Ajutorul meu

CAPITOLUL 1- Începutul misterului

Acum 6 ani.
Este ziua mea, am împlinit 18 ani, lucrez la un supermarket de 3 ani de zile, sunt călcat în picioare de orice cretin care se crede mai presus doar peste ca este considerat "șef". Am strâns bani să-mi iau o garsonieră deoarece nu am să mai pot sta de acum la centrul de plasament. Azi e ziua când trebuie să mă mut. Am cumpărat o garsonieră într-un bloc mai retras din Tokyo.
Ca în oricare altă zi mă trezesc și dau peste doamna Sasaki Yumi. Yumi este cea care se ocupă te mine cat timp am stat în plasament, este o femeie de 58 de ani, mereu calmă și cu un glas dulce. Mereu am considerat-o ca o mamă, toți acești ani a avut grijă de mine. Nu este doar "femeia aia de avea grijă de mine" este femeia care aș putea spune ca mi-a dat o educație și mi-a fost aproape mereu. Dimineața aceasta nu mai era zâmbitoare ca de fiecare dată.
Yumi: La mulți ani, Rin!
Mă ia în brațe și mă strânge, simțeam durerea din sufletul ei, știa ca azi o să plec de aici și nu o să mă mai vadă zilnic. Mă lasă din brațe și se uita la mine.
Rin: Mulțumesc!
Yumi: Azi este ziua cea mare când pleci de aici, nu?
Rin: Da..
Yumi: Of, parcă ieri te schimbam de hăinuțe și te bucurai de fiecare dată când vedeai ca sunt cu tine.
Rin: Singură diferență e ca acum mă schimb singur, dar în rest e la fel.
Yumi: Dragul de tine, tot un scump ai rămas. Totuși, azi este ziua ta.. ai și un cadou de la mine.
Rin: Da? Niciodată nu uitați de mine.
Yumi: Cum aș putea uita de tine? Hai cu mine să ți-l dau.
   Mă duc cu doamna Yumi. Îmi dă o cutie frumos împachetată cu o scrisoare deasupra lipită cu scoci. Ma gândesc ca probabil acolo este o sumă de bani.
Rin: Mulțumesc frumos!
Yumi: Cu mare placere. Să ai grijă la scrisoare!
Rin: O să am.
   Doamne Yumi mă ia pentru ultima dată în brațe. Ma aplec în fața ei și ne luăm la revedere. Pornesc spre noua mea garsonieră. Propietarul îmi dă cheia și intru. Era frumoasă. Mă pun pe canapea și desfac cu grijă cutia primită de la doamna Yumi, iar scrisoarea o las la urmă. În cutie se află o altă cutie cu o cameră foto. Pe cutie era un bilețel unde scria "Știu ca mereu ți-ai dorit să mergi în natură să faci fotografii. Acum poți.". Zâmbesc și mă uit la cameră. Sunt încântat și nerăbdător să îl încerc, deja mă gândeam la toate locurile minunate pe care le voi putea fotografia. Las camera deoparte apoi trec la scrisoare, desfac plicul atent apoi deschid foaia. Pe foaie scria:

"Dragă Rin,
Îți urez la mulți ani și succes în visele tale!
Ai crescut așa repede.. Când te-am văzut prima dată erai atât de mic și fragil. Am avut norocul să fiu aleasă ca îngrijitoare și sunt veșnic recunoscătoare pentru timpul petrecut cu tine.
Ca un semn al iubirii și aprecierii mele, ți-am dăruit această scrisoare ca un cadou. Știu că poate părea ciudat, dar am ceva important să-ți spun. Ai un frate. S-a născut la șase ani după ce ai fost abandonat. Părinții tăi când te-au lăsat ne-au spus ca sunt prea tineri și iresponsabili pentru a avea un copil și ca ai fost o greșeală. De atunci nu am mai găsit nimic legat de ei până când, recent am aflat de faptul ca ai un frate și mă gândeam ca poate îți vei afla ceva de el și părinții tăi.
Întotdeauna ți-am admirat puterea și rezistența și sunt încrezătoare că vei gestiona această situație cu grație. Fratele tău ar fi încântat să te cunoască și sunt sigură că te va aprecia în momentul când vă veți găsi. Ar trebui să mergi pe la poliție să te informezi de tot trecutul tău.
Te rog să știi că voi prețui mereu amintirile pe care le am cu tine și voi fi mereu aici pentru tine, indiferent de ce. Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a fi făcut parte din viața ta și sunt și mai recunoscătoare pentru legătura pe care o împărtășim.
Ai grijă, Rin și amintește-ți că te iubesc la fel ca pe propriul meu copil.

Cu dragoste,
Sasaki Yumi"

După ce am citit scrisoarea aceasta am început să am mii de întrebări și să vreau să-mi cunosc părinții și mai ales fratele.

Prezent.
   Ies de la lucru obosit. Era 22 seara. Am un ghiozdan în spate și mă gândeam ca merg la un restaurant să mănânc cina. Mă duc la primul restaurant care-l văd deschis. Intru și mă așez la o masă. Îmi scot laptop-ul pentru a căuta niște persoane. Încă de la vârsta de 18 ani nu am încercat prea mult să aflu cine sunt părinții mei sau cine e fratele meu, dar cred ca acum e momentul potrivit, la vârsta de 24 de ani. Apare chelnerul care mă salută și îmi pune meniul pe masă. Las laptop-ul deoparte și iau meniul să văd ce aș putea să-mi comand. Mi-am ales ce aș vrea să mănânc apoi las meniul deoparte. În câteva minute vine ospătarul și îmi ia comanda. Continui căutările, încercam să găsesc persoane care au numele meu de familie, erau atât de multe dar ori erau pere tinere pentru a avea un copil de vârsta mea, ori erau bătrâni, ori erau persoane cu mai mulți copii, ori persoane care erau prea departe, nimic nu era nici măcar apropiat de ceea ce caut eu. Vine ospătarul și îmi lasă mâncarea pe masă. Încep să mănânc. Văd lumea cum începe să plece. Încet, încet ajung să fiu singurul client rămas, aud o voce de bărbat care-i spune ospătarului "Puștiule, rămâi tu aici cu ultimul client și închizi. Noi restul plecăm." ospătarul acceptă fără comentarii. Toți pleacă rămân doar eu cu el. Se apropie de mine.
Ospătar: Va puteți grăbi puțin?
Rin: Sigur.
Ospătar: Mulțumesc.
Ospătarul se întoarce și vrea să plece spre pult. Încep să mănânc mai repede. Când am gătat vine și ia farfuria.
Ospătar: Card sau cash?
Rin: Cash.
Îmi bag mâna în ghiozdan să-mi iau portofelul, dar observ ca nu-l am.
Rin: Nu am portofelul la mine..
Ospătarul se uită la mine neimpresionat de situație. Se apleacă pe masă și zâmbește.
Ospătar: Atunci trebuie să plătești altcumva.
Rin: Cum?
   Zâmbesc și îi mângâi fața ospătarului. Bursuc se sperie se se îndepărtează. Îmi dau seama ca mintea mea a înțeles ceva ce nu trebuia. Își scoate încet telefonul din buzunar.
Rin: Nu e nevoie.. Pot spăla vasele daca e nevoie..
   Ospătarul în continuare era speriat.
Ospătar: Nu.. nu e nevoie.. pun bani de la mi-
Rin: Nu aveți cum să puneți bani de la dumneavoastră. Am interpretat într-un mod greșit situația. Pot face curat în restaurant.
   Ospătarul dă din cap ca o aprobare. Merge în bucătărie și îl urmez. Încep cu vasele, iar ospătarul stătea cu mâna într-un sertar.