De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 34

Ale:
In urma cu 12 ani...

Imi pun buchetul de flori în poala dupa ce urc pe scaunul din dreapta si ma uit la icoana ce nu de mult am luat-o de la catedrala.
Astăzi e prima zi de Paște,iar Ștefan m-a rugat sa merg acasă la el. A spus ca vrea sa imi faca cunostinta cu ai lui si ca i-ar face placere sa raman peste noapte.
In prima faza am vrut sa refuz. Eu am rămas cu sechele din cauza familiilor nebune ce m-au inconjurat de cand eram copila,fiindca n-am văzut în nici una dintre ele armonie. In toate au existat scandaluri și batai. In tot cartierul la orice ora din zi sau noapte se auzeau urlete. Ba unul dintre parinti isi bătea copilul,ba părinții se băteau intre ei. Nu a existat o zi în care sa nu vad un copil plângând din cauza parintilor,printre care ma număram si eu. Încă nu imi pot scoate din minte răutatea ce mi-a fost data sa o cunosc de la o vârstă foarte mica,iar cand am auzit de ai lui,mintea automat mi-a cerut sa fac un pas in spate. Insa...m-am oprit inainte de-al face,pentru ca,asa cum m-a învățat Ștefan,cand totul se aprinde in mine trebuie sa ma opresc și sa respir. Sa ma concentrez pe prezent si sa nu ma las condusa de trăirile din trecut. Asadar,uite-ma aici. In masina alături de el,cu o mica atentie pentru mama lui fiindca mi-a spus ca e o fire mai credincioasa de asta i-am luat o icoana,in vreme ce blondul conduce relaxat in stanga mea si bate usor cu degetele de la o mana in volan.
-Sa știi ca imi este frica,spun in timp ce intorc capul spre el.
-De ce,inimioara?vrea sa stie si cu toate ca are o pereche de ochelari de soare la ochi,eu tot ii simt privirea cum se plimba pe chipul meu atunci cand isi muta pentru cateva clipe atentia de la drum.
-Habar nu am,raspund ridicand usor din umeri.
-Ti-am spus sa nu mai gândești cu ranile din trecut,micuto.
-Stiu...soptesc si inspir adanc. Doar ca...simt ca ceva o sa se întâmple,continui si isi ridica ochelarii de pe ochi,apoi incepe sa ma cerceteze cu privirea.
-Ce vrei sa spui?
„Ah! Am uitat sa-i menționez un amănunt foarte important! Faptul ca visez lucruri ce in ochii oricui ar părea ciudate si mulți cred ca m-ar interna la nebuni daca ar afla despre ele. Plus ca nu i-am spus nici de faptul ca simt la un cu totul alt nivel oamenii sau dacă urmeaza sa mi se întâmple ceva. Sincer...in clipa de fata nu stiu daca e de bine sau de rau,dar inauntrul meu e o agitatie cumplita ce ma tine ca pe ghimpi si nu-mi da pace sa respir cum trebuie."
-Inimioara...spune si mana de pe schimbătorul de viteza ii ajunge imediat pe coapsa mea. Spune-mi ce e cu tine.
Oftez subtil printre buze.
-Ai sa ma crezi nebuna daca iti spun ceea ce se întâmplă cu adevărat cu mine,soptesc si clatina din cap.
-N-am sa o fac. Mereu am sa caut sa te inteleg,Alexandra.
-Stiu,doar ca lucrul asta n-ai sa ai cum vreodata sa-l pricepi.
-Incearca-ma,imi cere si cateva chicoteli ce imi trădează grav starea de agitație se desprind de pe buzele mele.
„O sa ma creadă nebuna!!! Fiindca bunica mereu imi zicea ca doar cel ce are urechi sa audă si ochi sa vadă,o sa poată vreodata sa ma înțeleagă pe mine. Iar eu nu am zis nimănui niciodata despre vise. Singura ce stia a fost,ea."
-Inimioara...spune din nou,iar degetele lui se afunda putin in coapsa mea ca sa ma facă atenta la el. Imi spui?
-Doamne Dumnezeule,Stefan! Daca iti spun ai sa fugi de mine,iar eu nu imi doresc lucrul asta!pufnesc,iar el rade usor in barba.
-Haide micuto...spune-mi ce e cu tine. Știi prea bine ca n-am sa fug nicăieri. Eu sunt al tău pana la sfârșitul vieții.
Il privesc dragastos cand il aud,iar el imi arunca cateva priviri calde.
-Da-i drumul,ma îndeamnă si inspir adanc.
-Treaba ta...sa nu zici ca nu te-am avertizat,ii atrag atenția și chicoteste.
-Sa te aud,imi cere si clatin abia vizibil din cap.
-Inainte sa incep,trebuie sa iti spun o intrebare.
-Ok...
-Crezi in ceva pe lumea asta? Cum ar fi in univers ori in fiinte celeste sau forte pe care nu le putem vedea?
-Cred in mine,raspunde si ma dezumflu exact ca un balon cu aer.
-Oh...atunci chiar ai sa ma crezi nebuna,murmur si imi mai arunca cateva priviri fugitive.
-N-am sa te cred. Spune-mi despre ce e vorba,inimioara.
Trag aer adanc in plamani,apoi imi fac curajul sa ii spun ceea ce mi se intampla de cand sunt mica.
„Aia e...daca o sa ma considere scăpată de la nebuni,sper doar sa nu ma bage intr-o camasa de forță și sa ma abandoneze prin vreun centru uitat de lume."
-Sa știi ca in afara de bunica mea care a dispărut în urma cu 3 ani,nimeni nu mai știe lucrul ce urmează sa ti-l spun.
-Ok...
-Bun...deci...de cand sunt mica am vise lucide,incep sa ii povestesc și ii urmăresc fiecare mișcare in parte.
-Continua,imi cere in timp ce e atent la drum.
-Iar de fiecare data cand urma sa mi se întâmple ceva,eu visam,spun cuvintele rar ca sa ma asigur ca imi intelege sensul lor.
-Ok...
-Ei bine...de-a lungul anilor am avut tot felul de vise ce intr-un fel sau altul s-au pupat cu lumea reala,zic si vocea mi se pierde pe final cand imi fuge gandul la coșmarul in care stiam ca am sa o pierd pe bunica.
-Esti in regula,micuto?intreaba si ma prinde de o mana cand incep sa tremur usor.
Inspir de cateva ori,apoi continui.
-Nu prea sunt,dar ceea ce vreau sa spun este ca,deși suna nebunesc,eu cam stiu dinainte ce o sa urmeze sa se întâmple. Nu pot sa spun cu exactitate ce o sa se petreacă,dar stiu cand urmeaza sa dea soarta cu mine de pământ. Iar faptul ca acum simt ca ceva o sa se întâmple,este exact același sistem ca in cazul viselor. Ceva dinauntrul meu ma avertizează. Deci...ori urmeaza sa dau de dracu,ori sa trăiesc în culmea euforiei.
-Imi doresc sa fie a doua varianta,replica pe un ton normal si imi cade fata.
-Ma crezi?intreb ca trasnita.
-De ce n-as face-o,inimioara? Dacă eu nu am astfel de vise,asta nu înseamnă ca nimeni nu poate sa aibe.
-Doamne Dumnezeule!exclam uluita. Tu vorbești serios?
-Bine-nteles,micuto,raspunde si fermitatea se simte clar in vocea lui.
-Sfinteee Iisuse Hristoase! Nu-mi vine sa cred!zic si continui sa-l privesc de parca cu el ar fi ceva in neregula,nu cu mine fiindca tocmai i-am spus despre vise.
-Te cred,Alexandra,ma asigura din nou. Acum inchide gurița ca sa nu intre musca in ea,chicoteste si bufnesc intr-un hohot de ras.
-Jur ca m-ai lăsat masca!zic si întoarce capul spre mine,apoi ma priveste cu drag.
-Imi place sa te surprind pe toate planurile,inimioara.
-Ohhh...si chiar o faci!exclam si ma intind peste schimbător. Te iubesc!continui fericita și imi lipesc buzele de obrazul lui.
-Cel mai mult si cel mai mai tare.
-Da. Chiar asa te iubesc. Cel mai mult si cel mai tare,repet dupa el,iar zambetul angelic ii apare imediat pe buze. Auzi?intreb si chicoteste.
-De aproape 25 de ani.
Ma umfla rasul cand ii aud răspunsul.
-Sunt curioasa cum de e posibil un asemenea lucru?
-Faptul ca aud?intreaba amuzat,desi stiu prea bine ca s-a prins la ce am făcut referire.
-Nu. Sunt curioasa de ce ma crezi?
Ridica usor din umeri.
-Ti-am zis...eu cred în mine,dar asta nu inseama ca,credințele mele sunt valabile pentru toată lumea. Sau dacă eu am anumite credinte,automat trebuie sa le ai și tu,micuto. Nu pot sa-ti dau un motiv mai bun de atat fiindca nu am. Dar pur și simplu te cred.
Zambesc larg pentru ca ma bucura enorm reacția lui.
„Si eu care ma gândeam ca o sa ma interneze la nebuni...pfff...zapacita mai sunt."

*****

Imediat ce Stefan parchează masina in fata unei porti visinii,coboram din ea si isi trece un brat in jurul taliei mele,apoi ma conduce în curte.
-Wow!zic cand vad trei dulăi.
-Nu te speria. Nu iti fac nimic,spune cand pasii imi devin putin nesiguri.
-Sigur nu ma mănâncă?intreb zambind fortat.
-Nu inimioara. Dacă sunt langa tine,nu o sa isi scoata coltii.
„Perfect! E bine de știut lucrul asta. Sa nu care cumva sa dau nas în nas cu ei pe nepusa masa,ca am sa sfârșesc in fălcile lor."
-Haide,imi cere si ma trage după el.
Cu ochii la caini,inaintez prin curte,apoi deschide o portiță din lemn și intram pe o alee pietruita ce are flori pe o parte si pe alta a ei.
O bancuta si o masuta sunt puse intr-un colt mai retras în partea dreapta,exact sub o bolta de trandafiri și ma gândesc ca s-ar vedea mai bine dacă florile ar fi înflorite.
„Hmmm...frumos. Mi-ar place sa stau acolo si sa citesc o carte."
In partea stanga se afla un balansoar,iar deasupra lui se întinde o bolta de struguri.
-Imi place cum e amenajat,spun inainte sa-mi deschidă usa de la intrare.
-Tata se ocupa de flori și de toata partea asta din fata a casei.
-Serios? Eu ma gândeam ca femeile sunt cu florile.
-La noi în familie nu. Mamei ii place doar sa le privească. Nu sa stea sa le bibileasca,raspunde si ma lasa sa intru înaintea lui in casa.
Pasesc dincolo de prag si intru intr-un hol in culori maronii,ce e foarte spațios și foarte lung. Ne descălțam si ne lasam papucii langa cuier,apoi ma conduce spre a treia usa de pe partea dreapta. Mai sunt doua pe partea stanga si una in capătul holului.
In timp ce pasesc spre usa respectiva,cateva voce masculine ajung la urechile mele si inspir adanc,apoi ma rog in gand sa fie totul bine.
Cand Stefan apasa pe clanta si o deschide,dam intr-o bucatarie destul de mare,ce pe peretele stang are o mobila inchisa la culoare și un frigider in capătul ei. Iar in coltul din partea dreapta exista un coltar,o masa si doua scaune. Roata împrejurul mesei rotunde stau patru barbati,dintre care unul e in varsta,restul sunt plus,minus de aceeași varsta cu mine. Iar in timp ce ei isi beau cafeaua si doi intre ei fumează cate o tigara,o doamna cat mine de scunda cu un par tuns in stil pixie si intr-o nuanta de blond cenusiu,se tot invarte de zor pe langa aragaz.
-Ceau!saluta Stefan si ma prinde mai strâns de talie ca sa ma urnească din loc.
-Ceau copii!ne saluta barbatul mai in varsta.
-Hristos a înviat!zic,pentru ca la noi în zilele de Paște asa se saluta.
-Adevarat a inviat!raspunde doamna in timp ce isi șterge mainile de soltul înflorat ce il are pe ea,apoi se apropie de noi.
-Ceau mama! Ea este,Alexandra,ma prezintă si ii intind buchetul de crini,impreuna cu icoana.
-Multumesc!exclama cu zambetul pe buze. Eu sunt Anișoara.
-Ma bucur sa va cunosc,spun,dar ea nu se uita la mine,ci la Stefan.
-Hai sa stam jos,imi cere blondul si ma conduce imediat la masa.
As vrea sa intorc privirea spre mama lui ca sa vad ce face,pentru ca simt o energie ciudata venind din partea ei,insa nu apuc,fiindca sunt asaltata de cei 3 baieti tineri.
Aflu ca sunt frații lui si ca diferenta dintre ei este una foarte mica. Pe cel mai mic ce are 17 ani,il cheamă Gabi. Pe următorul il cheamă,Florin și are 19 jumătate. Iar pe celalalt,Daniel si are 22 de ani. Fac cunostinta si cu tatăl lor pe care aflu ca il cheamă,István,iar numele tradus din limba maghiara in romana este,Stefan.
In vreme ce ei incep sa imi puna tot felul de întrebări la care raspund mai mult vag,fiindca majoritatea sunt legate de locul în care m-am născut și cum de am ajuns la Timișoara,o vad pe mama lui cum stramba pe furis din nas și nu-mi dau seama dacă o face pentru ca ma aude pe mine vorbind sau din cauza felului in care miroase mancare in care tot invarte.
„O vai...daca intuiesc bine,mama lui se stramba fiindca nu ii face absolut deloc placere ca ma aflu la masa ei."
-Inimioara,ce vrei sa bei?ma scoate vocea lui calda din ganduri si inima imi tresare in piept.
Ma uit la el putin panicata si imediat il vad cum se schimba la fata.
„Calmeaza-te Ale! Poate doar ti s-a părut! Poate femeia nu are nici o treaba cu tine! Poate tu esti paranoia!"
-Ce s-a intamplat?intreaba imediat si ma prinde de o mana atunci cand incep sa-mi framant degetele in poala.
-Sunt bine,ingaim cu greu si vad pe fata lui ca nu ma crede.
Imi prinde cu cealaltă mana o șuviță de par si zambeste dulce in timp ce mi-o da dupa ureche,apoi se apropie de mine,dand impresia ca vrea sa ma sarute in apropierea urechii,insa el isi lipeste buzele exact de ea si imi șoptește pe un ton jos ca sa se asigure ca nimeni in afara de mine nu-l poate auzi.
-Sa nu ma minți niciodata,micuto,sopteste si respiratia mi se poticneste in gat.
Ma mangaie incet pe mana in timp ce se retrage si ma saruta in coltul gurii,apoi se îndreaptă de spate si mai ca nu-mi vine sa plâng când ii vad ochii cum continua sa ma privească cu iubire.
Ma abțin cu greu sa nu las lacrimile sa-mi curga pe obraji,fiindca am dat-o rau de gard,dar nici nu aveam cum sa ii zic faptul ca mama lui nu cred ca ma suporta.
„Chiar as părea nebuna daca as spune asa ceva. Femeia abia mi-a spus doua vorbe si isi vede in legea ei de mâncarea ce o are pe aragaz. Cum sa ma trezesc eu sa-i spun ca de fapt mie instinctul imi zice ca blonda nu ma inghite?"
-Iti pun un pahar de suc?intreaba Stefan de parca nu s-ar fi întâmplat absolut nimic intre noi si incuviintez din cap.
„Doamne...si eu mai trebuie sa rămân peste noapte în casa asta? Niciodata! Mai bine stau singura in apartament la Andras,decat aici sa simt tot felul de energii care mai de care mai ciudate venind spre mine."
Pun mana pe pahar imediat ce blondul mi-l pune în fata si beau din el pana cand nu-mi mai simt gura si gatul uscat.
Încerc sa ridic un zid imaginar intre mine si mama lui ca sa nu mai simt vibrațiile joase ce vin din direcția ei,apoi ma concentrez pe prezenta lui Stefan ce vorbeste cu ai lui despre tot felul de neamuri de-a lor pe care nici nu ma obosesc sa le memorez numele.
„Abia aștept sa plec de aici!!!"
Cu gândul asta învârtindu-se intr-una la mine in minte,nu observ ca mama lui se apuca de pus farfuriile pe masa si tresar cand ajunge in spatele meu.
„Fir-ar! Trebuie sa ma linistesc!"
Incep sa respir calculat,iar dupa ce felul principal ne este servit,gust putin din mancare,dar nu prea mult pentru ca o simt cum imi intra cu noduri.
„Din nou aceeași senzație de acasă. Acelasi stat in gat și nu imi place absolut deloc ceea ce trebuie sa indur de dragul blondului."
-Micuto,sopteste cand observa ca nu prea ma ating de ce se afla in farfurie.
-Da?intreb pe un ton scăzut si imi țintesc ochii in ai lui.
-Vrei sa vii cu mine pana in dormitor? Am ceva pentru tine,spune si lasa tacâmurile pe farfurie,iar cand incuviintez din cap,se ridica de la masa si intinde o mana spre mine.
Il prind de ea si ma ridic dupa el,apoi isi împletește degetele cu ale mele si ma trage după el.
-Sa aveți pofta buna!le ureaza,iar mama lui sare ca arsa cand il aude.
-Nu mai vrei sa mănânci?intreaba si un colt al gurii mi se ridica intr-un ranjet.
Nu-mi scapa faptul ca nu folosește cuvantul la plural,iar acum chiar sunt ferm convinsa ca blonda nu ma inghite sub nici o forma.
-Pofta buna,le zice din nou inainte sa ieșim din bucătărie.
Inchide usa dupa noi,apoi ma conduce spre ultima usa de pe partea stanga,iar cand intram inauntru,vad ca in dormitorul sau predomina nuanțele de gri.
Un dulap cu ușile din oglinzi se afla pe peretele stang,iar in continuarea lui e un birou ce are pe el un calculator si imediat langa,exact in colt,se afla o comoda cu un televizor pe ea. In partea dreapta este un pat cu doua noptiere si cateva tablouri pe pereți ce ma lasa masca cand le vad.
-Doamne!icnesc cand imi dau seama cine sunt in picturile alb negru. Suntem noi,continui in vreme ce privesc cele trei tablouri in care eu dorm la pieptul sau,ba cu fata spre el,ba cu spatele.
-Nu stiu ce s-a întâmplat cu tine în bucătărie,dar m-am gândit sa iti schimb putin starea,zice in vreme ce ma îmbrățișează pe la spate.
-Ai reușit,soptesc. Ai făcut pozele in...
-Prima noapte in care ne-am contopit,continua in locul meu.
Inghit cu greu din cauza emoțiilor,apoi ma intorc in bratele lui si ii prind obrajii in palme.
-Sunt superbe,zic si imi lipesc buzele de ale lui.
„Doamne Dumnezeule! Cat ma mai poate surprinde barbatul asta? Cat? Fiindca,desi fericirea trăită langa el atinge deja cote uriașe,simt ca blondul nu o sa se oprească aici."

*****