Ghost

Capitolul unu

ATHENA

Prezent...

De cealaltă parte a mesei, chiar în fața mea, stă un bărbat. Un bărbat pe care se presupune că ar trebui să-l apăr în instanță. E profesor, defapt, a fost profesor.

Mi-am luat examenul de barou în urmă cu două luni și acesta este primul meu caz și se presupune că ar trebui să apăr un bărbat care s-a trezit într-o zi și a decis să-și ucidă soția - ca mai apoi să meargă la școală unde a ucis 12 elevi și 4 profesori.

- Deci, frumoaso, care e planul? Cum ai de gând să mă scapi de închisoare? spune rânjind la mine.

- În primul rând, nu-mi spuneți frumoaso. Ne-am înțeles, dl. Rogers? îi spun menținându-mi vocea extrem de calmă. Ați ucis 17 persoane. Doisprezece copii, patru profesori și propria voastră soție. Nici măcar Dumnezeu nu vă mai poate salva, iar eu nici măcar n-am de gând să încerc.

Mă privește cu furie, de parcă ar vrea să mă ucidă și pe mine.

- N-ai de gând să faci nimic ca să mă ajuți?

- Nu. Mergeți la închisoare dl. Rogers, indiferent de ce s-ar întâmpla.

Se ridică în picioare și încearcă să mă apuce de încheietură, însă în secundă următoare un polițist intră.

- Totul în regulă? spune el cu o voce serioasă.

- Totul este în regulă, domnule polițist. Eu tocmai plecam, răspund uitându-mă fix în ochii bărbatului din fața mea. E extrem de furios, iar dacă ar putea m-ar ucide chiar în secunda asta.

Pentru unii oameni poate pare crud ceea ce fac, că nu vreau să-l ajut, dar nu pot să ajut un astfel de om. Pur și simplu nu pot. Mă ridic și mă îndrept spre ușa fără ca măcar să-i mai arunc o privire fostului profesor.

- Javră ce ești! Mă lași să putrezesc în închisoare?

- Da.

E ultimul lucru pe care îl spun, iar polițistul încuie ușa în urma noastră.

Când în sfârșit pășesc afara din secția de poliție simt că pot să respir cum trebuie. Trag aer puternic în piept și mă întorc cu fața spre polițist.

- Puteți să-i căutați alt avocat. N-am de gând să-l apăr în instanță. Nu după tot ce a făcut.

- Înțeleg, spune polițistul. Să aveți o zi bună, domnișoară Karras.

- Și dumneavoastră.

💀

După ce am renunțat la cazul dl. Rogers, am decis să mă întâlnesc cu Adeline la Rain, o cafenea din apropierea blocului unde locuim. Lianele de pe pereți și lemnul de brad, din care sunt făcute mesele, fac ca locul acesta să pară rupt dintr-un basm. 

Eu și Adeline am devenit prietene în liceu și am apărut una-n viața celeilalte la momentul potrivit. Ea tocmai ce-și pierduse tatăl în acea perioadă, iar eu încercam să nu-mi pierd mințile.

- M-a sunat mama astăzi, spune uitându-se pe geam.

- Serios? spun surprinsă. Katherine nu sună niciodată, doar îi trimite lui Adeline câte un mesaj pe săptămână ca să se asigure că încă e în viață.

- A aflat cumva că fac striptease și-a cam luat-o razna, vocea i se stinge în timp ce vorbește.

Adeline a început să facă striptease după ce a decis să se înscrie la facultate, iar mama ei a refuzat să o ajute să plătească școlarizarea. Părinții mei și fratele meu mai mare s-au oferit să o ajute, dar ea a refuzat fără să clipească spunând că ajutorul ar trebui să vină din partea părinților ei. Din păcate unul dintre ei este mort, iar celălalt o urăște din tot sufletul.