Il zaresc pe Hobart la intrare. Imi las paharul pe unul dintre tavile tinute de chelneri, urmand sa imi fac loc printre invitati catre el. Chelia ii straluceste ciudat de tare in lumina puternica a lapilor.
-Domnule Hobart!
Zic apropiindu-ma de el si zambind ca sa imi maschez comportamentul de la telefon. Manecile sacoului ii sunt cu cateva degete mai scurte, fapt ce ii arata ceasul care a tinut sa il scoata in evidenta.
-Doamna Kim! ma bucur ca ati venit, pe aici va rog.
Ma indeamna sa intru in cladirea uriasa. Dau brusc, cu capul in funii de culori mate si mai palide. Afise cu invitatii si postere facute de copii pe la scoli. Imi surprinde privirea.
-Am tinut ca elevii ce au participat la olimpiezi sa poata veni, desigur ca e experienta cu adevarat unica.
Era mai scund decat mine iar mersul sau ciudat de rata impreuna cu chelia si cu cele cateva straturi bine depozitate de grasime, il face sa para cu adevarat un mic om pe langa mine. Degetul sau mic e ridicat in timp ce tine paharul, tinand cu orice pret sa isi arate noile achizitii, fapt ce ma pune sa ma indoi cat mai tare de faptul ca el e proprietarul muzeului.
-Trebuie sa apara din clipa in clipa.
Coridorul lung e plin de picturi si tablouri de toate genurile. De la cele mai corolate si inocente lucrari la spanzurari si executii in public. Regret din ce in ce mai mult ca Finnick nu a venit cu mine. I-ar fi placut la nebunie ce vede avand in vedere ca intreaga lui viata a facut asta.
-Presupun ca aveti cateva scoase la licitatie?
Il intreb privind la unul dintre tablourile ce infatiseaza o biserica gotica din germania. El isi mareste ochii, facand un pas inapoi si privind dincolo de mine. Incrunt din sprancene privindu-l suspect.
-Nu si azi doamna Jang.
Ma intorc cand aud o vocea din drepta mea rasunand puternic. Dau cu ochii de un barbat inalt, bine facut, cu un corp drept. Pare exact opusul lui Hobart ce incearca sa se retraga.
-Boris Lucius Rave.
Imi intinde mana, schimband paharul cu sampanie in mana stanga. E mai inalt decat mine, are ochii de un albastru inchis si un par negru ca taciunea. Cand ii iau mana ii simt oasele foarte bine accentuate si inele grele cu rubine. Pare sa fie cuprins intre 35 si 40 de ani iar costumul negru ii vine perfect.
-Sunt doamna Kim daca ma scuzati.
Nici eu nu vreau sa il corectez dar nu vreu confuzii.
-Imi pare rau pentru tragedie dar nu pot sa spun ca sunteti o Kim in carne si oase. Au un caracter ce dumeavoastra nu il aveti daca ma scutati la randul vostru.
Imi retrag mana incercand sa nu ridic din sprancene.
-Sunt proprietarul muzeului. Domnul Hobart, se pare ca nu isi stie functia de a selecta invitatii si de a se asigura ca vin la timp.
Ii arunca o privire ce pare sa bage groaza in Hobart.
-Pe aici va rog.
Imi ofera bratul iar eu il accept. Pasim intr-un ritm, iar ochii mei se plimba peste fiecare tablou in timp ce el se uita drept inainte.
-Aveti ceva nou?
Intreb cand ne apropiem de sala mare iar toate tablourile mi se par la fel de gotice, nevazand nimic special si diferit.
-Ceva extraordinar de alta data. E ceva nou si putem zice ca donatorul a fost foarte generos cu noi. Nu a cerut absolut nici-un banut.
Vorbele ii lumineaza chipul iar buzele subtiri i se arcuiesc intr-un zambet.
-Nu vi s-a parut suspect?
-E o veche cunostinta ce nu si-a facut debutul in societate. E inca in umbra dar e un artist minunat.
Se opreste in lov in fata usilor din marnura cu un interior din sticla verzuie/purpurie.
-Sa inteleg ca e vorba de un tablou?
Incerc sa scot de la el. Neaga din cap zambind de parca s-ar juca cu mine.
-Ceva mai mare. O sculptura.
Adauga dupa cateva momente de liniste.
-Lumea ne asteapta.
Deschide larg usile iar eu ma pomenesc intotand printr-o multime de oameni. Vad studentii de care pomenise Hobart. Un grup de vre-o 15 persoane, majoritatea fiind fete mai inalte decat cei 6 baieti. Femei putred de bogate, tinere, la brat cu sotii lor ce le pot fi parinte. Bunici in cardigane maro, cu ochelari semiluna si cu un inceput de chelie. Ma tin de bratul lui Boris pana acesta ma conduce pana la mesele pentru invitatii "speciali". Se indeparteaza dupa ce imi saruta mana. Silueta lui se pierde pana in fata unei catedre inalte in drepta unui lucru ce pare a fi un morman gigantic, acoperit de un cearcef alb. Isi atinge microfonul aruncand o privire intr-un colt. Acest gest aduce multimea la tacere.
-Din cate se pare toata lumea e prezenta.
Liniste. Ochii lui se invart prin sala, oprindu-se iar in acel ungher.
-Imi pare rau sa va aduc la cunostinta ca autorul operei nu poate fi prezent in aceasta zi.
Discursul de aniversare pare sa ii plictiseasca pe toti, nu doar pe mine, dupa cate observ.
-O adevarata nebunie.
Vocea firava din stanga mea a face sa imi intorc capul dannd de o persoana ce e mai ciudat imbracta de cat toate persoanele din sala la un loc. Tipul de persoana cu care Finnick ar prieteni cu siguranta. Cuvintele spune pe un ton mai ridicat ii ridica privirea la Boris ce acum zambeste.
-Nu ma mai tin mult si nu va mai las mult in suspans. Datii drumul baieti! Face-ti multimea sa amuteasca!
Urla Boris in microfon, dandu-se la o parte din fata mormanului. Zeci de oameni trag de cearceaf iar cand acesta aluneca iar atat eu cant si ceilalti ne ridicam in picioare, simt cum i se inmoaie genunchii. Paharul imi aluneca iar creierul inceteaza sa functioneze pentru cateva clipe.
Strapuns de o sulita, sta la jumatatea ei, impaiat si mort, Sanghwo.
Imi pare nespus de rau pentru unele litere lipsa. Tastatura mea imi face probleme si probabil sa va creeze confuzii.
CITEȘTI
꧁Blood and Calls꧂
FanfictionCasa baloanelor. Asta obișnuiau să spună vecinii trecând pe lângă casa lui Jang Wonyoung și Kim Taehyung. Cuplul logodit, bogat, cu carieri stabile și văzuți bine în societate neștiind cât sânge se află pe mâinile lor. El, un avocat expert în domeni...
