Detectivul Beat

A trecut o lună de când soția lui Henry a fost răpită, și a trecut o lună de când Henry o caută. Aceeași zi în fiecare zi, zeci de încercări cu același scop bazate pe încăpățânarea detectivului. Ar părea un caz pierdut, iar el tot nu se lasă. Adevărul e la un pas de el, dar tot nu îi reușește de a îl afla. De parcă are toată informația necesară, și totuși nu are capacitatea de a o descifra. Totul e încețoșat, blocat la o distanță îndeajuns de aproape pentru a privi, dar deloc aproape pentru a ajunge:

"Fereastra din dormitorul nostru este spartă. Bucățile de sticlă sunt în interior, indicând că a fost spartă din exterior. Dacă s-ar fi întâmplat noaptea, aș fi auzit, așa că acele animale trebuia să fi venit undeva între 5 și 8 seara când eu nu eram acasă. Sunt uimit că eram atât de beat încât nici măcar nu am observat absența ei. Hmm, pereții lângă ușa de intrare au zgârieturi pe ele de la unghii. Soția mea atunci era după manichiură și avea unghiile de 2,6 centimetri lungime ceea ce confirmă că zgârâiturile îi aparțin ei. Acest fapt, îmi sugerează că era trează și că încerca să scape. Dar de ce nu a strigat, sau de ce, absolut nimeni nu a auzit strigătul ei?"

Panica l-a copleșit pe Henry, făcându-i mâinile să tremure. A mers în bucătărie, și-a turnat două pahare de whiskey și le-a băut rapid. Intra în starea de frică prea ușor, consumat de teama că nu o va găsi, că ar putea fi deja moartă. A pus sticla de whiskey în rucsac și a părăsit apartamentul, analizând totul pe măsură ce mergea.

"Au intrat pe fereastră și au ieșit pe ușa principală, dar nu văd nimic altceva aici în hol. Pe lângă acestei țevi; este îndoită, de parcă ea ar fi ținut-o. Dar nu înțeleg, de ce ei o țineau trează? Nu are sens deloc."

Efectul alcoolului începea să dispară, privirea lui Henry se încețoșa și urmele parcă dispăreau. Nu mai era nimic, absolut nimic pe tot etajul cat de mare nu ar fi. Nu erau indicii, nu erau detalii, doar tăcere dureroasă și frica ce-i zvâcnea în timpane. Căuta speriat fiecare milimetru al pereților, al podelei, al barelor de la scări, al scărilor însăși, însă nu era nimic altceva decât unor țigări de mult fumate, desene vechi de pe pereți sau haine imprăștiate, precum un sacou de culoarea roșie și neagră. Henry își scoase sticla de whiskey și își turnase 2 pahare. Se simțea mult mai bine, și dintr-odată:

"Un șuvoi de sânge, dar al cui? Soția mea e capabilă să se apere, am învățat-o eu însumi. A înjunghiat pe cineva. Dar cu ce? Bănuiesc că a luat cuțitul unuia dintre ucigași și a încercat să se scape. Însă, un indiciu îmi stârnește dubii, urma de sânge de la acest șuvoi duce până la drumul din fața casei unde era mașina. Până și prin rănirea acelei animale, ea nu a putut scăpa."

Henry era atât de epuizat, încât adormise pe loc. La trezire, se afla în dormitor. Observase că nu mai erau urme de zgârieturi, iar fereastra era intactă, dar a dat-o uitării, abia s-a uitat la asta. Indreptându-se instant spre geanta sa cu alcool, a băut trei pahare de whiskey și apoi s-a trezit brusc în mașina sa. Sticlele goale de whiskey erau răspândite peste tot, deși nu își amintea să fi băut atât de mult, nu își amintea prea multe.

"Mașina lor a lăsat urme pe câțiva metri, conducându-mă către prima cotitură. Urmele dispăruseră, dar semnul „Stop" lipsea în dreapta. Conduceau cu viteză îndeajuns de mare pentru a da semnul jos, ceea ce înseamnă că au virat la dreapta. Această stradă este la marginea orașului și în curând se va divide în trei direcții diferite. Cotitura spre oraș și cimitir, cotitura spre fabrica de îmbrăcăminte și drumul drept care duce la alte orașe. Având în vedere lipsa lor de profesionalism și răpirile recente, trebuie să fie o grupare mică. Plus, luând în considerare exportul lor nejustificat al victimilor din oraș și faptul că am verificat anterior fabrica de îmbrăcăminte cu partenerul meu, singura opțiune rămasă este orașul și cimitirul. Dar nu este logic să răpești o victimă ducând-o la marginea orașului doar pentru a o aduce înapoi, deci trebuie să fie cimitirul."

În drum, Henry terminase o sticlă aproape goală de whiskey ce o găsise printre picioarele sale alături de alte sticle goale. Mergând spre cimitir, trecuse pe lângă o mașină complet distrusă pe marginea drumului, cu semnul de „Stop" pe ea. Se oprise brusc din drum, se uita la imaginea din fața lui. În mașina distrusă erau doi oameni, o femeie și un bărbat. Bărbatul, ieșise din mașină și de-abia stând în picioare plecase într-o direcție luată la nimereală. Femeia rămăsese înăuntru, fiind blocată. Henry trebuia să o ajute, ieșise din automobilul său și fugise spre ușa de după care era femeia. Nu putea sparge geamul, îl dureau mâinile, iar ușa nu se deschidea. Henry era copleșit de frică, intrase în mașină din partea șoferului, unde era bărbatul și începuse să tragă femeia afară. Deodată cum ieșise cu ea din mașină, observă că e parcat la cimitir. Își întoarse capul, iar în locul femeii, el ținea o sticla de whiskey pe jumătate băută.

Parcând mașina, Henry a băut din sticla de Whiskey cu care se trezise pentru curaj și se concentră pe scop. A observat urmele de cauciuc sub automobilul său, ca și cum cineva s-ar fi oprit brusc fix în locul in care este parcat detectivul. Într-adevăr, se oprise și el spontan, dar erau mai multe seturi de urme. Privind scena mai atent, a observat un traseu format din pași ce ducea în adâncul cimitirului.

"E ciudat, toți pașii sunt identici. Sau acel grup de animale au aceiași pantofi la fiecare, sau a fost aceeași persoană care a venit aici de cel puțin 26 de ori."

Urmând traseul, Henry a văzut în depărtare o persoană cu o lopată în mâina. Avea pete de sânge la abdomen, iar mâinile îi erau rănite. E clientul lui. Abdomenul îi era rănit de la curajul soției sale, iar rănile de pe mâini indicau spargerea manuală a ferestrei. Henry nu mai dorea să aștepte nici o secundă mai mult. A început să fugă din toată viteza, după sărind peste acea persoană dând-o jos la pământ. Îl hrănea cu lovituri, una după alta, fără milă și îndoială în capul său. Henry îl lovea într-atât de tare, încât energia lui începea să îl părăsească. Ochii i se încețoșau, iar mișcările deveneau neechilibrate. Își pierdea vederea cu tot cu viteza aplicată în lovituri. Și dintr-odată, nu mai era nimeni. Henry stătea jos pe un mormânt, singur. Vederea îi revenea, și efectul alcoolului începea să dispară. Își ridicase capul nedumerit de situația în care se afla, curios la mormântul cui a ajuns. Incerca să își focalizeze vederea pe numele scris pe piatra bine lustruită și spre groaza lui, era numele soției sale. Brusc, adevărul cândva localizat la un pas de el, s-a apropiat și amintirile ii reveniseră. Henry își dobândise iarăși locul in lumea reală, acea lume de care așa de mult se străduia să se ascundă:

"Nu se poate. Am ucis-o, eu sunt acel animal. A murit din cauza mea. Nu, pur și simplu nu se poate!"

Se uita la mâinile sale, erau rănite, pline de tăieturi. Dureau la fel de tare ca rana de la abdomen. Henry este persoana după care fugea. A ajuns să fie ca un câine ce fuge în cercuri după propria coadă. Dar uite că el coada a prins-o. Și ce va face mai departe, o va mușca, sau îi va da drumul?

Henry stătea în genunchi cu lacrimi curgându-i pe față. Abia putea să respire sau să existe, și atunci a simțit o atingere pe umăr. Lucrătorul cimitirului se afla în spatele lui și a spus: "Este a 27-a oară când te văd aici." lucrătorul se uita la detectiv nu prea știind ce să îi zică, "Uite, chiar îmi pare rău pentru pierderea ta." se uita în jur și se gândea cum să liniștească această persoană din ai cărui ochi curgeau râuri, "Vino cu mine, am niște whiskey în biroul meu, pot să îți torn vreo 3 pahare. Haide."

Henry, gândindu-se că nu are de ales, l-a urmat și a băut trei pahare de whiskey înainte de a se trezi brusc în apartamentul său.

"Fereastra din dormitorul nostru este spartă...