De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 79

Ale:
In urma cu 10 ani...

După o săptămână absolut superba și relaxanta pe Valea Jiului,exclus fiind incidentul cu vânzătoarea si batranica aceea ce mi-a lăsat un gust amar,pentru ca,eu sunt de părere ca,atunci cand vezi un om căruia i se citește bunatatea in ochi,dar amărăciunea nedreapta a vieții pe chip,sa ii întinzi o mana de ajutor,ca nu sărăcești si nici nu te îmbogățește cu câțiva lei in plus sau în minus in portofel. Dar asta este...din păcate oamenii au ajuns sa se mănânce intre ei mai rau decât hienele si fiecare isi apara cu dintii halca de carne pe care pune mana. Lucru ce imi amintește de o pilda pe care mi-o spunea bunica despre firul subțire de ata pe care Dumnezeu l-a coborât din Rai in Iad si a pus unul dintre sufletele damnate la încercare.
Pilda suna in felul urmator:
"Atunci cand unul dintre sufletele chinuite,nemaiputând sa indure agonia,si-a ridicat intr-un final ochii spre inaltul Iadului,a strigat la Dumnezeu din toți rărunchii ca sa ceara indurare si iertare. I-a promis vrute si nevrute fiind era anaghie,printre care și faptul ca o sa se devina atat de bun,incat sa fie considerat pâinea Lui daca ii intinde o mana de ajutor. Dumnezeule l-a auzit si a coborât un fir subțire de ata pe care el sa urce. Dar cum in locul respectiv mai erau și alte suflete ce isi doreau la randul lor sa iasă cu ardoare din Iad,l-au urmat pe cel căruia i se intinsese firul,iar respectivul a început sa urle la ei cum ca: dacă ei erau demni de mila Lui,Dumnezeu le-ar fi dat si lor cate un fir pe care sa urce,iar din cauza fricii de a nu se rupe ata,a început sa-i lovească pe cei ce încercau sa urce în urma lui. Cand Dumnezeu a văzut ca inca este plin de răutate,a facut firul sa dispară si i-a trimis pe toți inapoi de unde încercau sa scape,spunandu-i acelui suflet căruia ii intinsese firul,ca nu merita bunatatea lui. Ca într-adevăr daca era bun,ii ajuta si pe alții și nu s-ar fi gândit doar la el. Iar dacă ar fi avut încredere cu adevărat în Dumnezeu,ar fi știut ca acel fir nu s-ar fi rupt niciodata pentru ca puterea lui curgea prin el. Nu conta cat de subțire era. Iar dacă lui i-a dat o șansă,el de ce nu a dat la randul lui una pentru celelalte suflete? Dumnezeu l-a iertat si i-a intins o mana de ajutor,dar sufletul ce a facut? Când a văzut portita de scapare,nu s-a gândit decat la el si a fost în stare sa-i nimiceasca pe restul,doar ca sa se asigure ca iese din Iad. Nu l-a mai interesat de nimeni. A scos ceea ce zacea in el,doar ca sa fie sigur ca scapa. Ei bine...asa e și in viata. Esti mereu supus încercărilor. Depinde doar de tine in ce parte înclini balanta. Pentru ca,bine dai,bine primești mai devreme sau mai tarziu. Si asa cum zicea bunica,niciodata omul ce se increde în Dumnezeu nu o sa moara de foame. O sa faca el cumva sa scoata in calea lui oameni care sa-l ajute. Asa cum eu si Stefan am fost scosi in calea acelei batrane si cum alții au fost scosi in calea noastră,desi noi nu facem parte din acei credincioși ce merg săptămânal la biserica. Stefan ajuta fara sa aștepte nimic in schimb,iar eu la fel. Cat despre Dumnezeu,am mai zis ca am o relație mai speciala cu el. Consider ca imi este cel mai bun prieten si atat timp cat nu fac rau si nici nu deranjez pe nimeni,nu-si intoarce fata de la mine. E adevărat ca mai si greșim. Uneori putem sa dam și rateuri,dar omul cat traieste,invata. Cat despre vanzatoarea respectiva ce a fugarit-o pe batranica,pot sa zic ca a picat testul,iar dacă pilda e adevărată,o sa fie vai si amar de sufletul ei cand o sa părăsească aceasta lume. Pentru ca,dacă a reacționat asa atunci,ma gândesc ca asa reacționează de fiecare data cand este pusa în fata unei astfel de situații. Nu cred ca o sa se lase niciodata pe ea,pentru alții. Ca doar nu face noaptea banii cu ciocanul,nu?"
Dar reintorcandu-ne la ale noastre,in clipa în care ajungem in parcarea din fata blocului,imi i-au cu Stefan rămas bun de la matusa si unchiul lui,ce apropo,sunt niște oameni minunati,apoi ne urcam in masina si pornim spre Craiova.
-Ce mai este de văzut in drum spre Oltenia?intreb in timp ce desfac harta rutiera.
-Cascada Murga sau Manastirea Lainici,astea sunt pe defileul Jiului. Apoi dacă vrei putem sa oprim la Târgu Jiu sa vezi operele lui Brâncuși.
-Super!exclam incantata.
-N-ai fost niciodată prin părțile astea?intreaba si clatin din cap.
-Nu. Am făcut alte trasee cand mergeam cu ai mei în concediu,dar niciodata n-am fost pe aici. Am vazut doar Transfagarasanul si orasele mari ale tarii. Dar prin partea asta n-am ajuns. Putin doar prin Olt. Mama are neamuri pe acolo și am fost o data pe Valea Oltului.
-Unde are neamuri?
-Ramnicu Valcea,raspund in timp ce ma uit pe harta.
-Serios? Deci nu e moldoveanca get-beget?
-Hmmm...zic si-mi ridic capul,apoi imi țintesc privirea pe chipul lui si continui. E născută in Iași,cu parinti ieșeni,dar din partea lu ma-sa are rude din Oltenia,raspund fluturând neinteresata dintr-o mana.
-Iar tatăl tău?intreaba cu ochii la drum.
-Tata are parinti cu influente rusești. Parintii bunicii se trag din Rusia,iar ala cu care l-a făcut pe tata,frații lui si doar una dintre surori,pentru ca cea mare a fost făcută cu unul ce a murit calcat de tractor sau ceva de genul asta...
-Asa...
-Ala a fugit din Moscova cu câțiva ani înainte de razboi.
-Si a ajuns în România,concluzionează si incuviintez din cap.
-Da. A ajuns în satul in care trăiau parintii bunicii si a cerut ajutor. Cum ei vorbeau bine rusește,l-au ajutat. A dormit intr-un beci la o casa ce era părăsită si ii duceau de mancare din câte știu eu. Apoi cand tatăl bunicii a plecat pe front,el a fost baza lor in casa. Asa a ajuns sa-si schimbe numele de familie și a devenit dupa război cetățean roman,iar între timp i s-a pus pata pe bunica.
Ma opresc si inspir adanc,apoi imi dreg glasul si continui moartea căprioarei.
-Cum pe vremea razboiului era foamete mare si nimeni nu avea de nici unele,dracu ala s-a arătat foarte folositor. Patru ani n-a pus bautura in gura si avea grija de gospodărie. Probabil o facea ca sa fie sigur ca are o lingura de mancare si un pat unde sa doarmă cum trebuie. Asa ca...incet,incet s-a luat cu bunica chiar daca ea avea o fetita din prima ei relație. A zis ca o accepta,pufnesc scarbita pentru ca ala a fost dracul imbracat in inger.
A fost exact șarpele ce-l hrănești la san. Cel căruia ii faci un bine,ca mai apoi sa-ti faca rau. A fost un monstru.
-Si ce s-a întâmplat?ma readuce vocea lui in simturi si inspir adanc.
-Apoi cand totul a luat sfârșit,s-au mutat împreună la Iași. Aveau nevoie de un oraș unde sa isi poată gasi un loc stabil de munca,iar ala in viziunea lui era cel mai favorabil,raspund fara nici o inflexiuni in glas,pentru ca,dacă as face-o cu siguranta as marai cuvintele.
Pentru ca imi este imposibil sa cred ca bunica nu a fost in stare sa-si dea seama pe cine statea de vorba. Cat de prefăcut putea sa fie ala,incat sa reușească sa o ducă cu zăhărelul? Sau poate s-a gândit ca si asa avea o fetita si cine o mai lua pe ea? Ar putea sa fie si asta un motiv plauzibil,nu? Habar nu am. Ca n-am intreabat-o niciodata. N-am fost curioasa sa aflu detalii despre nemernicul ce i-a mancat zilele si despre care am aflat mai mult povesti din gurile celor din familie. Bunica doar imi confirma dacă era adevărat sau nu ceea ce ajungea pe la urechile mele. Si ce sa vedeți? Chiar erau. Idiotul chiar o rupea cu bătaia de mai ca nu o omora de fiecare data cand venea mort de beat acasă.
"Se zice ca de morți sa vorbești numai de bine,nu? Ei bine...eu nu l-am cunoscut pe idiot,dar din partea mea sa arda pentru totdeauna în Iad."
-Dar de unde veneau?ma scoate vocea lui din ganduri si clipesc de cateva ori înainte sa-i raspund.
-Radauti.
-Deci străbunicii tai n-au înaintat mult de la granita cand au trecut în România,spune si aprob cu o mișcare a capului.
-Da. Dar pe atunci Basarabia era pamant romanesc. In 44 a venit razboiul,iar dupa ce s-a sfârșit,ei au luat amandoi drumul spre Iași cu Anya in brate. Dupa au urmat restul...
-Cati sunt de toți?intreaba si nici nu trebuie sa stau sa ma gandesc sau sa-i numar ca sa raspund.
-Patru baieti si doua fete,zic,apoi inghit cu dificultate cand alte câteva povesti despre dracu ce i-a făcut viata un chin bunicii ies din intuneric si incep sa ma zburlesc ca un arici cand povestea cu ea pierzand un copil din cauza lui ce nu doar ca a rupt-o cu bătaia,ci i-a rupt la propriu coastele incepe sa ruleze prin mintea mea.
-Esti bine?vrea sa stie cand un marait imi scapa printe buze.
-Mda...replic pe un ton dur.
-Incerci sa ma minți?
Chicotesc cand il aud,dar o fac pe un ton sec.
-Ma gândeam la cate a avut bunica de tras cu ala pana cand a crăpat.
-Tu nu l-ai prins?
-Nuuuu!!!lungesc cuvântul. Dar uneori as vrea sa am puterea de a ma întoarce in timp,doar ca sa-i fut una direct in mutră si sa-i rup vreo câteva coaste ca sa vadă și el cum se simte.
Ofteaza cand imi aude răspunsul.
-Respira si hai sa schimbam subiectul,imi cere,iar eu fac întocmai pentru ca stiu ca nu-i place sa ma auda înjurând.
Insa n-am cum sa-mi pun deocamdata lacat pe gura,cand unele lucruri inca dor si sângerează inauntrul meu. Pentru ca doar atunci imi devine gura sloboda. Cand amintirile incep sa ma doara.
-Respira,inimioara,imi cere din nou si incep sa inspir adanc pe nas,apoi sa eliberez aerul pe gura si repet exercițiul pana cand reusesc sa ma calmez.
-Bun...soptesc cand focul din mine isi scade din intensitate si imi cobor ochii pe harta. Ne oprim la manastire sa cumparam ceva pentru bunicii tai,apoi la Târgul Jiu ca sa facem o poza la poarta sărutului,continui si il vad cum zambeste in coltul gurii.
-Bine. Iar cand ajungem in Craiova,mergem prima data la un unghi si o matusa,apoi la bătrâni. Ok?
-In regula,raspund fara nici o problema,fiindca familia din care se trage el,nu este ca a mea.
Oamenii chiar au cap pe umeri,iar din câte am înțeles,unchiul lui din Craiova,e atat de deștept incat are si brevet de inventator. Iar băiatul lor este in topul celor mai buni 100 de doctori din lume. Bine...nu profesează în România. E plecat la Londra,iar cea mai mare realizare a lui pe langa faptul ca e un doctor de excepție,mai este și faptul ca este foarte bine văzut de cei de la palat. Chiar a fost in vizita la el si a luat masa alaturi de printul Charles.
„Iar asta mi se pare de-a dreptul wow! Ca un roman sa ajungă la palat,sa se plimbe prin grădinile lui si sa ia masa alaturi de unul dintre membrii casei regale,e de vis. Dar ca sa ajungi ca el,e vorba despre multa munca in spate. Una titanica,iar din câte mi-a spus Stefan despre varul lui si cum de s-a ambiționat sa ajungă atat de departe,este din cauza mama lui ce a fost diagnosticata in urma cu câțiva ani de cancer. S-a luptat cu boala,iar intr-un final a scăpat si acum se bucura de realizările fiului ei."