Iartă-mă și iubește-mă

Ana

Prima seara acasa dupa inmormantarea mamei fusese ca o gura de aer. Nu mai trebuia sa retraiesc amintiri cum faceam in fiecare colt al casei ei, nu mai trebuia sa trec prin bucatarie si sa ma intreb de ce nu e acolo, nu mai trebuia sa o astept mereu intrand in casa ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

    George imi trimisese mesaj ca e bine. Voia sa isi limpezeasca mintea si se dusese la plaja. Nu il credeam neaparat, dar macar stiam ca e bine si ma mai linistisem putin.

    Emma s-a oferit sa faca ceai si nu am refuzat-o. Pe mine nu m-ar fi facut sa ma simt mai bine, dar ea asa credea. Am lasat-o sa faca cum doreste.

    -Povesteste-mi cum a fost in Barcelona! incerca ea sa faca conversatie.

    -A fost de vis, i-am povestit eu fara tragere de inima. Sa petrec 5 zile doar cu Leo a fost tot ce aveam nevoie.

    -Te-a cerut? a intrebat ea entuziasmata, facand semn cu capul catre un inel de pe degetul meu. Eu nici nu mi-am dat seama ca il purtam si nu intelegeam de unde a ajuns ea la concluzia asta.

    -Nu, Em! E doar un inel. Mi l-am cumparat de acolo fiindca mi-a placut foarte mult.

    -Deci vom avea o singura nunta anul asta, zicea ea parca dezamagita.

    -Ce nunta? am intrebat-o surprinsa.

    -A lui Stefan, prostuto!

    Uitasem complet. Creierul meu nu functiona la parametri optimi.

    -Da, corect! i-am raspuns eu.

    -Apropo, ce parere ai despre dulcea si frumoasa Laura? intreba ea iscoditoare.

    -E frumoasa, iar daca il iubeste pe Stefan asa cum merita, e tot ce-i trebuie. In plus, mi se pare ca stie ce sa spuna si cand sa spuna. Imi place de ea.

    -Crezi ca e fericit cu ea?

    -Tu nu?

    -Asa pare.

    -Stefan nu s-ar insura doar de dragul de a se insura. Daca o face, inseamna ca fata asta e tot ce trebuie.

    -Dar de ce nu mi-a spus niciodata ca iese cu o fata. Doar am vorbit de atatea ori.

    Sa constientizez ca Stefan o sunase si vorbise cu Emma toate lunile astea si cu mine nu ma facea sa mi se stranga inima. Simteam ca am pierdut prietenia lui Stefan odata cu dragostea lui. Ma refer la prietenia aia profunda cand ne spuneam orice si vorbeam aproape zilnic unul cu altul, prietenia aia in care lasi totul balta ca sa fii unde celalalt are nevoie. Nu-mi parea rau ca se casatoreste, sub nicio forma. Eram foarte fericita pentru el, dar mi-ar fi placut sa fiu prima la care alearga sa ii spuna, asa cum facea pana anul trecut.

    -Poate a vrut sa fie o surpriza, i-am raspuns Emmei.

    -Chiar a fost.

    -Ma duc la somn, Em! i-am spus eu dupa ce am baut ceaiul. Maine ma trezesc devreme.

    -De ce? Ce ai de facut?

    -Ma duc la serviciu.

    -Nu, nu te duci! s-a rastit ea.

    -Nu pot sa stau acasa. As avea prea mult timp sa ma gandesc si as innebuni. Macar acolo am mintea ocupata.

    Oricum ma stresa ca nu gasisem nicio persoana cu numele pe care se afla depozitul din port si nici potrivire pentru firul de par nu gasisem in sistem.

    Am urcat in camera mea, m-am schimbat si m-am bagat in pat. Emma a ramas si ea sa doarma in camera de oaspeti.

    Cand m-am trezit de dimineata, Leo dormea langa mine. Nu il simtisem seara trecuta. Avusesem nevoie de un somn adanc ca cel de noaptea trecuta ca sa imi revin putin.

    M-am imbracat intr-o pereche de blugi si o camasa si am facut efortul sa ma si pieptan inainte de a pleca. Nu-mi venea sa fac nimic. Voiam doar sa stau si sa plang dupa mama, insa eram constienta ca imi faceam rau singura. Tocmai de aceea trebuia sa am activitate.

    -Neata, pustoaico! m-a salutat Victor cand am ajuns la sectie. Mi-a intins una dintre cele doua cafele pe care le avea in mana si am acceptat-o cu draga inima. Nu apucasem sa beau acasa. Cum esti?

    -Supravietuiesc! am spus ridicand din umeri.