Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Tensiuni, friguri și oglinzi

       Următoarea zi se născuse într-un freamăt de speranțe și așteptări. În inimile tuturor palpitau nenumărate planuri și vise, iar cu fiecare bătaie a timpului, acestea își luau o anume formă și consistență.

       Pe holurile de marmură ale clădirii, Iris strângea cu grijă o cutie de bomboane din ciocolată neagră la piept, ca pe un simbol al pasiunii și perseverenței ei, sperând să poată aduce o lacrimă în lumea întunecată a umbrelor. Era îmbrăcată ca un veritabil ninja, cu un palton lung ce o acoperea și bocanci cu șireturi dezlegate ce îi conferau o aură de mister. Cu părul colorat și dezordonat într-un coc la spate, ea se juca absent cu un piercing argintiu în buza inferioară. Poziția îi era una hotărâtă și sigură, ca a unei luptătoare pe punctul de a-și înfrunta destinul.

      Avea un entuziasm adevărat cu privire la întâlnirea de care se apropia cu pași repezi. Zona Armelor suna ca o metaforă perfectă pentru locul în care se afla, împărțită între taine și reflecții, între arme și pericol, iar fiecare oglindă pe care o trecea, o înfățișa într-o altă fațetă a personalității sale complexe.

      Cu pași hotărâți, se aventurase pe holul din sticlă, unde singura ei însoțitoare era frigul care îi pătrundea în oase. Cu toate acestea, niciun semn al altor ființe nu se lăsa văzut. Dar ea știa, știa cu certitudine, că Lilith urma să fie acolo, și nimic nu putea să-i diminueze entuziasmul.

   Zona Armelor era un labirint în care oglinzile și reflexiile se contopiseră într-un dans straniu. Femeia căutată, misterioasa stăpână a acestui loc, se ascundea în biroul ei, departe de agitația și murdăria omenirii, într-o fortăreață bine păzită a răcorii.

     În momentul acela, ea încheiase o convorbire telefonică cu un operator prin intermediul stației de pe masa lucrată manual. Se ridică fără grabă în picioare, sprijinindu-și mâinile pe biroul masiv din lemn întunecat. Părul ei negru și despletit nu reflecta nicio sclipire de lumină, ci rămânea întunecat și misterios, ca propria ei existență. Cămașa ei simplă era închisă, iar pantalonii mulați se potriveau perfect cu bocancii negri, creând o imagine sobră și de neclintit.

      Ochii ei, de un alb murdar, scrutau încăperile din față ca ochii unei feline, cuvintele așezate înaintea ei pe foile de hârtie fiind ca niște trofee ale cunoașterii. Camerele din hol au detectat o prezență neobișnuită, ea  ridicându-și ușor o sprânceană. Cine putea fi acel intrus? Ușa biroului s-a deschis într-un vârtej automat și prima imagine care i-a apărut în față a fost aceea a unui coc de păr colorat și a unei mătii negre, iar privirea ei ascuțită îl fixase pe vizitator cu interes.

      Iris privi în jurul ei, întorcându-și privirea în stânga și apoi în dreapta, dar nu văzu nicio prezență umană. Era singură și izolată în acel labirint de oglinzi, aparent nesfârșit. Își opri pașii brusc, sprijinându-și mâna pe șold pentru a-și recăpăta răsuflarea. Continuarea înainte ar fi însemnat să se rătăcească definitiv în acel teritoriu străin, iar asta era ultimul lucru pe care și-l dorea.

      Holurile din Zona Armelor erau adevărate capcane pentru cei neexperimentați, pline de trucaje și iluzii optice, iar Lilith, expertă în aceste teritorii întunecate, știa că o greșeală mică putea avea consecințe grave. În timp ce se oprea din mers, observase că pata de culoare s-a oprit în același timp cu ea. În acel moment, ochii săi ageri au detectat ceva neobișnuit. Părea că pata de culoare era blocată în contemplarea reflexiei ei dintr-o oglindă, dar, dincolo de reflexia sa, în umbră, apăru silueta întunecată a unei prezențe misterioase.

— Te-ai pierdut? o întreabă pe femeie fixând-o cu privirea în reflexie.

      Când auzi o voce fermă venind din spatele ei, Iris tresări, întorcându-se brusc, șuvițele colorate de păr mișcându-se într-un mod caraghios în jurul chipului său pistruiat. Când o văzu pe Lilith, în carne și oase, pe buze îi apăru un zâmbet larg, cald și sincer.