Sunt invaluita in intuneric, iar mirosul de mucegai imi invadeaza narile. Incerc sa ma ridic de pe podeaua rece si murdara, insa nu pot. Ma sufoc. Simt ca viata din trupul meu sleit de putere se scurge mai repede decat nisipul dintr-o clepsidra. Fiecare secunda se transforma intr-un an in acest spatiu inchis. Nu stiu de cat timp sunt captiva, ce zi este sau daca soarele este pe cer. Stiu doar ca sunt pierduta. Incerc din nou sa ma ridic, dar nu pot. Furnicaturi dureroase imi strabat picioarele amortite. Mainile imi sunt reci, ca de gheata. Simt cum ma sufoc. Sunt pierduta! Sunt singura, captiva si pierduta! Incerc sa imi amintec cum am ajuns aici, dar mintea mea este la fel de intunecat cum este si aceasta camera. Imi amintesc cum cineva mi-a pus o batista la gura, apoi totul este in ceata. Vreau sa evadez din aceasta incapere nenoricita! Nu suport sa stau inchisa ca un animal!Nu inteleg cine si de ce m-a rapit. De ce ma tin inchisa aici?Ce doreste de la mine? Imi vrea raul? Probabil, altfel nu imi pot inchipui de ce m-a abandonat aici fara hrana si apa.Ma ridic intr-un final si imi masez muschii picioarelor pentru a-i relaxa. Desi stau de ceva timp inchisa in aceasta incapere, nu m-am obisnuit cu intunericul. Este prea dens. Cu varful degetelor ating suprafata aspra a peretilor in cautarea unei usi.In zadar imi plimb mainile pe perete, nu exista nicio iesire.Nu se poate! Nicio fereastra, nicio usa! Pe unde am putut intra? Bat cu putere in podea cu piciorul. Nu suna a gol, deci nu as fi putut fi tarata de sub pamant aici. Ridic privirea. Doar tavanul a mai ramas singura cale de iesire. Fac cativa pasi prin incapere, tinandu-mi bratele incrucisate peste piept pentru a ma proteja. Doar o ciocnire imi lipseste acum! Simt cum ceva aspru mi se freaca de picior. Tip. Cand observ ca nu se intampla nimic, ma aplec si ating acel obiect ciudat. Degetele imi aluneca de-a lungul unor bete groase asezate orizontal. O scara...perfect! O ridic incet - nu stiu cat de veche este - si o sprijin de peretele din dreapta mea. Urc primele trei trepte pentru a ma asigura ca rezista. Pare destul de buna pentru a fi folosita, asa ca urc si celelalte trepte pana dau cu capul de tavan. Analizez putin tavanul incercand sa imi dau seama daca asa am intrat aici. Il cercetez pana cand aproape cad jos de pe scara. Incerc sa revin inapoi pe scara fara sa fac zgomot, dar din pacate s-a rupt una dintre trepte. Cobor repede de pe ea, o sprijin de perete si ma asez pe podea. Se aud pasi deasupra mea. Imi ridic privirea spre tavan. Inima imi bate cu putere. Imi tin respiratia, asteptand ca strainul sa deschida trapa. Usita se deschide cu un scartait slab, lasand lumina sa intre inauntru. Imi protejez cum pot ochii. Il aud coborand, insa nu-mi dau seama cum a reusit sa ajunga la mine fara vreun sprijin, fara o scara. Mainile imi sunt smulse cu salbaticie si sunt tarata in mijlocul incaperii.
- Ce vrei? murmur speriata, incercand sa ma feresc de furia mainilor lui puternice.
Strainul nu imi raspunde, insa in schimb imi da drumul.
Cu ultimele puteri ma ridic de pe podea si ma tarasc. In spatele meu se aude o impuscatura scurta, apoi rasetul lui macabru. Simt cum glontul imi strapunge pieptul, lasand loc sangelui rosiatic. In timp ce isi da masca jos si eu ma sting usor, Andreas se apleaca asupra mea si-mi fura un ultimul sarut. Impietresc, nu din cauza durerii din piept, ci datorita zambetului sau larg si senin de pe fata.
