De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 51

Ale:
În urma cu 12 ani...

Cu ochii pe lotul de fire răsucite pe care trebuie sa-l verific,simt cum se apropie ingerul de mine si ridic privirea,apoi buzele mi se curbeaza intr-un zambet mic cand il vad la cativa metri în fata mea.
-Micuta mea inimioara,spune cand ajunge in dreptul mesei mele de lucru si lasa o mapa ea,dupa rupe distanta de doi pași dintre noi si imi prinde obrajii in palme.
Cu ochii lui divini,incepe sa-mi cerceteze chipul și continui sa-mi tin buzele curbate ca sa-i dau de înțeles ca sunt cat de cat bine.
De dimineata de cand ne-am trezit,eu mi-am promis mie ca astăzi n-am sa mai plang si nici n-am sa mai las durerea sa ma frângă.
Nu am reușit ce-i drept sa duc promisiunea pana la capăt,pentru ca am mai avut si mici scapari in care ochii mi s-au umplut de la sine de lacrimi,dar am încercat din răsputeri de fiecare data sa le tin in frau.
Incet,incet pot sa zic ca am sa reusesc sa-mi stăpânesc emoțiile,daca lucrez la psihicul meu in fiecare zi. Fiindca sunt constienta ca asta e singura soluție de a ma face bine.
Nu trebuie sa ma oblig sa trec peste,trebuie doar sa am puterea de a accepta,iar ca sa accept,trebuie sa lucrez cu mintea mea zilnic ca lucrurile sa se îndrepte spre bine. Nu pot sa aștept sa se întâmple minuni si nici sa las timpul sa treacă. Asta ar însemna sa stau intr-o stare de depresie pentru cine știe cât timp. Dar de dimineata m-am trezit cu o alta stare de spirit si am zis sa urmez sfatul îngerului meu. Cel de a privi partea plina a paharului,chiar daca nu e ușor. E de nedescris sentimentul de pierdere,dar asa cum spune si blondul meu,inca sunt aici. Si ii dau dreptate. Poate nu era momentul. Poate ar fi fost mai rău dacă sarcina evolua si o pierdeam mai târziu. Pot fii o mulțime de poate la mijloc,dar asa cum zicea și bunica...toate se întâmplă cu un motiv.
"E cumplit ceea ce simt,dar faptul deja e consumat. Viata merge înainte,indiferent de cat ma doare pe mine. Viata nu ne așteaptă. Nu o interesează dacă ne este greu sau usor. Ea trece,iar noi trebuie sa o urmam. Chiar daca suntem plini de rani,chiar daca dor îngrozitor,chiar daca chinul e insuportabil. Exact ca în vorba aia: o noua zi,un nou început. Ar trebui sa încep sa ma ghidez dupa ea. Dar undeva in adancul meu stiu ca,indiferent dacă as reuși sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva ce sa fie benefica pentru mine,rana ce o simt ca pulsează inauntrul meu de parca e vie,am sa o simt mereu. Indiferent de cat timp o sa treacă peste mine si indiferent de cat de tare am sa ajung sa fiu la nivel psihic. Sunt sigura ca am simt mereu partea aceea lipsa din mine ce mi-a lăsat o cicatrice pe interior."
-Cum ești inimioara?ma scoate vocea lui blanda din ganduri si ridic usor din umeri.
-Am sa fiu bine,raspund si incuviinteaza usor din cap.
-Ma bucur sa aud cuvintele astea din gura ta,micuto.
-Tu ce faci?intreb si imi face semn din cap spre mapa ce a pus-o la mine pe masa.
-Am scos toți fluturasii noștri de la începutul anului și pana acuma,spune si imi țintesc ochii pe mapa cu pricina. Plus cate o copie după buletinele noastre si adeverințe de la secretariat.
-Perfect!exclam in soapta. Abia aștept sa treacă ora asta.
-Si eu,raspunde,apoi se apleaca putin si ma saruta pe frunte. Ti-ai luat pastila?murmura cu buzele lipite de pielea mea.
-Da,soptesc si isi lasa capul mai in jos,dupa ma saruta pe vârful nasului,apoi pe gura. Te iubesc,inimioara.
-Cel mai mult,zic privindu-l in ochi.
-Cel mai tare,susura,iar inima mea tresare de cateva ori in piept cand simt profunzimea din tonul vocii lui.
„Chiar daca ochii ii sunt pe jumătate triști si chiar daca durerea inca face ravagii in amandoi,iubirea ce ne leagă,ne ajuta sa respiram. Acum chiar simt cum traim la propriu unul cu ajutorul celalalt si cum ne dam forta unul,altuia ca sa rezistam in haos."
-Merg sa bag in sistem ce mai trebuie ca sa-mi termin treaba,iar la fara 10 cobor dupa tine si mergem la banca,bine?
-In regula,raspund si ma mai saruta o data pe buze inainte sa faca un pas in spate.
-Mai ai mult din serie?vrea sa stie si clatin din cap.
-Patru loturi si e gata,raspund,iar el isi tinteste privirea pe ceasul imens de pe perete ce se afla in zona asta de sector.
-Asta înseamnă încă 10 minute de munca.
-Da,zic chicotind. Dar am sa trag si eu de timp,iar din 10 minute,am sa fac o jumătate de ora.
-Hmmm...imi place cum gândești,sopteste cand se apleaca spre urechea mea.
Ma umfla rasul cand il aud,iar cand imi țintesc din nou ochii pe chipul lui,vad cum ma priveste jucaus.
-Vezi sa nu te vadă șeful ca tragi chiulul,spune amuzat si un hohot de ras se desprinde de pe buzele mele.
-N-ai frica,replic surâzând. Dacă ma vede,îți garantez ca o sa închidă ochii cand o sa treacă pe lângă mine.
-Ce drăcușor,chicoteste in barba,dupa isi lipeste buzele de tampla mea si ma saruta. Te iubesc,ai grija de tine,bine?continua si scot un „aha" printre buze.
Ma mai verifica o data din cap pana in picioare,dupa pleacă de la masina mea,iar imediat după ce imi leg lotul,il arunc pe ștender si deschid mapa ce a lasat-o pe masa mea.
Imi trec ochii pe fluturașii mei,iar majoritatea nu depășesc 1300lei.
„Pai la vremea actuala,in Moldova salariu ce il încasează un muncitori de rand,nu depășește 1000lei,iar eu iau 1300,plus bonuri de masa,primă de concediu și bonus de 8 Martie,Paște si Crăciun."
Zambesc,fiindca nu se putea mai bine de atat.
Luna viitoare fac 19 ani,iar peste doua luni,am sa fac un an de când lucrez aici. Un an de zile de când viata mea a fost doar în continua crestere. Chiar daca am suferit un avort spontan de curand si am o scorpie ce imi cauta nod in papura in fiecare zi,iar nebunii de la Moldova mai reușesc sa ma enervează din când în cand,n-am cum sa ma plâng ca nu sunt pe drumul cel bun. Imi castig proprii mei bani si trebuie sa dau explicații nimanui ce fac cu ei. Plus ca am m-am inconjurat si de oameni frumoși. O am pe Zara si pe Andras,ce sunt aproape de sufletul meu. Si il am pe ingerul cu ochi divini ce imi oferă sansa de a trai în Rai chiar daca sunt pe pamant.
„Sincer...imi e bine,iar dacă mai reușim sa ne luam și o locuință a noastră,o sa fie totul perfect. Sa stam doar noi doi,chiar o sa fie benefic pentru amândoi. O sa scăpăm de stres,de tensiuni si de certurile iscate de ma-sa din motive de nimic."
-Ce faci Ale?aud vocea Zarei si ridic usor din umeri,apoi continui sa intorc paginile.
-Ma uit pe foile ce mi le-a adus Stefan,raspund si nu durează mult pana cand ochii mi se casca de la sine.
„Sfinte! Atat castiga el?"
Clipesc des,apoi ma concentrez din nou pe suma ce imi arata un fluturas de a lui.
„Dacă așteptam sa se schimbe cifrele doar pentru ca am clipit de cateva ori,ei bine...nu s-a intamplat lucrul asta."
Dau următoarea pagina si vad aproximativ aceeași suma.
-Doamne...soptesc cand verific și al treilea fluturaș.
„Nu am fost niciodată curioasa de cati bani încasează lunar,cu toate ca eram constienta ca el castiga mai mulți decât mine,dar nu m-am gândit ca salariul lui e dublu fata de al meu! Dacă eu câștig plus,minus 1300lei in fiecare luna,Stefan încasează in jur de 2500lei."
-Ei bine...la ce suma frumușică iese dintre salariile nostre,chiar nu cred ca banca nu o sa ne acorde un credit,soptesc,dupa inchid mapa si imi continui mai departe treaba.
Lalai cele 4 loturi ramase din serie pana la fără 35,apoi merg la baie,dupa la vestiar si ma schimb de papuci.
Imi i-au cojocelul cand sunt gata și il tin intr-o mana,apoi imi indrept pasii spre cantina si scot din buzunarul halatului de lucru,cativa cârțari ca sa-mi cumapar un mar,iar dupa ce il mananc si dau sa ma indrept spre productie,il vad pe Andras pe hol si strig dupa el.
-Moldoveanco!raspunde zambind si face cale întoarsă,dupa se apropie cu pasi repezi de mine.
Ma strange in brate imediat ce ajunge in fata mea,dupa ma saruta pe frunte,apoi isi baga nasul in parul meu si inspira adanc.
-Spune-mi ca esti bine,imi cere si oftez subtil.
-Sunt bine,Andras,raspund,iar cand ochii ni se întâlnesc,vad cum caramelul din privirea lui se supraincalzeste.
-Cat mai ai de luat tratament?
-Inca trei săptămâni,dupa merg la control sa vad ce spune doctorul.
Incuviinteaza pe tăcute si incepe sa ma mangaie pe par.
Din toată fabrica asta,el știe,Zara si Livia,despre avortul meu spontan. În rest,toți isi pun întrebări cu privire la lacrimile ce pana ieri mi-au curs pe obraji,insa nici eu si nici Stefan nu am dat nimic din casa.
„Stefan,nu a vrut sa-i spun nici Liviei. Eu sunt cea care i-a spus motivul pentru care am ajuns în spital. Iar Zarei i l-am dezvăluit fiindca aveam nevoie sa vorbesc cu cineva,iar ea cum e de încredere,am putut sa-i spun tot ce am avut pe suflet. Cat despre,Andras...nu aveam cum sa nu-i zic. Cand m-a găsit plângând la schimbul de ture s-a panicat atat de rau,incat am crezut ca o sa-i cedeze inima."
-O sa fie bine,il aud ca sopteste,iar eu ies din gândurile prin care am reușit putin sa ma pierd.
-Sunt convinsa,raspunde,apoi ne mai strângem o data in brate inainte sa se desprinda de mine.
-Trebuie sa merg sa ma schimb,zice si incuviintez din cap.
-Iti dau mesaj cu ce reușim sa facem la banca.
-Va tin pumnii!!spune si imi zambeste sincer.
Ii trimit un pupic prin aer,dupa el merge spre vestiarul bărbaților,in vreme ce eu ma indrept spre usa ce da in producție.
Cand intru inauntru imi țintesc ochii pe ceasul enorm de pe perete și vad ca mai sunt 10 minute pana cand goarna trebuie sa sune ca sa ne de-a de veste ca tura de dimineata s-a încheiat.
Cu pasi mici ma intrept spre masina mea de rasucit,iar cand imi intra in vizor,il vad pe Stefan ca vorbește cu Zara.
-Ce faci inimioara?ma intreaba de cum ajung langa el si imi pun cojocelul pe masa.
-Am fost sa ma schimb,apoi mi-am cumpărat un mar de la cantina si m-am întâlnit pe drum cu Andras,raspund in vreme ce el isi strange un brat in jurul taliei mele.
-Vezi ca ti-am dus eu foaia cu ce ai lucrat astazi,Ale,spune Zara si ma intind sa o pup pe un obraz.
-Mersi,zic si imi face cu ochiul.
Zambesc in coltul gurii,dupa revin cu privirea pe ingerul meu si inspir adanc.
-Sunt curioasa sa aflu dacă o sa ne acorde ăștia de la banca creditul,replic pe un ton ce da clar de înțeles cat sunt de nerabdatoare sa aflu verdictul.
-Nu exista sa nu-l primim,inimioara,raspunde pe un ton ferm.
„Asta ma gândesc și eu...la ce suma frumușică scoatem împreună din salariile noastre,n-ar trebui sa strâmbe nimeni din nas...dar mai știi? Pana la urma orice se poate întâmpla si poate ne trezim cu un răspuns negativ ce mai mult ca sigur o sa ma facă sa simt cum imi cade cerul in cap."

*****