Alex's pov
Eram în ambulanță împreună cu ea, băieții erau cu mașina. Stătea inertă pe targă, încercam să nu îi încurc pe paramedici, doar o țineam de mână și speram să o simt iar strângând umă ca de fiecare dată cand era speriată. Pe cât de puternic încercam să par îmi venea să plâng până își deschidea iar ochii. Nu am fost destul de atent la ea... la tot ce arăta, îmi spunea indirect că nu este bine, eram ocupat cu ale mele, am dat greș ca și tată....
Am ajuns la spital, abfost stabilizată imediat și din fericire era inafara oricărui risc.
-Calm, o să fie bine, băieții erau pozitivi acum, numai eu refuzam să o pierd așa...până la urmă era doar un copil....
- Sunteți tutorele legal al adolescentei ? Doctorul mă ia prin surprindere dar mă trezesc la realitate imediat.
-Da! Am răspuns repede. Brusc eram toți 3 atenți.
-Adolescenta e înnafara oricărui factor de risc, dar consider că e mai bine să o internăm la o secție de psihiatrie.
-M-am uitat la Denis, el era expertul.
-În niciun caz, știu ce se întâmplă aici și nu sunt de acord, nu rămâne la psihiatrie.
-După incidentul acesta ași sugera să vă mai gândiți.
Denis lucra, chiar dacă era destul de tânăr, în psihiatrie și psihologie, deci în măsura în care el zice nu, nu rămâne.
- Vrem doar să fim anunțați când o să își revină, atâta tot. Teo era cel mai calm.
- Desigur, vă ținem la curent.
-Vă mulțumim, doctorul a plecat și pe ușa spitalului au intrat părinții mei care aflase ce se întâmplase.
- Sunteți bine ?! Întreabă mama speriată pentru mine și cei doi. Era obosită și clar extenuată. A fost greu pentru ea să proceseze tot ce i-au spus băieții cât timp eu mă uitam în vid la cel mai random punct din fața ochilor.
- Hei, ai nevoie de ceva de mâncare? Întreabă tata care stă în fața mea și mă privește îngrijorat.
- Am nevoie de o șansă în plus cu ea. Mă privea cu milă, știa ce simt, știa cum să mă ajute. Mi-a pus mâna pe spate și m-a tras într-o îmbrățișare scurtă. Și mi-a promis că o să fie bine. A venit și mama care îmi întinde un pahar de ceai, i-am refuzat oferta dar știam că îmi vrea doar binele.
- O să fiu bine, stai calmă.
- Nu știu cum să te ajut, dar sunt aici pentru orice.
-Mă scuzați dacă vă întrerup, dar am vești noi, spune doctorul din spatele mamei. M-am ridicat, și am simțit o amețeală slabă, nu am băgat în seamă asta și m-am focusat pe doctor.
- Adolescenta este în stare critică dar nu este risc de moarte, doar de comă. Este greu să între în starea asta totuși orice mișcare bruscă îi poate cauza o altă sângerare. Nu știam ce să fac, să o văd sau nu, nu vreau să îi fac mai mult rău.
- Domnul Alex ? Întreabă el uitându-se în jur.
-Da ? Am înaintat puțin.
-Adolescenta a cerut să vă vadă. A spus doctorul neutru.
-În regula, nu știam ce să îi spun, dar am întrat. Stătea inertă pe pat cu mâna bandajată și o perfuzie care o deranja clar, avea lacrimi în ochi și se uita la tavan de parcă era ceva acolo.
