Iartă-mă și iubește-mă

Leo

Dan era innebunit de disparitia Emmei. Iar eu eram innebunit ca s-ar putea ca totul sa se duca la fund, inclusiv noi.

    I-am smuls telefonul Anei din mana. Am actionat irational, din frica.

    -Nu suna deocamdata! i-am spus Anei pe un ton calm. Ea doar s-a uitat la mine surprinsa.

    -De ce nu vrei sa sunam la politie, Leo? se rastea ea la mine.

    -Pentru ca s-ar putea sa o gasim fara politie.

    -O ora, l-am auzit pe Dan in spatele meu. Daca nu o gasim intr-o ora, tu cu mana ta suni.

    Am fost de acord.

    Am iesit in fata ca sa vedem ce avem de facut. Ana nu vrusese sa ii spuna nimic lui Stefan deocamdata ca sa nu ii stricam seara. Am trecut prin restaurant ca si cum nimic nu s-a fi intamplat. El si sotia lui dansau impreuna cu niste prieteni ai acesteia care venisera din Olanda special pentru nunta lor.

    Dan isi smulgea parul din cap si se invartea in jurul masinii. Ana se tot uita pe jos in cautare de indicii, iar eu nu stiam ce sa fac. Nu-mi venea sa cred ca se intampla asta. Am pus mana pe telefon si am apelat. Nenorocitul mi-a raspuns aproape instant. Am apasat butonul pentru difuzor.

    -Ce vrei?

    Dan si Ana s-au intors imediat catre mine.

    -Banii in seara asta, daca vrei ca iubita fratelui tau sa nu o incurce.

    Dan mi-a smuls telefonul din mana.

    -Daca te atingi de Emma te omor cu mana mea! tipa el in telefon. Unde esti?

    -Eu sunt acasa, in Polonia, zicea el calm. Am oamenii mei care se ocupa de treaba asta acolo si care au propriile interese.

    Si a inchis. Ana isi dusese mana la gura.

    -Cine era? a intrebat ea cu o voce atat e hotarata si suparata cum nu auzisem niciodata din partea ei.

    Eu si Dan ne uitam unul la altul. Incepea sa se stranga lantul si eu ramaneam usor-usor fara aer.

    -Cine era? s-a rastit ea, izbucnind in lacrimi.

    Nu stiam ce sa-i raspund, dar stiam ca daca scap de noaptea asta voi avea multe minciuni de spus. Acum grija era de unde facem rost de bani. Calculaseram sa ii avem abia peste trei zile. Nu aveam de unde sa ii scoatem in seara asta.

    -Este un infractor care ne ameninta de mult ca daca nu-i vand Malo o sa se ocupe de noi, i-am spus eu prima minciuna care mi-a trecut prin cap.

    -Si cine e? Il cunoasteti? Cum il cheama?

    -I se spune polonezul. Nu stiu mai multe. Am vorbit cu el doar la telefon.

    -Trebuie sa sunam la politie, Leo! insista ea. Stai asa! Polonezul? Asta e un traficant de droguri. Lucreaza cu cel pe care il cautam noi. Vrea sa cumpere Malo?

    O incurcase..

    Dan se prabusise pe astfalt, langa roata masinii, cu capul sprijinit in maini. La un moment dat mi-a facut semn. Gasise un plic sub masina.

    Atat eu, cat si Ana ne-am indreptat atentia catre el, uitand ce ma intrebase mai devreme. Nu eram sigur ca voiam ca Ana sa vada continutul plicului. Cu totii voiam sa o recuperam pe Emma in siguranta, insa voiam sa ramanem si noi la fel. Nu stiam ce detalii contine plicul ala, asa ca stateam cu pumnii inclestati. Eram foarte tensionat.  Lui Dan, in schimb, parea ca nu-i mai pasa de nimic. L-a deschis cu viteza luminii si l-a citit cu voce tare:

    "Ti-am spus ca voi avea grija sa afle. Vino singur la cimitirul de masini (stii tu unde mai exact). Sa aduci si banii polonezului!"

    -Biletul asta a fost lasat pentru tine, mi-a zis Dan si l-a aruncat catre mine. Era nervos si nu puteam sa-l blamez. Si eu as fi fost la fel daca eram in locul lui.

    -Imi explica si mie cineva ce dracului se intampla aici? Ce bani pentru polonez? Eu nu mai inteleg nimic. Si tu nu te duci nicaieri singur, zicea Ana agitata.

    Cumva, eu picasem la mijloc in toate astea. Nenorocitul ala de George o luase pe Emma. Cel putin eram aproape sigur ca nu avea sa-i faca nimic. Aproape. Insa avusese de ales intre Emma si sora lui. Si de faptul ca ar alege-o intotdeauna pe sora lui eram sigur in totalitate.

    -Da-mi telefonul tau! i-am cerut Anei.

    -Nu, pana nu-mi explici tot ce se intampla, a zis ea si s-a tras un pas inapoi.

    -O sa-ti explic cand se termina toate astea. Promit!

    Ea nu a mai zis nimic. Si-a scos telefonul din poseta si mi l-a intins. Dan astepta furios, fara sa scoata niciun sunet. Nu aveam de gand sa ma cert cu niciunul dintre ei. Trebuia sa ma gandesc cum sa fac sa nu afle Ana. Daca George voia sa afle, de ce ma chemase singur la depozit? Ce avea de gand? Trebuia sa il sun si sa vad ce are de zis. Am luat telefonul Anei si l-am apelat. Mi-a raspuns dupa ce a sunat de cateva ori.

    -Da, Ana! a raspuns el cu o voce care se voia calma.

    -Gresit! Sunt viitorul ei sot. Las-o pe Emma sa plece si vin unde vrei tu.

    -Emma nu pleaca nicaieri pana nu vii unde ti-am spus. Cu tot cu bani.

    -E gravida, imbecilule! Da-i drumul!

    Au urmat cateva secunde de liniste. Il luasem prin surprindere. Era, totusi, prietena lui.

    -Nu te cred, a zis intr-un final.

    -Intreab-o, idiotule!

    -Ai 20 de minute sa ajungi aici! a spus si a inchis telefonul.

    Am sters apelul din istoricul telefonului, apoi i l-am intins la loc Anei. Nu voiam sa afle niciodata ca vorbisem cu fratele ei. Oricum, aveam o idee si daca George era atat de prost incat sa fie singur, aveam sa scapam repede de problema asta. Totusi, faptul ca lucra pentru polonez imi dadea un motiv de ingrijorare. Ne mai prinsese nemernicul ala pe picior gresit. Nu voiam sa se intample din nou.

    -Ia-ti masina! i-am spus eu lui Dan. O parchezi in spate si vii pe jos. Sa mergi cu farurile stinse. A zis sa vin singur.

    Dan doar a dat din cap si s-a urcat la volan. Eu m-am intors catre Ana care statea muta in fata mea. Era nervoasa. Nu intelegea nimic.

    I-am cuprins fata cu palmele si mi-am lipit fruntea de a ei.

    -Te rog sa ai incredere in mine, iubito! O vom recupera pe Emma si promit ca o sa-ti explic cand se vor termina toate astea.

    -Merg cu tine, Leo! a zis ea hotarata.

    -Te-as lua pana la capatul lumii, dar nu si de data asta. Mergi inauntru si asteapta-ma! Daca nu ma intorc intr-o ora, ia un taxi si mergi acasa. Ne vedem acolo.

    -Suna la politie! tot incerca ea sa ma convinga.

    -Nu e timp. O vom rezolva fara politie de data asta.

    -Ai grija! mi-a spus si si-a lipit buzele de ale mele. Am sarutat-o ca si cum ar fi fost ultima oara si am plecat. M-a urmarit cu privirea pana cand nu m-a mai vazut. Aveam un presentiment, dar incercam sa nu bag in seama.

    Am ajuns la depozit in 10 minute. Dan era deja acolo. Ii vedeam silueta in intuneric, lipita de zidul de la intrare. I-am facut semn sa ramana acolo.

    Usa s-a deschis si a iesit George cu o bata de baseball in mana. Chiar credea ca era suficient ca sa se apere de mine? Nu il mai puneam la socoteala si pe Dan.

    Eram la vreo 5 metri unul de altul.

    -Unde e Emma? l-am intrebat.

    -Unde sunt banii?

    -Pentru bani ai rapit-o pe cea mai buna prietena a surorii tale?

    -Banii nu sunt pentru mine, m-a lamurit el.

    -Vrei ca sora ta sa afle despre mine, dar stie ca esti mana in mana cu traficanti mai mari decat mine? Stie ca i-ai facut poze pe ascuns si mi le-ai trimis mie ca sa ma ameninti? Nu stiu care are mai multe de ascuns.

    -Deci te-ai prins pana la urma ca eu am facut pozele, a ras el.

    -Mi-a luat atat de mult pentru ca nu m-as fi gandit niciodata ca esti atat de imbecil incat sa faci asa ceva.

    -Va intelege ca am facut-o pentru binele ei. Nu pot s-o las sa se marite cu tine!

    -Habar n-ai ce e bine pentru ea! m-am rastit eu si am facut un pas catre el. El nu s-a miscat din cadrul usii. Dan nu avea cum sa treaca pe langa el. Si spune-mi, desteptule, cum ai de gand sa ii dovedesti Anei ca eu sunt cine sunt?

    -O sa ai o surpr...

    Dan si-a pierdut rabdarea. S-a napustit asupra lui si l-a luat la pumni. George s-a prabusit si nu a fost in stare sa riposteze in niciun fel. Il luase prin surprindere. Dupa ce s-a asigurat ca George nu se va mai ridica de jos prea curand, a alergat inauntru si eu dupa el. Am gasit-o pe Emma legata de scaunul pe care de obicei sta asezat Vladimir. Avea o banda la gura si era legata la ochi. Cand a simtit mainile lui Dan, a inceput sa se agite.

    -Sunt eu, Emma. Sunt Dan, i-a zis el, in incercarea de a o linisti. I-a dezlegat mainile, apoi i-a desfacut ochii. S-a vazut pe fata ei cat de usurata a fost sa il vada. Si-a smuls banda de pe buze si s-a aruncat in bratele lui. Incepuse sa planga si ma bucuram din suflet ca este bine, insa nu puteam sa ma gandesc decat la Ana. Avusese incredere in mine si ma lasase sa plec fara ea. Abia asteptam sa ma intorc la ea, sa o sarut si sa o tin in brate.

    O masina s-a auzit afara si m-a scos din gandurile mele. Dan a reactionat si el. Am iesit si m-am uitat sa vad ce este, incercand sa raman nevazut. Avantajul era ca nu era luminat nimic in jurul depozitului nostru. Doar inauntru lumina o lampa de birou.

    M-am linistit cand am vazut ca era transportul pe care il asteptam. Era ultimul. Urma sa-i dam banii polonezului in cateva zile si eram liberi. M-am intors la Dan si la Emma.

    -Sunt baietii pe care ii asteptam, i-am spus eu. Prietenul tau s-a tinut de cuvant.

    -Te ocupi tu? Ma duc acasa cu Emma. Maine ne ocupam de restul.

    -Da, ma ocup eu. Duceti-va acasa!

    Emma parea speriata. Se tinea strans de Dan, dar s-a oprit cateva secunde cand au trecut pe langa mine.

    -Sa-i spui Anei ca George a fost. Nu l-am vazut, dar ii recunosc vocea. O luase razna. Mi-a zis ca ii pare rau, dar ca Ana trebuie sa afle. Ce sa afle? ma intreba ea.

    -Stim ca el a fost. Du-te acasa, Em. O sa ii spun eu Anei.

    Nu stiam ce sa fac. Deocamdata trebuia sa descarc ce primisem, apoi ma voi preocupa si de alte aspecte. Cand am iesit, George era inca intins in fata usii. Dan a tras-o pe Emma dupa el, iar aceasta nu a mai apucat sa zica nimic, desi parca si-ar fi dorit.

    -Ma ocup eu, l-am asigurat pe Dan. Lasati-l aici, baieti, le-am spus eu, apoi, celor doi care aduceau pachetele de la prietenul lui Dan. Puteti veni dupa el maine de dimineata.

    Au parcat si au plecat. Eu l-am ridicat pe George si l-am legat de scaunul de care fusese legata Emma. I-am pus aceeasi banda peste gura, apoi am iesit sa bag marfa inauntru. El era inca inconstient, iar eu nu stiam ce sa fac cu el. Avea sa-si revina, chiar daca avea ochiul drept vanat si ii curgea sange din nas. Putea fi mult mai rau. Dan a fost indurator cu el.

    Am facut vreo doua drumuri de la camion inauntru. Eram urcat sa iau alte pachete, cand am auzit pasi.

    -Iesi din camion cu mainile la vedere! imi striga o voce cunoscuta. Esti inconjurat!

    Am incremenit, iar toate visurile pe care le aveam s-au spulberat intr-o fractiune de secunda. Am facut cum mi s-a spus.