de program sau nu,dar indiferent de cum o sa fie,tu suna-ma,ok?
-Nu trebuie sa o fac,raspund imediat. Ma descurc sa ajung și cu tramvaiul acasă,continui pentru ca nu mi-a fost greu sa învăț traseele.
„L-am rugat intr-o zi sa-mi arate cum sa ajung de la el de acasă la liceu și la locul in care stiam ca urmează sa ma angajez,asa ca,altceva n-am făcut in ziua respectiva,decat sa ne plimbam cu tramvaiele. Am învățat rutele si numerele de care am nevoie ca sa ajung la cele doua destinații,iar acum n-am nici o problema in a ma întoarce singura acasă. Faptul ca am stat intr-un oras mare,m-a ajutat sa ma descurc cu orientarea in spațiu,iar pe tramvaie am umblat de cand am intrat la scoala. Deci...n-am nici o problema cu lucrul asta.”
-Sa nu te aud,mi-o taie si pufnesc.
-Andras...ai fost schimbul 3 si trebuie sa dormi,nu sa stai după curul meu.
-Da eu vreau sa stau dupa curul tău,replica si amandoi bufnim in ras.
-Ce nebun!exclam si imi face cu ochiul.
-Hai,fugi inauntru. Ma suni când termini,imi cere si ma intind sa il sarut pe un obraz,apoi intru in încăperea plina de oameni și ma asez pe un scaun liber,între o tipa roșcată si un băiat saten.
-Buna,spun si amandoi isi țintesc ochii pe mine.
-Salut!raspunde tipul.
-Neata!zambeste si roșcata.
In cateva clipe aflu ca pe ea o cheamă,Karina si are 20 de ani,iar pe el,Iulius si nu de mult a împlinit 23. Ne prindem in discuții despre tot felul de lucruri si întrebări fără răspuns despre fabrica in care ne aflam,iar dupa felul în care vorbesc cu mine,nu par sa ii deranjeze accentul meu,ba chiar chicotesc cand mai scap cate una de la Moldova.
"Hmmm...dupa felul în care se prezintă situația si dupa zâmbetele ce le curbeaza tuturor buzele imi dau seama ca lumea in partea asta de țară nu este atat de stresata cum este in Moldova. Aici oamenilor nu li se citește amareala pe chip,semn ca viata chiar e diferita in vest fata de est."
-Buna dimineața!saluta o voce blanda de femeie și ies din gândurile mele,apoi imi intorc capul din direcția respectiva.
Pe usa intra o doamna la vreo 50 de ani,micuta de statura si foarte pedanta. Cu par scurt si ciocolatiu si cu o pereche de ochelari finuți la ochi. Pe deasupra hainelor poarta un halat încheiat la toți nasturii si e in culoarea codrului. E un verde foarte închis,iar la buzunarul de la piept vad ca are un telefon portabil si cateva pixuri frumos aliniate.
-Numele meu este Maia,iar cu mine o sa faceți instructajul si protecția muncii,ne spune in timp ce se deplasează spre un colt al mesei.
Pune o foaie pe suprafata lemnului si roagă pe fiecare in parte sa se semneze in dreptul numelui sau. Cand ajunge la mine si vede care imi este numele atunci cand ma semnez,incepe sa ma mangaie usor pe spate si ridic ochii imediat spre chipul ei. Imi zambeste cu caldura si automat buzele mele se curbeaza fiindca imi transmite o stare de bine.
-Alexandra,spune cu vocea ei blândă. Iti spun de pe acum ca tu ai sa fii repartizata in sectorul pentru BMW.
-Ok...raspund cu voce mica.
Trece mai departe fără sa imi mai spună ceva,iar dupa ce toata lumea ajunge sa se semneze pe foaie,incepe sa ne imparta cate o mapa la fiecare si ne spune ca trebuie sa invatam tot ce scrie pe ea. Aflu ca inauntrul ei se găsesc toti termenii folosiți in producție,dar și tot ce tine de formarea unei instalații electrice a unui motor. Gen: culori pentru fire ce sunt in limba germana,parametrii in care se încadrează un fir corect si asa mai departe. Ne arata la un moment dat pe viu diferențele între firele bune si cele rele cand scoate dintr-o mapa un mănunchi cu diferite categorii de fire,dupa imagini cu greselile posibile a unui fir incorect,iar dupa o ora in care aud cuvinte ce pana acum nu le-am folosit niciodată in viata mea,ies capiata de cap din birou dupa ce ne face si protecția muncii.
Incepe sa ne plimbe prin fabrica si sa ne explice ce face fiecare loc de munca în parte si asa cum mi-a spus Andras,la începutul fabricii se afla benzile unde se finalizează cablajul motorului. Iar ca sa va faceți o idee despre cât de mare este fabrica,sa știți ca sunt 20 de linii de la stânga la dreapta. Nu masoara mai mult de 1m lățime fiecare,dar sunt foarte lungi. Cred ca au pe putin 15m lungime,dar dincolo de ele mai sunt și alte sectoare.
După ce trecem de ele,ajungem intr-un sector unde toate femeile poarta un halatel fără mâneci,ce e lung pana sub fund si se prinde cu cate un nasture pe fiecare parte a taliei. Aici aflu ca se fac cablajele pentru marca de mașini,Audi,iar culoarea lor este de un lila foarte deschis,spre deosebire de fetele din benzi ce au halatelul intr-o nuanta de galben lămâie.
Doamna Maia repartizează aici 4 fete dintre cele adunate la angajare si doi băieți. Ii da in primire la sefa ce se ocupa de aripa asta a fabricii,apoi ne continuam drumul mai departe.
In vreme ce pasim pe fasia trasata pe o parte si pe alta cu banda,fiindca nu poți sa mergi pe unde vrei tu,pentru ca umbla intr-una motostivuitoarele incarcate cu materiale ce ori trebuie sa fie încărcate in tir,ori descărcate la bancurile de lucru,ajungem intr-un final la o alta zona,ce aparține,Jaguarului. Aici lumea poarta culoarea maro,iar doamna Maia mai repartizează si aici cativa dintre noi.
O ținem tot asa,iar de fiecare data cand ajungem intr-un nou sector,rămânem tot mai putini. La Mercedes,lasa vreo 5 fete și vad cum primesc halatele intr-o culoare de gri,iar la Volkswagen toti cei ce au mai rămas in afara de mine,primesc echipament intr-o nuanta de albastru foarte închis.
-Hai sa mergem,imi cere si o urmez îndeaproape.
In vreme ce pasii mei se tin dupa a ei,observ ca sus la un nivel superior se afla pe margini dintr-un capat in altul numai birouri,iar de la geamurile lor se vede toată producția.
Imi cobor privirea cand aud pe unul cum urla de mai ca nu imi sparge timpanele si imi țintesc ochii in direcția lui.
-Am nevoie de o rola de conector, 403!!!!zbiara cat il tine gura si tresar cand arunca ceva greu intr-un tomberon.
„Au doamne,ce nebunie!”
-Nu te speria,imi cere doamna Maia cand observa ca ma scutur putin langa ea. E normal sa auzi galagie sau lumea cum urla fiindca trebuie sa acopere zgomotul de la mașini.
Incuviintez din cap,iar cand intram pe un palier unde nu mai pot intra motostivuitoarele,doar transpaleti manuali sau automati,ma uit gura casca ba in stanga,ba in dreapta.
Peste tot lumea muncește de zor si sunt o mulțime de posturi diferite.
Revin cu ochii pe doamna Maia cand ii aud vocea si observ ca vorbește la telefonul portabil ce sigur e special făcut pentru șefii din fabrica.
-Stefan mama,poți sa vii la biroul central din fabrica?intreaba cu vocea ei blajina. Alexandra,e langa mine,dar nu știu unde ai nevoie sa o repartizezi,continua si o vad cum incuviinteaza usor din cap in vreme ce asculta ce ii spune cel de la „capătul firului". Bine. Te aștept jos,mai zice inainte sa închidă.
Continuam sa mergem exact pe paralela de jumătate a fabricii,iar aici am impresia ca sunt intr-o zona ascunsa,fiindca e un rand de mașini pe partea dreapta,iar înaintea mea la capat de palier mai e unul,doar ca alea sunt diferite fata de astea ce boncane intr-una in stanga mea. Iar pe partea stânga exista o portiune lunga de vreo 20m si lata de vreo 6m,unde sunt randuri de mese puse exact ca la scoala,iar femeile aici stau jos si muncesc. Dincolo de zona de sezatoare se afla un rand de încăperi ce au vreo 2m înălțime și sunt puse una langa alta pe toata lungimea sectorul. Dupa cate chestii se afla inauntrul lor imi dau seama ca e vorba de o scularie si ma uit puțin cruciș.
"Ce as ști eu sa fac cu ele? Dacă imi pun ceva in mana,cu singuranta am sa stric. Nu ma pricep absolut de loc la mecanica. N-am nici o înclinație spre ea."
Oftez subtil cand ne oprim in dreptul unui birou lung ce are pe el doua monitoare,apoi incep din nou sa scanez tot ce se întâmplă in jurul meu.
Diferențele se fac imediat in capatana mea cand observ ca in locul asta femeile nu sunt la fel de tinere ca in celelalte sectoare. Exista printre ele și fete pana in 25 de ani,dar majoritatea sunt trecute de mult de prima tinerețe,iar nici uneia nu ii merg mainile la foc automat asa cum am văzut la cele din benzi. Dar asta si pentru ca lucrul pe care il fac este unul foarte migălos din câte îmi dau eu seama.
-Neata,Maia!urla deodata o voce de femeie in stanga mea si sar ca arsa din loc.
Fac un pas speriata în spate si ma uit cu ochi mari in direcția respectiva. Vad o femeie la vreo 40 de ani,ce s-a oprit la o jumătate de metru distanta de mine si privirea imi coboara automat pe bratele ei cand observ tatuajele ce se pierd pe sub mânecile suflecate de la bluza portocalie ce o poarta pe ea.
-N-am vrut sa te sperii,zice chicotind,blonda ce are parul tuns bob,iar halatul cu maneca scurta ce e in aceeași nuanta de verde inchis cum e cel al doamnei Maia,ii imbraca trupul subțire,doar ca al ei este descheiat la toți nasturii si ii lasa la vedere pieptul generos.
-Aaa...scuze...eram puțin pierduta,zic si din nou chicoteste.
-Am văzut. De aia am și ridicat vocea,ca sa te aduc la realitate,ranjeste si ma uit la ea ca trasnita. Eu sunt,Livia. Maistra ta,se prezintă si intinde o mana spre mine. Sunt cea mai de gasca maistra ce ti-a fost dat sa vezi vreodata,continua si i-as spune ca e prima data cand vad una,fiindca asta este prima mea zi de angajare,dar prefer sa tac și o apuc de mana.
-Alexandra,zic in vreme ne salutam.
-Sper sa ne înțelegem bine,Alexandra. Eu sunt prietena cu toate fetele mele sa stii. Ti-am spus...sunt cea mai tare.
-Iar te lauzi singura?aud o voce de barbat in spatele meu si automat intorc capul in direcția respectiva.
In fata mea sta un tip la vreo 25 de ani,îmbrăcat intr-o pereche de blugi închiși la culoare și o camasa in carouri maronii. Parul e intr-o nuanta de blond nisipului si e aranjat pe spate,dar bretonul il are putin ciufulit in sus,iar barba o are crescuta de o zi. Dar ceea ce ma fascineaza la el sunt ochii. Un verde albastrui atat de interesant se gaseste in privirea lui,incat ajung sa ma uit la el pierduta,fiindca nu imi dau seama care dintre cele doua culori imi place mai mult.
-El e Ștefan,mi-l prezintă tot Livia,iar vocea ei ridicata ma aduce imediat cu picioarele pe pământ.
-Aaaa...buna,ingaim si vad cum un colt al gurii i se ridica intr-un zambet.
-Sa știi ca urla intenționat langa tine,zice blondul si imi face semn din cap spre Livia.
-Pai nu vezi cum se uita la tine?intreaba razand. Zici ca acum a căzut saraca de pe luna,continua si simt cum ma roșesc toata la fata cand o aud.
-Lasa fata in pace,Livie. E prima ei zi de angajare,spune si intinde o mana spre mine. Sunt Ștefan,se prezintă. Trainer si supervizor,zice in timp ce il apuc de ea.
-Ah!scrasnesc din dinți cand atingerea noastra provoacă o descarcare electrica.
Imi retrag palma ca arsa si blonda rade ca un dracusor.
-Ea e Livia,continua blondul cu prezentările. E maistra pe sectorul de BMW si cea care se lauda ca e cea mai de gasca dintre toate,zice,iar zambetul lui cald parca e menit sa ma scape pe mine de emoții.
Reușesc sa fiu constienta de respiratia mea in momentul in care zambetul lui imi transmite o stare de relaxare și din nou il privesc fascinata.
-Iar doamna Maia,este maistră pe intreaga producție,ma aduce vocea lui in simturi si ma forțez sa incuviintez din cap doar ca sa nu ma creadă vreo tâmpa.
Isi baga mana în buzunarul de la vesta turcoaz ce o are pe el si scoate telefonul portabil atunci cand suna.
"Ah da! Am uitat sa va spun ca in partea asta de sector,angajații sunt îmbrăcați intr-o culoare de albastru turcoaz. Insa diferența dintre vesta lui Stefan si a celorlati barbati ce sunt in aripa asta de fabrica,este ca a lui are sigla fabricii imprimata pe partea stanga a pieptului. La fel cum au si halatele celor doua maistre de langa mine. In rest nu am observat sa o mai poarte cineva pana acum nicăieri pe echipamentul de lucru."
-Da?intreaba Stefan atunci cand raspunde,iar dupa cateva secunde trece pe lângă mine si se pune pe unul dintre cele doua scaune de la birou,lăsând în urma lui un parfum ce imi imbata simțurile.
Miroase a lămâie,menta,citrice si foarte multa ambra. E un amestec de prospetime si putere. Ambra din el o simt pana in adancul ființei mele si ceva stârnește in mine. Parfumul lui ma impresionează si l-as intreba ce marca este fiindca mi l-as cumpara si eu cu prima ocazie când as avea bani.
Ma abțin sa nu rad,pentru ca inca o data realizez cat sunt de nebuna.
"Ale...tu chiar ești sarita de pe fix."
Un colt al gurii mi se ridica in urma vocii ce rasuna in capul meu,apoi clipesc buimaca cand,Stefan incepe sa tasteze in vreme ce vorbește în niște termeni pe care nu ii înțeleg si spune o mulțime de numere si serii de produse.
„Doamne...ce cap are tipul asta? La cate numere zice acolo,imi da impresia ca e calculator. Mai fraților??? Oamenii ăștia sigur nu sunt de pe planeta pamant?? La cum se misca si vorbesc,imi lasa impresia ca vin dintr-o alta galaxie.”
In timp ce el continua sa vorbească,Livia se duce sa discute cu o tipa ce sta jos la o masa si baga niște fire intr-un cuptor. Zici ca e un sandwich maker,doar ca de 10 ori mai mare,iar Maia imi cere sa stau aici ca o sa aibă grija Ștefan de mine,dupa suna pe cineva si dispare in cateva secunde de langa noi.
Imi trec usor mainile prin par si incep din nou sa inspectez zona.
"Nu ma pricep la ce face lumea aici,dar oricum treaba e mult mai lejera decat in alte sectoare."
-Mergem?ii aud glasul la un moment dat si imi ridic privirea pe el cand se postează in stanga mea.
Nu e exagerat de înalt. Cred ca are in jur de 1.85cm si nici umflat cu pompa nu este,desi prin hainele ce le poarta pe el,imi dau seama ca e posesor de ceva muschi,insa trupul său deși e zvelt,mi se pare foarte armonios.
-Da,raspund cand imi țintesc ochii in ai lui si din nou am un sentiment de pierdere.
„Ce naiba e in neregula cu mine?? Fir-ar sa fie,Ale!!! Da tu chiar te-ai tâmpit??? Revino-ti in fire!!”
-Pe aici,imi cere si intinde o mana spre direcția în care vrea sa mergem.
Imi oblig picioarele sa se miște din loc si imi i-au privirea de pe ochii lui. In vreme ce pasim pe palierul ce desparte zona de mașini de cea manuala,numele lui incepe sa se desprinda atat de pe buzele fetelor,cat și de pe cele a bărbaților.
-Nu am timp acum!le spune si continui sa merg la pas cu el.
-Stefan! Mi s-au spart cuțitele la scula!urla un tip si il aud pe blond cum ofteaza.
-Vino cu mine,imi cere si ma baga printre doua mașini,apoi intram pe un alt palier ce se formează intre ele și o zona de depozitare.
Sunt paleti din fier pusi pe jos pe o fâșie foarte lunga,iar pe deasupra lor sunt puse bobine de cabluri in diferite grosimi si culori. In capat de tot,acolo unde se încheie sectorul si da in altul,sunt câteva ștendere înalte pe care sunt agățate role de conectori,iar langa exista un dulap fără uși cu diferite pungi in el.
Cu ochii la tot ce se afla in jurul meu,nu observ ca blondul paseste in fata mea,iar la un moment dat se si opreste.
-Fir-ar!icnesc cand ma izbesc de el si fac un pas automat in spate.
Tip scurt cand ma lovesc de ceva de prin lateral,iar blondul ma prinde inainte sa ma fac gramada la picioarele lui.
„Bravo Ale! Sa dea dracu,acu vede si el cat esti de împiedicată! Din prima zi! Nu puteai si tu sa începi de mâine??”
-Esti in regula?intreaba in vreme ce degetele lui se strang cu grija in jurul bratului meu.
-Da,raspund cu glas sugrumat,fiindca imi e atat de rușine incat imi vine sa intru in pamant.
„Da numai eu pot sa fiu atat de aiurita incat sa ma impiedic si pe drum drept. Daca mai exista in jurul meu si vreun obstacol,clar exista si o șansă foarte mare de a-mi rupe gatul.”
Ma uit la el jenata de gafa pe care am facut-o si il vad cum isi musca interiorul buzei de jos.
„Perfect! Ar rade probabil cu gura pana la urechi de mine,doar ca după cate imi dau seama,are foarte mult bun simt și se abține. Vai si amar,Ale...esti vai steaua ta...”

*****