Lilith: În ghearele durerii

PROLOG

Întunericul din cameră este parcă tăiat în două de lumina video-proiectorului ce difuzează imagini cu mine pe peretele alb. Imagini cu mine în fața casei mele, la școală, în camera mea, în oraș cu prietenii mei și multe alte ipostaze, din toate unghiurile și în toate locurile în care am fost în ultimele șase luni.
Trupul îmi este traversat de un fior rece de teamă, sentiment pe care nu l-am mai simțit de o veșnicie. Îmi trag cu putere mâinile și încerc să le eliberez, dar o durere îmi străpunge încheieturile, ceea ce părea a se simți ca o sârma ghimpată. Materialul strâns cu putere la ceafă, îmi desparte buzele și nu mă lasă să-mi dezvălui urletul de durere și frică.
Lacrimi reci îmi pătează acum obrajii și curg fără oprire, suferința pe care o simt în tot corpul și teama că aici îmi voi găsi sfârșitul mă acaparează întru-totul.
Cum am ajuns aici? Cine mi-a făcut asta și ce vrea de la mine? Sunt întrebări care îmi umplu mintea încărcată de durere și inundată de spaimă.
Cameră este acaparată de sunetul ascuțit al unei uși de fier, ecoul produs de deschiderea acesteia îmi îngheață sângele în vene. Încăperea se luminează brusc, un neon murdar aruncând asupra-mi o lumină difuză.
Pereții din jurul meu sunt acoperiți cu poze cu mine, știri din ziare și multe poze rupte cu mine și Hades. Poze cu părinții mei însemnate cu roșu și multe alte știri despre mine și familia mea.
Mă aflu cu siguranță într-un subsol jegos, îmbibat cu miros de mucegai, alcool și tutun. Sunt aproape de a-mi cunoaște călăul și inima îmi bubuie cu putere în piept. Pașii lui produc din nou un ecou în încăpere, pare a coborî niște scări din fier, asta dacă mintea și inteligența nu îmi joacă feste. La alte câteva secunde, îi simt respirația în ceafă. Ochii mi se strâng de teamă și stomacul mi se face ghem.

- În sfârșit ești a mea! vocea lui îmi face trupul să înțepenească, pare că mă miroase și îmi atinge gâtul cu buzele.

Scâncesc când buzele lui iau contact cu pielea mea și îmi strâng și mai tare pleoapele, repetându-mi în gând că este doar un coșmar, că nimic din toate astea nu este real. Degetele lui îmi ating părul încet și prind o șuviță, gest care mă face să îmi deschid ochii. Privirea lui turbată o prinde pe a mea și un rânjet nebun i se întinde pe buze. Trupul îmi tremură, de parcă în încăpere ar fi o temperatură de -25 de grade. Când îmi atinge șuvița de păr cu nasul și trage aer în piept, închide ochii și expiră apoi cu o satisfacție macabră.

Este clar! Am ajuns pe mâinile unui psihopat, un psihopat cu adevărat obsedat de mine.

- Ador mirosul de teamă și cum ochii tăi dilatați din cauza adrenalinei mă privesc. Deja simt gustul sângelui tău și aud urletele dinaintea morții tale. Înțelegi când de fascinant poate fi asta?

Vocea lui îmi provoacă și mai multe lacrimi, cuvintele lui mă îngrozesc de-a dreptul și constat încă o dată că de aici nu mai am scăpare. Scot câteva sunete din cauza plânsului și el își așază degetul plin de sânge pe buzele mele.

- Șșșș! Liniște, căprioara mea! Încă nu este momentul.

Se întoarce cu spatele și pășește spre masa din centrul încăperii, apoi apucă un instrument de pe aceasta și revine la mine. Ochii mi se măresc de groază la vederea bisturiului pe care îl ține în mână și încep să mă zbat, simțind din nou cum carnea încheieturilor îmi este pătrunsă, lichidul călduț ce mă ține în viață scurgându-se pe mâinile mele.
Râsul bărbatului mă face din nou să încerc să urlu, să vreau să lupt pentru viața mea. Lacrimi, sânge, durere și spaimă; aceste cuvinte și stări descriu cel mai bine ceea ce simt acum.

Nu vreau să mor! Moartea este înfricoșătoare.