De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 49

Ale:
În urma cu 12 ani...
 
Pleoapele imi tresar cand simt o atingere calda pe obrazul meu.
-Inimioara...ajunge o soapta la urechile mele,iar tonul ei atat de bland si profund,imi provoacă lacrimi.
Le las sa curgă pe la coltul ochilor,apoi inspir adanc de cateva ori pana cand ajung sa-mi intru complet in simturi.
-Soare,zic cu o voce ragusita cand deschid ochii si imi vad ingerul printre lacrimi.
-Sunt aici,spune si continua sa ma mangaie usor pe un obraz. Esti bine,micuta mea inimioara.
Alte rânduri de lacrimi imi umplu ochii si un suspin se desprinde de pe buzele mele imediat ce imi aduc aminte de ce ma aflu intr-o camera de spital.
-Ce s-a intamplat?intreb cu voce tremurand. Nu-mi aduc aminte nimic. Stiu doar ca mi s-a stins lumina dupa ce m-ai pus pe scaun și a trebuit sa pleci de langa mine.
Inghite in sec și prin ceata ce o am pe ochi,ii vad marul lui Adam cum urca si coboara cu incetinitorul.
-Ai pierdut sarcina,raspunde si,desi eram constienta de lucrul asta încă de dinainte sa mi se taie filmul,tot ma doare sa aud un adevăr atat de usturător.
Imi duc o mana la burta si imi pun palma pe abdomen,exact in locul in care simt ceva cum pulsează inauntrul meu. In golul imens ce il simt pe interior,exista o rana,ce pulsează dureros si ma face sa trăiesc în chinuri.
In momentul asta,pana si sa respir mi se pare insuportabil de greu.
-Imi pare rău,inimioara...sopteste cu glas frant.
-Mda...si mie,raspund pe un ton lipsit de inflexiuni in timp ce privesc in gol si continui sa ma mangai usor pe abdomen.
„Am fost însărcinată...iar acum a rămas un ditamai golul acolo unde trebuia sa crească un copil...”
-Exista riscul sa nu mai pot...ma opresc si imi inghit restul de cuvinte,fiindca imi e frica sa duc întrebarea pana la final.
-Nu,raspunde si imi cuprinde obrajii in palme. Poți sa mai ramai însărcinată,continua si incuviintez pierduta din cap,în vreme ce lacrimile imi înțeapă din nou ochii.
Scot mainile de sub patura si cu degetele tremurand,ii cuprind la randul meu fata in palme. Atingerea mea in contact cu pielea lui fierbinte imi da impresia ca sunt un sloi de gheata si imi retrag putin degetele,dar cateva clipe mai târziu imi fac din nou curajul sa il ating.
-O sa fie bine,sopteste,iar in ochii lui verzi albastrui vad atat de multe trairi cum se amesteca intre ele,incat pentru o clipa totul se blochează in mine.
„Eu stiu cat de greu mi-a fost mie sa trec prin Iad,dar nu vreau sa știu ce a fost in sufletul lui cand eu am fost la un pas de moarte. Dar dupa tot ce vad in ochii lui,imi dau seama ca a fost de doua ori mai mare calvarul pentru el.”
-O sa fie bine,repet dupa el cu voce incarcata de emoție.
Incep sa il mangai usor pe obraji si inchide pentru cateva secunde ochii,ca se lase dezmierdat de atingerea mea chiar daca e rece ca gheata,iar cand isi pironeste din nou verdele albastrui in verdele meu auriu,cateva lacrimi ii curg incet pe obraji.
-Am fost mort în majoritatea timpului cat tu ai jonglat între viata și moarte,sopteste si inima imi face o tumba dureroasa in piept,inainte sa-mi urce în gat.
Inghit cu greu,dupa imi mușc usor buza de jos cand incepe sa-mi tremure.
-Dar ma bucur ca ai luptat,inimioara,continua si inspir brusc. Ma bucur ca ai continuat sa te agăți de viata si inca imi bati in piept.
Bufnesc in plans cand il aud si se apleaca asupra mea,apoi ma ia în brate si incepe sa ma sarute pe unde apuca. Ba pe par,ba pe frunte,ba pe obraji sau pe vârful nasului,ori in coltul gurii.
-Te iubesc,micuta mea inimioara,sopteste pe un ton incarcat si ma agat de gatul lui.
Il strang cat pot de tare,desi puterile mele sunt cam egale cu 0 in clipa de fata,insa trag de mine ca sa-l pot îmbrățișa la randul meu.
-Ma bucur ca m-am trezit,iar tu încă ești lângă mine,spun printre suspine. N-am crezut ca am sa te mai vad vreodata,continui pe același ton inecat,iar bratele lui se strang putin mai tare in jurul meu.
Incep sa tremur cand ii aud si ii simt inima cat de tare ii bate in piept. Bate de frica pentru fiecare moment de groaza prin care i-a fost dat sa treacă. Bate de durere pentru fiecare clipa de chin ce i-a fost data sa o indure,dar bate si de fericire,pentru ca încă sunt aici.
E un mix de sentimente la el în piept. La fel cum simt si eu in interiorul meu.
Amandoi suntem in haos,dar sunt sigura ca o sa ii face fata. Dacă am trecut noi prin Iad,sunt convinsa ca o sa ne descurcam si in haos.
-Soare...soptesc pe un ton sugrumat din cauza emoțiilor si privirile din nou ni se întâlnesc. Te iubesc,continui,iar verdele albastrui,desi arde dureros,vad cum incepe sa sclipeasca pe alocuri de bucurie cand imi aude cuvintele.
-Cel mai mult si cel mai tare,raspunde,iar un zambet mic imi apare pe buze.
-Cel mai mult si cel mai tare,repet dupa el,iar ingerul meu isi apropie buzele de ale mele si ma saruta usor. Doamne...soptesc cand simt cat ii sunt de fierbinți buzele. Ai febra sau eu sunt prea rece?intreb si inspira adanc.
-Esti un sloi de gheata,micuta mea inimioara,raspunde cu glas frant.
Ma lasa înapoi pe saltea si imi aranjează perna,apoi imi prinde palmele între ale lui si incepe sa mi le frece incercand astfel sa ma încălzească.
Imi cobor privirea si casc ochii imediat ce imi vad pielea.
-Cred ca nu vad bine,zic in timp ce clipesc de cateva ori,insa imaginea rămâne neschimbata. Sunt cumva albastra pe mâini?
-Da,raspunde soptit. Ai pierdut foarte mult sânge,micuto.
Clatin din cap imediat ce amintirile horror vor sa mi se perinde prin minte,dupa intorc ochii spre cele 3 ferestre si vad ca e soare afara.
-Cat e ceasul?
-Trecut puțin de ora 8.
Revin cu privirea pe chipul lui si ridic dintr-o spranceana cand ii aud răspunsul.
-Iar tu esti aici?intreb si ma priveste ca trasnit.
-Dar unde ai vrea sa fiu micuto?
-Aaaaa...la munca?raspund cu o întrebare si acum se uita la mine ca la o nebuna.
-Cum sa fiu la lucru,micuta mea inimioara?
-Nu stiu...soptesc incet. Nu suntem de dimineata?
-Ba da.
-Si?intreb,iar el incepe sa-mi cerceteze fata cu privirea.
-Am sunat-o pe Livia. I-am spus ca nu putem sa ajungem pentru ca suntem la spital fiindca nu esti bine. Nu a pus întrebări,a spus doar sa te faci bine.
Incuviintez usor din cap,apoi intredeschid buzele.
-Ok...sa știi ca pentru mine contează mult ca esti aici...dar ai macar voie sa stai în camera asta?
Ridica din umeri.
-Nu mi-a spus nimeni nimic,dar și daca ar fi facut-o,nu te-as fi lăsat singura. Sa nu stiu de tine...sopteste ultimele cuvinte si inghite in sec. E cel mai mare coșmar pe care as putea sa-l trăiesc. Eu...zice,iar de data asta se opreste ca sa inspire adanc,apoi continua. Eu nu as putea sa trăiesc intr-o lume în care sa nu te vad,sa nu te aud si sa nu stiu de tine. Fiindca tu esti toata lumea mea,inimioara.
Bufnesc direct în plans cand il aud. Cuvintele lui din nou pătrund pana in adancul ființei mele si il privesc printre lacrimi în vreme ce inima mea incepe sa bata ca nebuna in timp ce ma gândesc ca nici eu la randul meu n-as putea sa trăiesc fără el.
E totul meu.
El e soarele.
E ingerul.
E singura persoana de pe fata pământului ce ma intelege,ma simte si ma iubește pe deplin.
E cel ce e capabil sa-mi dea Raiul,chiar și în clipele in care trebuie sa trec prin Iad.